|
|
|
|
|
|
|
| |
Politele auto au redus profitul Allianz-Tiriac |
| |
| |
Compania de asigurari Allianz-Tiriac a raportat pentru primul semestru al acestui an un profit net de 15,8 mil. lei (aproape 4,5 mil. euro), in usoara scadere fata de aceeasi perioada din 2005. Anuntul vine pe fondul cresterii cu 34% (in lei) a afacerilor asiguratorului, reducerea profitului fiind cauzata, conform declaratiilor companiei, de daunalitatea ridicata pe zona politelor auto, care reprezinta peste jumatate din portofoliu.
Daunalitatea foarte ridicata pe zona asigurarilor auto este cauza reducerii usoare a profitului, a declarat conducerea companiei. Desi daunele platite sunt similare pentru politele de raspundere civila obligatorie auto (RCA) si pentru cele facultative (Casco), ponderea mai mare a politelor Casco in portofoliul Allianz a afectat mai mult compania.
31-08-2006 Ziarul Financiar
|
|
|
| |
Statul acoperă riscuri de doar 20.000 de euro/casă |
| |
| |
Apartamentele de bloc, fie că sunt de lux sau construite înainte de '90, dar şi locuinţele din chirpici, vălătuci ori lemn vor fi asigurate obligatoriu împotriva cutremurelor, inundaţiilor şi alunecărilor de teren, începând de anul viitor. Dacă proiectul legii privind asigurarea obligatorie, aflat în dezbatere publică, nu va suferi modificări, toţi românii care deţin locuinţe vor trebui să plătească o primă anuală de până la 20 de euro, în funcţie de materialele din care este construită casa.
Afacerea e bună atât pentru asigurători – care câştigă un nou segment de piaţă, cât şi pentru stat – care mai uşurează din sarcina reconstrucţiei caselor luate de ape. Asigurarea locuinţelor îi va obliga pe proprietarii români să cotizeze în fiecare an la "pool-ul" (n.r. – grup de firme) desemnat să încheie aceste asigurări. Practic, cine deţine o locuinţă cu structură din beton armat ori metal sau cu pereţi exteriori din cărămidă arsă va plăti o primă anuală de 20 de euro, paguba acoperită fiind de maximum 20.000 de euro. În această categorie intră şi blocurile cu bulină roşie, pentru care companiile de asigurare refuzau până acum să încheie poliţe, şi care de la anul vor putea fi asigurate. În cazul asigurării construcţiilor cu pereţii exteriori din chirpici, lemn, piatră naturală, cărămidă nearsă, vălătuci sau alte materiale tradiţionale, sumele se înjumătăţesc: prima anuală va fi de 10 euro, iar paguba astfel acoperită – cel mult 10.000 de euro. Toate aceste informaţii locative urmează să fie puse la dispoziţia companiilor de asigurare de către primării, din evidenţele direcţiilor de taxe şi impozite locale. În cazul în care proprietarul vrea să-şi asigure locuinţa din oraş la valoarea reală, evaluată la 50.000 de euro, de exemplu, urmează să mai încheie o asigurare facultativă pentru diferenţa de 30.000 de euro.
31-08-2006 Adevarul
 |
|
|
|
| |
Asigurare de viata, credit si card - toate intr-un singur pachet |
| |
| |
"Divers Plus BCR" este noul pachet de produse si servicii financiare lansat de BCR (Banca Comerciala Romana), fiind destinat persoanelor fizice cu varsta cuprinsa intre 18 ani impliniti la momentul contractarii pachetului si 65 de ani (inclusiv).
Pachetul contine trei componente obligatorii (credit de nevoi personale, certificat de asigurare de viata si card de debit) si doua optionale (descoperitul de cont de maximum 6 salarii nete si Mobile Banking).
Creditul din cadrul pachetului se acorda pe termen mediu sau lung, in suma de minim 3.000 RON (echivalent EUR/USD), pentru nevoi personale Divers Extra BCR (in RON) cu dobanda revizuibila semestrial sau Divers Super BCR (in EUR sau USD).
Certificatul de asigurare de viata este emis de BCR Asigurari de Viata si este oferit gratuit de catre banca, ratele de prima fiind achitate de catre client. Clauza suplimentara de exonerare de la plata ratelor de credit in caz de somaj este oferita clientului de catre BCR Asigurari de Viata, in conditii avantajoase de cost specifice pachetului "Divers Plus BCR". Cardul de debit poate fi emis sub sigla BCR Maestro, BCR Visa Clasic, BCR Visa Electron, BCR Visa Electron Euro<26.
Clientii care achizitioneaza pachetul Divers Plus BCR beneficiaza de costuri avantajoase la creditul din cadrul pachetului. Astfel, pentru creditul in lei (Divers Extra BCR) banca practica o dobanda activa redusa cu doua puncte procentuale fata de oferta standard, prin reducerea marjei de produs.
31-08-2006 www.1asig.ro
 |
|
|
|
| |
Interamerican scade pe asigurari generale |
| |
| |
Compania de asigurare Interamerican a avut in prima jumatate a acestui an subscrieri totale de 8,05 milioane de euro (28,5 milioane de lei). Pe segmentul de asigurari generale, primele brute subscrise ale companiei au scazut cu 8% fata de prima jumatate din 2005, pana la 14,9 milioane de lei (4,2 milioane de euro).
Reprezentantii companiei spun ca scaderea de pe acest segment de piata a fost cauzata de "coborarea nivelului subscrierilor la asigurarea auto obligatorie RCA". In schimb, asigurarile de locuinte au crescut cu peste 44%, pana la o pondere de 22% in portofoliul de asigurari generale al firmei. In ceea ce priveste asigurarile de sanatate, cresterea subscrierilor a fost sub asteptari, din cauza incertitudinii legislative si fiscale, a mai precizat compania.
31-08-2006 Ziarul Financiar
|
|
|
| |
Senatul a aprobat privatizarea BCR |
| |
| |
Ordonanţa privind vânzarea BCR către Erste Bank a trecut de Senat cu 53 de voturi pentru, 31 împotrivă şi 4 abţineri, după ce marţi seară, trei comsii, juridică, finanţe-bănci şi Comisia de privatizare, au reuşit să adopte un raport favorabil, în trei ore de dezbateri. Ordonanţa guvernului privind unele măsuri pentru finalizarea privatizării a suferit o singură modificare semnificativă, în sensul în care în comisii s-a aprobat un amendament care stabileşte că parlamentul aprobă "privatizarea BCR care face obiectul contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni", înlocuind formula prin care parlamenul ar aproba un contract de vânzare-cumpărare.
În comisii s-a mai stabilit publicarea contractului în Monitorul Oficial. Pentru a se asigura că legea nu va avea probleme la vot, în plen au venit şi senatorii care aveau funcţii în guvern: Radu Berceanu, Radu Stroe, Gheorghe Fulga, Vasile Blaga şi Codruţ Şereş, cu toate că nu toţi au rămas până la sfârşitul dezbaterilor. Proiectul a fost contestat de Gheorghe Funar care a spus că textul trebuie retras pentru că senatorii nu au avut timp să studieze raportul. Funar a vorbit aproximativ 30 de minute, timp în care a pus vreo 70 de întrebări, care nu au reuşit să-i trezească interesul lui Vlădescu. Când i-a venit rândul să răspundă, ministrul Vlădescu a declarat că privatizarea BCR a fost cu totul şi cu totul deosebită, adăugând că nu se aşteaptă să apară sume importante de plată vizavi de datoriile Bancorex. Vlădescu a spus că privatizarea băncii nu trebuie privită ca o pierdere de 1,5 miliarde euro (datoria către BERD şi IFC), ci ca un câştig de 2,25 miliarde.
31-08-2006 Adevarul
 |
|
|
|
| |
Statul, clientul de aur al pietei auto |
| |
| |
Potrivit unei recente hotarari a Guvernului, pana la finele anului, in garajele Camerei Deputatilor si cele ale Politiei vor fi parcate cateva sute de masini nou-noute, pentru cumpararea carora vor fi alocate peste 10 milioane de euro. Dar cele doua institutii nu sunt singurele care se vor “motoriza” in acest an.
Si Serviciul de Protectie si Paza (SPP) a anuntat ca va cumpara masini in valoare de aproape doua milioane de euro, pe considerentul ca “este absolut necesara innoirea flotei”. In 2006, se estimeaza ca vor fi cheltuite peste 40 de milioane de euro pentru a asigura “siguranta si confortul” functionarilor din diferite ministere si agentii guvernamentale.
Asta in conditiile in care, in ultimii cinci ani, achizitiile de autoturisme si autovehicule ale statului au depasit 150 milioane euro. Dacia si Daewoo sunt cei mai bine pozitionati producatori auto in afacerile cu statul, pentru ca actuala legislatie stabileste cumpararea indeosebi a “marcilor de productie indigena”.
In primele sapte luni ale acestui an, Daewoo a furnizat automobile catre 200 de institutii si firme cu capital de stat. In cazul fabricii de la Pitesti, comenzile catre stat sunt estimate sa ajunga la 6% din vanzarile totale preconizate in 2006.
31-08-2006 Capital
 |
|
|
|
| |
Despagubiri de 130.000 RON |
| |
| |
"Fondul de Protectie a Victimelor Strazii (FPVS) are in prezent disponibilitati de 12,2 mil. RON (3,45 mil. EUR)", a declarat, Ioan MATEI, Director al acestui organism. Functional din noiembrie 2005, acest fond a platit pana in prezent, conform oficialului citat, despagubiri de circa 138.000 RON (peste 39.000 EUR), fiind astfel rezolvate 37 dosare. Doar de la inceputul anului in curs, au fost rezolvate 34 de dosare, pentru care s-au platit 116.000 RON.
Fondul este destinat despagubirii victimelor accidentelor rutiere cauzate de autori necunoscuti sau de masini neasigurate RCA si se afla in administrarea B.A.A.R. (Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din Romania). Recent, Comisia de Supraveghere a Asigurarilor a decis majorarea cotei de contributie a asiguratorilor la FPVS, incepand cu luna octombrie, de la 1% la 2,5%.
31-08-2006 www.1asig.ro
|
|
|
| |
Piata nu a putut sa duca euro la 3,54 lei |
| |
| |
Euro a continuat sa castige teren in fata leului, sustinut de ordinele de cumparare de valuta, provenite de la clientii locali, dar si de la jucatorii speculatori. Cursul oficial a urcat cu 0,42 bani, pana la 3,5334 lei pentru un euro. Dolarul a castigat numai 0,07 bani, BNR calculand un curs de 2,7555 lei pentru un dolar. Pe piata valutara, cotatiile au urcat de la 3,5240/3,5290 lei pentru un euro, la deschiderea pietei, pana la un maxim de 3,5325/3,5375 lei pentru un euro, in apropierea pranzului. Nivelul mai ridicat al cursului a atras interese de vanzare, astfel ca euro s-a stabilizat la 3,53/3,5350 lei, nivel la care a ramas pana la inchiderea pietei.
Dealerii se asteapta ca euro sa oscileze in continuare in banda 3,51-3,54 lei, din care nu a iesit de la inceputul lunii august. Volumele tranzactionate ieri pe piata nu au fost semnificative, activitatea reducandu-se sensibil in a doua parte a sedintei de tranzactionare. Pe piata monetara dobanzile la depozitele pe o zi au ramas stabile, la 8,5%-9,2% pe an, in conditiile in care nu se resimte un exces de lichiditate.
31-08-2006 Ziarul Financiar
 |
|
|
|
| |
Importatorii se bat pentru parcurile auto ale firmelor |
| |
| |
Parcurile auto ale marilor companii din România au început să fie în ultimii ani din ce în ce mai "strălucitoare". Daciile vechi şi ruginite au dispărut încă de la începutul anilor '90, la fel şi furgonetele comerciale, ca şi autovehiculele ARO, în locul lor apărând astăzi maşini de lux. Piaţa auto duce o bătălie aprigă pentru acapararea parcurilor de maşini ale companiilor care ţin la imaginea lor şi care au o putere financiară mare. Pe de altă parte, în ultimii ani, pretenţiile companiilor sunt tot mai mari în ceea ce priveşte achiziţionarea de flote.
Când o companie de top din România se hotărăşte să-şi achiziţioneze maşini noi pentru angajaţi sau să-şi reînnoiască parcul auto, apelează la Departamentul de flote. Managerii de flote trebuie să se detaşeze de concurenţă prin soluţii multiple şi pachete de servicii avantajoase pentru ambele părţi, dacă vor să câştige un client.
Atunci când se ia decizia achiziţionării unei flote de autoturisme se au în vedere mai multe aspecte, cum ar fi imaginea companiei, costurile de achiziţie şi de postvânzare (service), precum şi discountul oferit de importatorul auto.Reprezentanţii direcţiilor de flote ale importatorilor auto din România afirmă că din vânzarea acestora nu se câştigă foarte mult pe termen scurt, însă afacerea are o stabilitate pe termen lung, datorită costurilor postvânzare.
31-08-2006 Adevarul
 |
|
|
|
| |
Carabulea a vandut 1% din Carpatica in ultima luna |
| |
| |
Omul de afaceri Ilie Carabulea a vandut, de la inceputul acestei luni, un pachet de 1% din actiunile Bancii Carpatica, prin intermediul companiei de transport Atlassib, pe care o controleaza. Carabulea a incasat aproape 1,7 milioane de euro (6 milioane de lei) pentru actiunile vandute. Transferul s-a realizat prin intermediul mai multor tranzactii realizate pe
Bursa, la sectiunea "Deal", pretul fiind invariabil, de 0,515 lei/actiune. Carabulea, care este cel mai important actionar al Carpatica, a spus ca a vandut pentru a permite unor investitori germani sa intre in actionariatul bancii. Carpatica se numara printre putinele banci romanesti care nu au fost preluate inca de un grup financiar strain, insa Carabulea spune ca deocamdata nu ia in calcul vanzarea bancii.
Actiunile Carpatica sunt listate la categoria I a Bursei de Valori, ultima tranzactie cu acestea realizandu-se ieri la pretul de 0,515 lei/actiune, in crestere cu 2% fata de sedinta precedenta. Capitalizarea bursiera a bancii se ridica la 169 de milioane de euro.
31-08-2006 Ziarul Financiar
 |
|
|
|
| |
Asigurarile, pe FM! |
| |
| |
Asigurarile si pensiile private sunt doua domenii cu un potential semnificativ de dezvoltare. In ce masura insa sunt romanii constienti si corect informati despre importanta incheierii unei asigurari sau asupra contractarii unei pensii? Cum putem beneficia de o asigurare, ce companie alegem si ce produs corespunde cel mai bine nevoilor noastre etc?
Acestea sunt doar cateva din temele dezbaterii de astazi, 30 august a.c, din cadrul emisiunii "Firul in patru" realizata de Stefan CIOCHINARU la Radio Bucuresti - 98.3 FM, incepand cu ora 20.00. Invitatul acestei editii este Sergiu COSTACHE, Director General al Revistei de Asigurari PRIMM.
31-08-2006 www.1asig.ro
|
|
|
| |
Erste Bank va face o oferta ferma salariatilor BCR in aceasta toamna |
| |
| |
Austriecii de la Erste Bank vor face o oferta pentru pachetul de 8% detinut de salariatii BCR, dupa finalizarea tranzactiei de preluare a celei mai mari banci romanesti, asteptata sa se realizeze pana cel tarziu pe 21 septembrie, potrivit oficialilor Erste.
Erste va cumpara actiunile salariatilor la un pret mai redus decat cel pe care dat pentru a prelua pachetul majoritar al celei mai mari banci romanesti. Salariatii BCR vor putea astfel sa-si vanda actiunile la un pret stabilit pe baza pretului de 7,65 euro/actiune platit de Erste pentru 61,88% din actiunile bancii, caruia i se va aplica un discount, conform reprezentantilor Erste.
Valoarea discountului va fi anuntata la momentul la care va fi inaintata oferta. Banca austriaca va putea achizitiona in acest an maximum 2% din capitalul BCR si pana la 3% pe an in fiecare din urmatorii doi ani, conform contractului de privatizare.
O a doua varianta pentru salariatii BCR va fi sa schimbe actiunile BCR cu actiuni ale Erste, acestia urmand sa primeasca - la pretul actual al actiunilor Erste o actiune Erste pentru fiecare sase actiuni BCR detinute. Rata de schimb va fi stabilita la momentul ofertei luand in calcul pretul de 7,65 euro/actiune.
31-08-2006 Ziarul Financiar
 |
|
|
|
| |
Agras a incheiat polite in valoare de circa 13 milioane lei |
| |
| |
Compania AGRAS a anuntat, marti, realizarea unui profit de 260 de mii de lei noi, in primul semestru al acestui an. Potrivit datelor companiei, AGRAS a subscris prime brute in valoare de peste 12,80 milioane de lei noi, in crestere in sectorul asigurarilor agricole cu circa 108% fata de aceeasi perioada a anului trecut.
Conform unui comunicat al societatii, in cadrul Adunarii Generale Extraordinare a Actionarilor a fost decisa schimbarea managementului societatii si schimbarea sediului social al acesteia. Astfel, Luminita Matei a fost numita Presedinte al Consiliului de Administratie si Director General AGRAS, iar Bogdan Parvu a fost desemnat Director General Adjunct.
Luminita Matei beneficiaza de o experienta de 12 ani in domeniul asigurarilor, iar in ultimii 8 si-a desfasurat activitatea in cadrul Omniasig ca si Director Zonal si Director de Sucursala.
De asemenea, Bogdan Parvu activeaza de 7ani in domeniul asigurarilor, iar in ultimii 5 ani a ocupat functia de Director de Sucursala Zonala in cadrul AGRAS.
Noul sediu social al companiei AGRAS va fi situat pe Str. Alexandru Philippide nr. 9B, Bucuresti.
AGRAS a fost infiintata in anul 1992 ca societate pe actiuni. In prezent, compania apartine Vienna Insurance Group, care mai detine in Romania societatile de asigurare Omniasig Asigurare - Reasigurare, Omniasig Asigurari de Viata, precum si Unita.
30-08-2006 www.hotnews.ro
 |
|
|
|
| |
CSA: 87% dintre masini au RCA, fata de 75% acum un an |
| |
| |
Circa 87% dintre automobilele inmatriculate sunt asigurate pentru rapsundere civila obligatorie auto (RCA), grad de cuprindere in asigurare apropiat cu cerinta europeana de 90%, a anuntat ieri Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA). Calculul a fost confirmat de experti ai UE, veniti la Bucuresti ca sa controleze gradul de cuprindere in asigurare a masinilor inmatriculate.
Pentru cresterea acestui grad, CSA a anuntat ca va sanctiona companiile de asigurare care vand polite RCA fara a oferi clientului si vigneta pentru lipire pe parbriz. Institutia de supraveghere a pietei asigurarilor a spus ca va modifica legislatia din domeniu pentru a include astfel de sanctiuni, dar si unele pentru soferii care nu lipesc pe parbrizul masinii vigneta primita.
30-08-2006 Ziarul Financiar
|
|
|
| |
Pensii private: primele norme au fost aprobate |
| |
| |
Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) a aprobat, pe 23 august a.c., sapte norme care privesc autorizarea societatilor, a administratorilor si a fondurilor de pensii facultative, in vederea aplicarii legii privind pensiile facultative.
Noile norme vor contribui la aplicarea Legii nr. 204/2006 privind pensiile facultative (Pilonul III) si vor fi publicate in viitorul apropiat in Monitorul Oficial si pe site-ul CSSPP. Primele colectari in sistemul de pensii administrate privat sunt prevazute sa aiba loc in iulie 2007, oficialii CSSPP estimand ca un numar de 1,5 milioane persoane, cu varste cuprinse intre 35 si 45 de ani, vor opta sa participe la un fond privat.
30-08-2006 www.1asig.ro
|
|
|
| |
AIG a facut un profit de 2,5 mil. euro in primul semestru |
| |
| |
Compania de asigurare AIG Life Asigurari Romania a inregistrat un profit net de 8,9 milioane de lei (2,5 milioane de euro pentru primele sase luni ale acestui an, in crestere cu 58% in lei fata de prima jumatate a anului trecut. Cresterea business-ului asiguratorului a fost de 40% in aceasta perioada, pana la 65,6 milioane de lei (peste 18,5 milioane de euro). Aproape 86% din portofoliul companiei reprezinta asigurari de viata, restul fiind acoperit de asigurari de investitii (12%), de accidente si de boala (1,4%).
Portofoliul de polite vandute de companie nu a inregistrat modificari fata de anul trecut. Compania a platit in prima jumatate a anului daune totale in valoare de 3 milioane de lei (0,85 mil. euro). Primele cedate in reasigurare au inregistrat o crestere de 58%, pana la 7,6 milioane de lei (2,1 milioane de euro), a mai comunicat compania. Capitalul social al asiguratorului este de 26,4 milioane de lei (circa 7,5 milioane de euro), fiind controlat in totalitate de American Life Insurance Company (ALICO). Societatea de asigurare dispune de o retea de 18 unitati, in care lucreaza 103 angajati. AIG Life Asigurari Romania este parte a grupului financiar american AIG si si-a inceput activitatea pe piata locala in 1998.
30-08-2006 Adevarul
 |
|
|
|
| |
Competiţia se ascute pe piaţa creditelor auto |
| |
| |
Concurenţa între bănci pentru atragerea clienţilor persoane fizice se intensifică pe piaţa creditelor auto. Astfel, perioada maximă de acordare a sărit până la zece ani, nivelul împrumuturilor - până la 75.000 de euro, iar vârsta solicitantului la finele perioadei de creditare, până la 70 de ani. Si dobânzile au scăzut, urmând evoluţia celor practicate în general pe piaţă. Dobânzile efective au rămas însă la un nivel destul de ridicat, de minimum 12%, pentru creditele în euro.
Împrumuturile pe 7-10 ani pentru cumpărarea unei maşini au avantajul că sunt mai uşor de suportat în timp de către titulari, cu toate că pe totalul perioadei costul este mai mare. Astfel, pentru un credit de 28.800 RON (preţul de achiziţie al unui Logan cu echipare medie), pentru o perioadă de şapte ani, veţi plăti o dobândă de 11,5% pe an, ritmul de rambursare fiind de 500 RON/lună. În acest caz, dobânda efectivă (DAE) practicată de Banca Transilvania este de 13,44%. Pentru împrumuturile pe cinci ani, anuitatea (rata plus dobânda) ajunge la 633.39 RON, iar dobânda anuală efectivă se apropie de 14% pe an.
Pentru împrumuturile pe trei ani, trebuie să plătiţi lunar suma de 949 RON, DAE fiind de 14,92% pe an. La Raiffeisen Bank puteţi contracta un împrumut de 8.000 de euro pentru o perioadă de maximum şapte ani, cu o dobândă de 7,9% pe an (DAE fiind, potrivit băncii, de 8,19% pe an, fără asigurare), rata lunară ajungând la 126,6 euro. Pentru un credit de cinci ani, dobânda este de 7,95 pe an (DAE 8,18%), la o rată lunară de 164,19 euro.
30-08-2006 Adevarul
 |
|
|
|
| |
Euro se intoarce la 3,53 lei |
| |
| |
Euro a revenit ieri spre nivelul de 3,53 lei, dupa ce jucatorii au cumparat energic valuta. BNR a calculat un curs de 3,5292 lei pentru un euro, cu 0,54 bani peste nivelul din ziua anterioara. Dolarul a marcat de asemenea o apreciere in fata leului, castigand 0,47 bani, pana la 2,7548 lei.
Piata valutara interbancara a inregistrat o volatilitate mai mare in prima parte a sedintei de tranzactionare. Euro a inceput ziua la 3,5140/3,5190 lei. In primele ore, cotatiile au urcat pana la 3,190/3,5240 lei pentru un euro, dupa care au coborat la nivelul de la deschidere. Spre jumatatea zilei un nou val de cumparari de valuta a dus euro la 3,5270/3,5320 lei.
30-08-2006 Ziarul Financiar
|
|
|
| |
BCR lanseaza un nou pachet de produse si servicii financiare |
| |
| |
Banca Comerciala Romana (BCR) lanseaza pachetul de produse si servicii financiare “Divers Plus BCR”. Pachetul Divers Plus BCR este destinat persoanelor fizice cu varsta cuprinsa intre 18 ani impliniti la momentul contractarii pachetului si 65 de ani (inclusiv).
Potrivit comunicatului BCR, pachetul financiar este compus din 3 componente obligatorii:
- credit de nevoi personale Divers Extra BCR (in lei) cu dobanda revizuibila semestrial sau Divers Super BCR (in EUR sau USD). Creditul din cadrul pachetului se acorda pe termen mediu sau lung si in suma de minim 3.000 RON (echivalent EUR/USD).
- certificat de asigurare de viata emis de BCR Asigurari de Viata - oferit gratuit de catre banca, ratele de prima fiind achitate de catre banca si clauza suplimentara de exonerare de la plata ratelor de credit in caz de somaj emisa de BCR Asigurari de Viata - ratele de prima fiind achitate de catre client.
- card de debit BCR Maestro/ BCR Visa Clasic/ BCR Visa Electron/ BCR Visa Electron Euro<26.
Acest pachet financiar are, in plus, 2 componente optionale si anume:
- descoperit de cont de maxim 6 salarii nete acordat prin intermediul cardurilor de debit in lei BCR Maestro/ BCR VISA Clasic/ BCR VISA Electron;
- Mobile Banking.
30-08-2006 www.hotnews.ro
 |
|
|
|
| |
Asigurarile agricole, o oportunitate inca ignorata |
| |
| |
Compania GENERALI Asigurari a platit, in prima jumatate a acestui an, despagubiri de peste 250.000 RON pentru culturile agricole si pentru animalele care fusesera asigurate, la acestea adaugandu-se rezervele la culturile care au ramas "sub observatie".
Inundatiile puternice din primavara acestui an au provocat pagube imense producatorilor agricoli si persoanelor din mediul rural. Au fost distruse culturi de cereale, porumb, floarea soarelui, sfecla de zahar, vita de vie si livezi. Cele mai afectate au fost zonele din centrul si nord-estul tarii, dar si judetele din sud, precum Vrancea, Buzau, Arges, Constanta, Teleorman, Ialomita, Giurgiu si Dolj.
La nivelul intregii piete de profil, primele subscrise pentru asigurari agricole in 2005 se ridica la mai putin de 60 mil. RON, reprezentand circa 1,7% din portofoliul pietei. Desi oferta companiilor de asigurari este suficient de bogata, iar subventiile acordate de stat pentru plata primelor de asigurare au crescut in acest an la 50% din valoarea primei, foarte putini agricultori isi asigura sumele investite in infiintarea culturilor. Practic, o proportie covarsitoare din primele subscrise pentru asigurarea culturilor agricole si a animalelor se refera la asigurarea marilor proprietati agricole.
30-08-2006 www.1asig.ro
 |
|
|
|
| |
Bucureştenii pierd anual peste 570 milioane de euro |
| |
| |
Estimativ, un salariat din Capitală pierde zilnic, în medie, două ore blocat în mijloacele de transport, interval de timp care ar putea fi tradus în bani. În bani, cele două ore pe zi, în care fiecare dintre noi ar putea presta un serviciu plătit, echivalează, în medie, 10 RON, astfel încât un salariat ajunge să piardă anual 2.520 RON. Suma a fost calculată la un salariu mediu net de 835 RON/lună, câştigat în 21 de zile lucrătoare şi la un program de 8h/zi.
Astfel, dacă luăm în calcul şi pe cei aproximativ 800.000 de angajaţi existenţi în Bucureşti, rezultă că numai în această zonă, anual, se pierde suma colosală de 576 milioane de euro, din cauza aglomerării tot mai accentuate a traficului. Efectele sunt în lanţ, afectate fiind şi veniturile firmelor de taximetrie, dar şi ale celor de distribuţie. Cele mai câştigate de pe urma timpului pierdut pe străzile Capitalei par a fi, de departe, staţiile radio, pentru care o reclamă în orele de prime-time, respectiv 7.00 a.m-11.00 a.m, valorează între 70 şi 430 de euro. La asta se adaugă şi cota de audienţă, radioul fiind una dintre constantele mersului cu autoturismul. Dacă în urmă cu câţiva ani o firmă de distribuţie de produse alimentare avea nevoie de 10 maşini pentru a repartiza marfă la peste 100 de magazine din Capitală, astăzi, pentru acelaşi număr de magazine, firma a fost nevoită să-şi dubleze numărul maşinilor.
30-08-2006 Adevarul
 |
|
|
|
| |
Leul ia fata euro si dolarului la creditare |
| |
| |
Ponderea detinuta de creditele in lei in totalul finantarilor acordate in sistemul bancar a urcat la aproape 42% la jumatatea anului, fata de 30%, cat reprezenta in iunie 2005, potrivit datelor Centralei Riscurilor Bancare, organismul BNR care supravegheaza expunerile mai mari de 20.000 de lei fata de un singur debitor.
Expansiunea ponderii detinute de leu a avut loc in conditiile in care prezenta dolarului s-a injumatatit, acesta reprezentand numai 9,7% din credite in iunie curent, fata de 18% la jumatatea anului trecut.
Euro domina in continuare in structura finantarilor, detinand o pondere de 48,2%. Din iunie anul trecut felia euro s-a subtiat insa cu aproape patru puncte procentuale.
30-08-2006 Ziarul Financiar
|
|
|
| |
Deduceri pentru clientii bancilor pentru locuinte |
| |
| |
Clientii bancilor pentru locuinte vor avea posibilitatea, incepand cu 2007, de a-si deduce, din veniturile impozabile, cheltuielile efectuate pentru economisirea in sistem colectiv pentru domeniul locativ, in limita a 300 RON pe an.
"Prin masurile adoptate in noul Cod Fiscal, statul confirma practic sustinerea sistemului de economisire si creditare ca instrument important pentru dezvoltarea domeniului locativ, pe de o parte, dar si pentru sprijinirea persoanelor care doresc sa-si imbunatateasca conditiile de locuit", a afirmat Ionut COSTEA, Presedintele RAIFFEISEN Banca pentru Locuinte (RBL).
Conform noului Cod Fiscal, care va intra in vigoare de la 1 ianuarie 2007, contribuabilul poate deduce din veniturile impozabile din salarii, obtinute la functia de baza, cheltuielile efectuate pentru economisire in sistem colectiv pentru domeniul locativ in limita unei sume maxime egale cu 300 RON pe an.
In plus, articolul 65, alineatul (2), face referire la faptul ca sunt neimpozabile veniturile sub forma dobanzilor bonificate la depozitele clientilor constituite in baza Legii nr. 541/2002 privind economisirea si creditarea in sistem colectiv pentru domeniul locativ, cu modificarile si completarile ulterioare.
La sfarsitul primului semestru al anului curent, volumul total al economiilor clientilor RBL se apropia de 41 mil. EUR. La finele lui 2005, acest indicator a atins cifra de 28 mil. EUR, fata de nivelul prognozat de 22 mil. EUR. In Romania, in afara de RBL mai activeaza in activitatea de economisire-creditare in sistem colectiv pentru domeniul locativ, incepand din septembrie 2005, si HVB - Banca pentru Locuinte.
30-08-2006 www.1asig.ro
 |
|
|
|
| |
Tender risca sa piarda ARDAF |
| |
| |
Actionarul majoritar al companiei de asigurari ARDAF, Tender SA, detinut de omul de afaceri Ovidiu Tender, nu a subscris in prima faza a majorarii de capital derulata de companie, care permitea actionarilor sa isi conserve cota detinuta. Tender controleaza 70% din actiuni, dar risca astfel sa piarda majoritatea.
In prima faza a majorarii de capital, in valoare de 110 milioane de lei (31 milioane de euro), actionarii au subscris doar 8% din actiuni. In faza a doua a majorarii, actionarii ARDAF vor putea subscrie nelimitat in cadrul majorarii, care va tripla capitalul societatii.
29-08-2006 Ziarul Financiar
|
|
|
| |
Mai multe controale din partea CSA |
| |
| |
Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) a anuntat ca va intensifica, in perioada urmatoare, controlul asupra modului in care societatile de profil respecta reglementarile in privinta comercializarii politelor RCA. In acelasi timp, CSA atrage atentia asupra faptului ca autorizatia de practicare a RCA-ului a fost acordata asiguratorilor si nu brokerilor sau agentilor de asigurare.
"In consecinta, responsabilitatea pentru nerespectarea reglementarilor dispuse revine societatii de asigurare, care are obligatia de a lua toate masurile pentru a se asigura ca politele pe care le emite sunt vandute in conditii corespunzatoare", a declarat Angela TONCESCU, Presedintele CSA.
"Este foarte adevarat ca brokerii de asigurare sunt supusi supravegherii de catre Comisie, dar ei intra in posesia politelor RCA pentru a le distribui in baza unui contract incheiat cu companiile de profil, astfel ca acestea din urma pot controla modul in care sunt vandute", a precizat Angela TONCESCU.
"Din aceleasi considerente, nu putem accepta nici scuza societatilor de asigurare in ceea ce priveste neindeplinirea obligatiei de a furniza asiguratilor, odata cu polita, si vigneta RCA", explica Presedintele CSA.
29-08-2006 www.1asig.ro
 |
|
|
|
| |
Obligatiunile Bancii Mondiale la BVB |
| |
| |
Luna octombrie va inregistra o premiera pentru piata de capital romaneasca. Obligatiunile Bancii Mondiale vor fi listate la bursa de valori.
Banca Mondiala, ABN Amro Bank si Intercapital Invest au marcat ieri inceputul primei emisiuni supranationale pe piata de capital romaneasca. Emisiunea denominata in lei si destinata exclusiv pietei locale este in valoare de 525 milioane RON, iar perioada de subscriere va incepe maine si va dura pina pe 12 septembrie.
Obligatiunile au rating maxim, triplu A, au o durata de trei ani si o dobinda fixa de 6,50% platita semestrial. Emisiunea va fi intermediata de ABN Amro si Intercapital Invest. Potrivit prospectului de oferta publica primara, vor fi emise 525.000 de obligatiuni, cu o valoare nominala de 1.000 de lei.
29-08-2006 www.hotnews.ro
|
|
|
| |
Carabulea a mai vandut 0,44% din Carpatica |
| |
| |
Omul de afaceri Ilie Carabulea a vandut ieri prin intermediul societatii Atlassib pe care o controleaza un pachet de 5,15 mil. de actiuni ale Bancii Carpatica, in cadrul unei tranzactii speciale realizate pe Bursa. Pachetul reprezinta 0,44% din capitalul social al bancii. Tranzactia s-a realizat la pretul de 0,515 lei/actiune, valoarea ei fiind de 2,65 mil. de lei (0,75 mil. euro).
Carabulea este cel mai important actionar al Bancii Carpatica, dar in ultima perioada el a inceput sa-si vanda din actiunile detinute, spunand ca a ales sa vanda pentru a permite unor investitori germani sa intre in actionariatul bancii. Carpatica a ramas printre putinele banci romanesti care nu au ca actionar majoritar un grup financiar strain.
Cu toate acestea, Carabulea a spus ca vanzarea bancii nu intra in strategia sa. Ultima tranzactie pe Bursa cu actiunile Carpatica s-a realizat la un pret de 0,505 lei/actiune, la acest nivel, capitalizarea bursiera a bancii fiind de 166,04 mil. euro.
29-08-2006 Ziarul Financiar
 |
|
|
|
| |
Ioan NICULAE dezminte |
| |
| |
Omul de afaceri Ioan NICULAE, care detine pachetul majoritar de actiuni al ASIROM prin grupul INTERAGRO, a infirmat, pentru Agentia NewsIn, ca ar negocia vanzarea companiei de asigurari catre Grupul financiar italian FONDIARIA - SAI. Intr-un interviu acordat ANSA (Agenzia Nazionale Stampa Associata), Fausto MARCHIONNI, CEO al FONDIARIA - SAI, afirma ca Grupul pe care il conduce a facut o oferta de achizitie companiei ASIROM.
Fausto MARCHIONNI a explicat ca strategia grupului se axeaza, in acest moment, pe extinderea in afara granitelor Italiei, tintele principale fiind Romania, Rusia si Serbia. Cu subscrieri de aproape 100 mil. EUR (98,47 mil. EUR) in primul semestru al anului in curs si o cota de piata de 12,36%, ASIROM ocupa locul al doilea in topul asiguratorilor din Romania.
29-08-2006 www.1asig.ro
|
|
|
| |
Plin de bani: statul nu s-a mai imprumutat niciun leu de un an |
| |
| |
Ministerul de Finante nu a mai emis obligatiuni de stat din septembrie anul trecut si titluri de stat din 2004. Guvernul nu a cautat alternative de finantare nici pe pietele externe, pentru ca statul nu s-a mai imprumutat nici de aici de la inceputul acestui an. Atat Finantele, cat si analistii spun ca trezoreria publica musteste de bani nefolositi, acesta fiind motivul care face inutile orice imprumuturi.
Practic, datoria publica interna a stagnat in lei in prima jumatate a anului, cresterea sa in euro cu 153 de milioane de euro fiind cauzata de aprecierea monedei nationale. Pe piata externa, soldul creditelor contractate de statul roman a scazut cu 267 de milioane de euro.
Per total, datoria statului a scazut in prima jumatate a acestui an cu 114 milioane de euro.
Desi anul trecut statul roman s-a imprumutat cu aproape 2 miliarde de euro (714 milioane de euro de pe piata interna si 1,233 miliarde de euro de pe piata internationala), in prima jumatate a acestui an statul a decis ca nu mai are nevoie de finantare din alte surse decat cele bugetare.
Pentru intregul an, legislatia in vigoare (Ordonanta de Guvern 13/2006) prevede ca statul poate contracta finantari noi de maximum 2,7 miliarde de euro (9,6 mld. lei) de pe piata interna si de maximum 1,2 miliarde de euro (4,3 mld. lei) de pe piata externa, cele doua plafoane de indatorare putand fi cumulate.
29-08-2006 Ziarul Financiar
 |
|
|
|
| |
Credibilitatea, pusa la indoiala? |
| |
| |
Primele colectari in sistemul de pensii administrate privat sunt prevazute sa aiba loc in iulie 2007, oficialii Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private estimand ca un numar de 1,5 milioane persoane, cu varste cuprinse intre 35 si 45 de ani, vor opta sa participe la un fond privat.
Insa, in cei peste zece ani de cand autoritatile discuta despre acest subiect, asiguratorii au satisfacut cererea de protectie financiara pentru batranete, venita in special din partea segmentului cu venituri ridicate, prin produse de asigurari de viata transformate in "pensii private". Analistii avertizeaza ca societatile care au vandut polite unit-linked sub denumirea de pensii private s-ar putea confrunta cu un curent de opinie nefavorabil odata cu aparitia Pilonului III.
"Aceasta temere este, intr-o mare masura nefondata, avand in vedere ca persoanele care au achizitionat pana in prezent astfel de produse au o educatie si un venit peste medie, ceea ce le confera un nivel superior de intelegere a proceselor economice", declara Mihai COCA-COZMA, Chief Operational Officer, AIG Life. "Aceasta problema va fi rezolvata prin intermediul unei strategii de comunicare."
Campaniile marketing si promovare ale asiguratorilor vor scoate in evidenta plusurile fata de viitorul sistem de pensii facultative: acces la plasamente pe piete financiare interne si internationale, flexibilitate cu privire la varsta si modul de plata si incasare a beneficiilor si, bineinteles, oferirea componentei de protectie impotriva decesului sau invaliditatii.
29-08-2006 www.1asig.ro
 |
|
|
|
| |
Astra, pierdere de 0,6 mil. euro la sase luni |
| |
| |
Compania de asigurari Astra-Uniqa a incheiat primul semestru cu o pierdere de 0,6 milioane de euro (peste 2,1 milioane de lei), fata de un profit de circa 0,08 milioane de euro (0,3 milioane de lei) in perioada similara a anului trecut, potrivit unui raport publicat de companie pe RASDAQ.
In 2005, Astra-Uniqa a raportat un rezultat negativ de aproape 6,2 milioane de euro (22,4 milioane de lei), creat in totalitate in semestrul al doilea. Suntem in buget cu toti indicatorii", a declarat Radu Mustatea, director general la Astra. El spune ca bugetul societatii pentru acest an prevede inregistrarea unei pierderi, dar nu a precizat valoarea acesteia.
28-08-2006 Ziarul Financiar
|
|
|
| |
Italienii de la FONDIARIA - SAI, interesati de ASIROM |
| |
| |
Grupul italian de asigurari FONDIARIA - SAI a facut o oferta de achizitie companiei ASIROM, al doilea jucator de pe piata romaneasca de profil, sustine Fausto MARCHIONNI, CEO al FONDIARIA - SAI, raspunsul urmand a fi primit pana la sfarsitul anului in curs.
Intr-un interviu acordat ANSA (Agenzia Nazionale Stampa Associata), Fausto MARCHIONNI a explicat ca strategia grupului se axeaza, in acest moment, pe extinderea in afara granitelor Italiei, tintele principale fiind Romania, Rusia si Serbia.
Conform lui MARCHIONNI, rezultatele grupului din cel de-al doilea trimestru al anului in curs sustin expansiunea FONDIARIA - SAI. FONDIARIA - SAI este o companie italiana de asigurari, cu sediul in Florenta, membra a SAI, grup financiar care desfasoara activitati in asigurari, domeniul bancar, piata imobiliara, agricultura si sanatate. Cu subscrieri de aproape 100 de mil. EUR (98,47 mil. EUR) in primul semestru al anului in curs si o cota de piata de 12,36%, ASIROM ocupa locul al doilea in topul asiguratorilor din Romania.
28-08-2006 www.1asig.ro
 |
|
|
|
| |
Venituri de 127,040 milioane lei pentru Ardaf in primul semestru 2006 |
| |
| |
Societatea Ardaf a inregistrat, in primul semestru al acestui an, venituri in suma totala de 127,040 milioane lei, 60,80 la suta din nivelul previzionat in bugetul de venituri si cheltuieli si cu 20,81 la suta mai mici fata de perioada similara din 2005.
Cheltuielile efectuate au fost in suma totala de 209,460 milioane lei si au o pondere de 164,88 la suta din veniturile realizate, cu 0,26 procente sub cele estimate in bugetul de venituri si cheltuieli.
Valoarea mare a cheltuielilor evidentiate in situatiile financiare a fost influentata de ajustarea rezervelor tehnice specifice asigurarilor la nivelul obligatiilor certe cu 86,639 milioane lei, crestere care reprezinta 41,36 la suta din cheltuieli.
Primele subscrise in primul semestru al anului 2006 au fost de 122,661 milioane lei, cu o descrestere fata de semestrul I al anului precedent de 21,79 la suta , respectiv cu 34,167 milioane lei.
In semestrul I al anului 2006, ARDAF a realizat un volum de prime brute subscrise din asigurari directe de 122,417 milioane RON, fata de prime subscrise in aceeasi perioada anului trecut de 156.822.600 RON, ceea ce reprezinta o scadere cu 21,94 la suta fata de perioada similara a anului trecut.
28-08-2006 www.hotnews.ro
 |
|
|
|
| |
Trei brokeri noi pe piata asigurarilor |
| |
| |
Comisia de Supraveghere a Asigurarilor a autorizat recent functionarea a trei societati de brokeraj in asigurari: Team Insurance Management, Gold & Platin Broker de Asigurare - Reasigurare si Amsterdam - Broker de Asigurare. La sfarsitul anului trecut, pe piata activau 281 de brokeri de asigurare, fata de 234 la finele anului 2004, potrivit rapoartelor Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor. La sfarsitul primului trimestru al acestui an, numarul brokerilor de pe piata a depasit 300. Majoritatea acestora au cifre de afaceri mici, de cateva zeci de mii de euro. Brokerii de asigurari au intermediat anul trecut contracte in valoare de 236 de milioane de euro (aproape 855,4 milioane de lei), reprezentand aproape 20% din piata asigurarilor.
Fata de 2004, valoarea contractelor intermediate a crescut cu circa 44% in euro. Comisioanele incasate de societatile de brokeraj s-au ridicat la 42,3 milioane de euro (153,1 milioane de lei). Primul broker de pe piata este Marsh, filiala locala a celui mai mare broker de asigurari din lume. Marsh a plasat anul trecut contracte de asigurare in valoare de 25,1 milioane de euro (peste 91,1 milioane de lei) si a incasat comisioane de 2,8 milioane de euro (aproape 10 milioane de lei).
28-08-2006 Ziarul Financiar
 |
|
|
|
| |
GARANTA se pregateste de fuziune |
| |
| |
Procesul de fuziune dintre companiile GARANTA si NBG Asigurari, detinute de catre Grupul ETHNIKI din Grecia, este in curs de desfasurare, urmand a fi finalizat pana la sfarsitul anului 2006.
In cadrul acestui proces, NBG isi va inceta existenta si se va dizolva, urmand sa fie radiata din Registrul Comertului. ETHNIKI considera necesara fuziunea pentru gestionarea mai eficienta a activelor si pentru simplificarea procesului decizional, fluidizarea procesului de executie si reducerea costurilor administrative. Compania elena ETHNIKI, care detine 93,26% din actiunile GARANTA, a cumparat in octombrie 2005 societatea ALPHA Insurance de la ALPHA Bank Group, pentru care a platit 2,7 mil. EUR. ETHNIKI face parte din grupul National Bank of Greece (NBG), care a preluat Banca ROMANEASCA la sfarsitul lui 2003. Prin intermediul acesteia, grecii mai detin un pachet de 20% din actiunile societatii de asigurare ASITRANS.
Intre timp, GARANTA si-a majorat capitalul social cu 4,5 mil. RON, acesta atingand valoarea de 21.041.800 RON. GARANTA a inregistrat, in primele sase luni ale acestui an, un volum de prime brute subscrise de peste 39,68 mil. RON, inregistrand o crestere de 289% fata de perioada similara a anului trecut. Cea mai semnificativa majorare, respectiv de 392%, au inregistrat-o asigurarile de credite si garantii care au insumat peste 20,1 mil. RON. Pe acest segment, compania lucreaza cu Banca Romaneasca, BANCPOST si PIRAEUS Bank.
In acelasi timp, pe segmentul asigurarilor de accidente si boala, inclusiv accidente de munca si boli profesionale, s-a inregistrat o crestere a primelor brute subscrise de 319%, pana la 5,26 mil. RON, la sfarsitul primului semestru al anului 2006. Pe partea de asigurari de incendiu si calamitati naturale valoarea politelor vandute a fost de 6 mil. RON, realizandu-se astfel o crestere de 215%. Pe segmentul asigurarilor de viata s-a inregistrat o crestere de 362%, primele brute subscrise atingand valoarea de 2,86 mil. RON.
28-08-2006 www.1asig.ro
 |
|
|
|
| |
20 de hidrocentrale mici, la mezat |
| |
| |
Hidroelectrica va scoate la vânzare, la începutul lunii octombrie, 20 de microhidrocentrale de pe râurile Suceava, Caşin, Iod şi Iuhod, preţurile de pornire a licitaţiilor cu strigare însumând 27,8 milioane lei (7,8 milioane euro), sumă care nu include TVA.
Licitaţia pentru vânzarea a zece microhidrocentrale, amplasate pe râul Suceava, va porni de la un preţ de 19,7 milioane lei (5,5 milioane euro). Hidroelectrica impune potenţialilor cumpărători deţinerea de experienţă în domeniul energetic de cel puţin trei ani şi o cifră de afaceri, în 2005, de cel puţin cinci milioane de euro.
Totodată, firmele interesate vor fi obligate să prezinte un plan de afaceri pe o perioadă de cinci ani pentru operarea şi reabilitarea microhidrocentralelor şi să-şi asume investiţii de 2,1 milioane euro. De asemenea, Hidroelectrica va organiza, în perioada 3-4 octombrie, licitaţii pentru vânzarea altor zece microhidrocentrale, dintre care cinci sunt situate în bazinul râului Caşin (judeţul Bacău), trei pe râul Iod şi două pe râul Iuhod.
28-08-2006 Adevarul
 |
|
|
|
| |
Euro nu are putere pentru o apreciere sustinuta fata de leu |
| |
| |
Lichiditatea pe piata valutara ramane scazuta, iar cotatiile oscileaza intr-o banda ingusta, in timp ce interesul pentru tranzactionare al jucatorilor ramane scazut.
BNR a calculat vineri un curs de 3,5302 lei pentru un euro, cu 0,12 bani sub nivelul din ziua anterioara. Dolarul a castigat 0,96 bani in ultima zi a saptamanii trecute, urcand pana la 2,7639 lei. Leul era vineri usor mai jos fata de euro comparativ cu nivelul de la jumatatea lunii, in conditiile in care in ultimele zile jucatorii speculativi si-au inchis pozitiile pe pietele emergente din regiune.
Piata valutara a inregistrat vineri o noua sedinta cu lichiditate scazuta.
28-08-2006 Ziarul Financiar
|
|
|
| |
Piata alimentelor creste sub mana multinationalelor |
| |
| |
Profiturile producatorilor alimentari depind, pe langa politicile de vanzari, si de sezon, deoarece clientii isi schimba obiceiul de consum in functie de sarbatori si temperatura.
Daca afacerile derulate de producatorii de unt se situeaza in jurul valorii de 8 milioane de euro, margarina aduce peste 40 milioane de euro producatorilor. In 2005, trei nume controlau aceasta piata in proportie de peste 90%. Astazi exista oligopolul format de Orkla Foods Romaania (OFR) si Unilever, ale caror marci insumeaza peste 90% din piata de profil.
Altfel spus, acum margarina se intinde doar pe doua felii, marcile Linco, Holland (Royal), Wiesana (OFR) si Rama (Unilever) detin 76,62% din piata si 78,02% din valoarea totala a vanzarilor. In lunile aprilie-mai, marcile detinute de Unilever pe piata margarinei, Rama si Delma, au avut o cota de piata valorica de 50%, conform companiei de audit ACNielsen. Cu o pondere de 27,7%, Delma este lider de piata, fiind urmata de Rama, cu o cota valorica de 22%.
Orkla a achizitionat Royal Brinkers Romania pentru 2,1 milioane euro, achizitionand 51% din capitalul social al firmei. Vanzarile ORF au inregistrat un trend ascendent in acest an comparativ cu 2005, fiind sustinute si promotia de Paste pentru pentru Fruhstuck si promotia Wiesana, care au crescut vanzarile din segment cu 15%.
25 de producatori controleaza 80% din piata mustarului, unde, anul trecut, s-a inregistrat o crestere cu 13,6% fata de 2004, atat valoric, cat si ca volum, tendinta mentinandu-se si in primul semestru al anului in curs.
Piata maionezei "din magazin" a crescut, atat ca valoare, cat si ca volum, cu 33% anul trecut, fata de 2004. Firmele producatoare se asteapta ca trendul ascendent sa marcheze evolutia pietei si in acest an. Doar o patrime din gospodariile din Romania consuma maioneza cumparata, producatorii sperand ca diminuarea timpului si a disponibilitatii pentru gatitul traditional, corelata cu pretul convenabil al produsului, sa le creasca vanzarile.
28-08-2006 www.hotnews.ro
 |
|
|
|
| |
Microsoft cauta 10 manageri romani pentru filiala din Irlanda |
| |
| |
Cel mai mare producator de software din lume, Microsoft, are in plan sa angajeze zece manageri si specialisti software din Romania pentru filiala din Irlanda a companiei, la scurt timp dupa ce si-a anuntat intentiile de a angaja si 11 consultanti si specialisti software romani pentru aceeasi filiala.
Posturile disponibile se adreseaza persoanelor din Bucuresti, Timisoara si Iasi, ofertele salariale fiind cuprinse intre 65.000 si 120.000 de euro anual, cazarea si transportul fiind asigurate de companie. Cerintele Microsoft pentru potentialii angajati includ experienta cuprinsa intre trei si opt ani insotita de referinte, calificari tehnice de specialitate si cunostinte avansate de limba engleza.
28-08-2006 Ziarul Financiar
|
|
|
| |
Pe piaţa UE s-ar vinde bine nucile, afinele şi cătina |
| |
| |
Pe o piaţă europeană unde nu lipseşte nimic este greu pentru fermierul român decapitalizat, cu teren puţin şi cu experienţă de piaţă zero - să găsească nişa care să-i asigure rotunjirea veniturilor. Avem însă şi avantaje: un cost al forţei de muncă încă scăzut şi o producţie aproape ecologică.
Tăranii ar trebui să planteze caişi, piersici, cireşi şi vişini, nuci, căpşuni, zmeură, coacăze, agrişe, mur fără ţepi, toate acestea având bune oportunităţi de desfacere pe piaţa europeană. Aceste fructe mici sunt mari consumatoare de manoperă. Mai puţin recomandaţi sunt merii şi perii. O şansă bună ar putea-o avea şi prunul, care are tradiţie în România şi este prezent într-o mare varietate de soiuri, consideră Dorin Sumedrea, director ştiinţific la Institutul de pomicultură de la Piteşti-Mărăcineni.
28-08-2006 Adevarul
|
|
|
| |
Naşterea, un risc prea mare pentru asigurători |
| |
| |
O tânără care urmează să nască a aflat că asigurarea de viaţă la care plătea de trei ani nu mai putea fi reînoită. Motivul invocat de asigurător: poliţa nu acoperă riscul de deces asociat naşterii. Piaţa asigurărilor de viaţă a crescut în 2005 de trei ori mai repede decât creşterea generală, un sfert din totalul primelor subscrise sunt pe asigurări de viaţă, iar 5,6 milioane de români, cu un milion mai mulţi numai în 2005, au încheiat asigurări de viaţă.
Marea majoritate a asigurătorilor din România nu acoperă riscul de deces asociat naşterii, explică agenţii companiilor de asigurări, dar şi specialiştii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC). Ti se spune direct să revii după ce naşti sau, şi mai bine, încheie asigurarea acum, dar să ştii că asigurarea nu e valabilă în preajma naşterii.
La AIG Life poţi face o asigurare de viaţă când eşti însărcinată, dar societatea nu-şi asumă niciun risc asociat sarcinii între luna a 6-a şi luna a 11-a (trei luni după naştere). Alte companii evită să spună direct că nu-şi asumă riscul, ca să nu piardă clientul din mână, şi povestesc că se ia o decizie de la caz la caz.
La Interamerican se pot asigura şi femeile însărcinate, după o evaluare a sănătăţii. Funcţie de suma asigurată, dar şi de produsul oferit, companiile pot cere reînnoirea anuală a poliţei cu reevaluarea stării de sănătate. Pentru o asigurare de 200.000 de euro, analizele îţi vor fi studiate într-o capitală europeană, de specialiştii companiei de reasigurare.
Conform unui agent de vânzări de la ING Asigurări, românii sunt deocamdată într-o situaţie favorizată, pentru că asigurările de viaţă se fac în funcţie de starea de sănătate la momentul încheierii poliţei şi acoperă toate riscurile ulterioare de îmbolnăvire, în timp ce în statele vest-europene acestea se reînnoiesc anual, iar prima de asigurare poate creşte corespunzător cu riscul.
25-08-2006 Adevarul
 |
|
|
|
| |
CNVM suspenda de la tranzactionare actiunile Ardaf |
| |
| |
Actiunile ARDAF Cluj, companie aflata in administrare speciala, au fost suspendate ieri de la tranzactionarea pe RASDAQ pentru o perioada de doua sapamani, in urma unei ordonante a Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare. Ardaf a fost pusa sub administrare speciala de catre Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) la mijlocul lunii trecute, ca urmare a reducerii coeficientului de lichiditate sub limita impusa de lege.
La ultimul pret de tranzactionare, de 0,143 lei/actiune, capitalizarea Ardaf este de circa 20 de mil. de euro (71,6 mil. de lei). Compania se afla acum in proces de majorare a capitalului social cu 181,2 mil. lei (51 de mil. euro), aceasta fiind principala masura pentru redresarea societatii, propusa de administratorul special desemnat de CSA. Ardaf a inregistrat o pierdere de peste 82,4 mil. lei (23,2 mil. euro) in primele sase luni, din cauza reevaluarii rezervelor tehnice. Actionarii Ardaf sunt omul de afaceri Ovidiu Tender, care detine prin societatea Tender SA circa 70% din actiuni, Clairmont Holding (12%) si Raiffeisen Zentralbank Austria (10%).
25-08-2006 Ziarul Financiar
 |
|
|
|
| |
OTP Garancia si-a majorat capitalul social |
| |
| |
Actionarii societatii de asigurari OTP Garancia au hotarat majorarea capitalului social al companiei, de la 18,82 mil. RON la 24,10 mil. RON. Majorarea de capital a fost efectuata cu suma de 5,28 mil. RON, reprezentand aport in numerar depus de actionarul OTP Bank Romania, precum si cu 282.505 RON, din profitul realizat in anii 2004 si 2005.
In urma acestei majorari, capitalizarea companiei a atins valoarea de 24,10 mil. RON, din care 385.915 RON aport in natura. Capitalul este impartit in 241.063 actiuni, in valoare de 100 lei fiecare. Structura actionariatului asiguratorului este: OTP Garancia (88%), OTP Bank Romania (11,28%). Societatea de asigurari a subscris, in primul semestru din 2005, un volum de prime de aproape 5,83 mil. RON.
25-08-2006 www.1asig.ro
|
|
|
| |
Un nou nume pe piata romaneasca de brokeraj |
| |
| |
Funk Gruppe GmbH, unul dintre cei mai mari brokeri independenti din Germania, a preluat controlul societatii Rimis Broker de Asigurare. Rimis e prezenta pe toate liniile de asigurari generale, inregistrand anul trecut un volum de prime intermediate de 1,86 milioane de lei, in crestere cu circa 15% fata de 2004. Funk mai este prezent in Germania, Austria, Olanda, Ungaria, Polonia.
“Compania va capata o putere mai mare pe piata. Prin aceasta preluare, ne alaturam celorlalte nume mari din brokerajul romanesc”, a declarat Marius Rosca, director general al Rimis. In doua luni, societatea isi va schimba denumirea in Funk International Romania-Broker de Asigurare si Reasigurare. Conducerea Rimis si-a propus pentru acest an un volum de prime intermediate de 2,2 milioane de lei, din care 15% vor fi asigurari de cargo si de transporturi.
25-08-2006 Capital
|
|
|
| |
BT ajunge la 300 de unitati |
| |
| |
Banca TRANSILVANIA (BT) a atins un numar de 300 de unitati prin inaugurarea Agentiei Calea Motilor din Cluj-Napoca. Compania se afla pe locul 4 in topul bancar romanesc, ca numar de sucursale si agentii.
"Am ajuns la 300 de unitati, ceea ce inseamna pentru noi respectarea angajamentului de a veni tot mai aproape de clienti, dar si depasirea obiectivului propus pentru acest an, in ceea ce priveste extinderea teritoriala", a declarat Robert C. REKKERS, Directorul General al BT.
Prima parte a acestui an a insemnat pentru banca o crestere importanta a activitatii pe toate planurile: numarul de clienti activi a ajuns la peste 750.000, au fost deschise nu mai putin de 80 de unitati, iar oferta de produse si servicii dedicate atat persoanelor fizice, cat si juridice, s-a imbogatit.
25-08-2006 www.1asig.ro
|
|
|
| |
Cumpararile strainilor urca euro spre 3,54 lei |
| |
| |
Leul a pierdut ieri teren in fata euro si a dolarului, inscriindu-se astfel intr-o noua miscare regionala de depreciere a monedelor de pe pietele emergente.
BNR a calculat un curs de 3,5314 lei pentru un euro, cu 0,49 bani peste nivelul din ziua anterioara. Dolarul a castigat 0,31 bani, pana la 2,7543 lei.
Piata valutara interbancara s-a deschis in cotatii de 3,5270/3,5320 lei pentru un euro, la nivelul inchiderii din ziua anterioara. In primele ore de tranzactionare au aparut in piata ordine de cumparare de valuta, provenite in special de la jucatorii nerezidenti.
In aceste conditii, euro a castigat rapid teren, urcand pana la un maximum al zilei de 3,5340/3,5390 lei.
25-08-2006 Ziarul Financiar
|
|
|
| |
Credite pentru romanii care muncesc legal in strainatate |
| |
| |
Pentru romanii care lucreaza in strainatate cu forme legale si contracte de munca pe perioade nedeterminate, o parte dintre bancile de acasa ofera accesul la gama de credite inclusa in portofoliu. In plus, unele banci au incheiat parteneriate cu institutii similare din tari europene, in baza carora romanii care muncesc acolo pot trimite bani acasa fara alte formalitati decat plata unui comision.
Banca Italo-Romena are in portofoliu doua produse destinate romanilor care au contracte pe perioada nedeterminata si muncesc in Italia - Contul si Creditul "Fara Frontiere".
BRD ofera pentru romanii din strainatate produsul Habitat Ipotecar. Documentatia care trebuie depusa de solicitantul imprumutului este cea standard, respectiv contract de munca, adeverinta de venit emisa de angajator, precum si o dovada privind luarea in evidenta de catre autoritatea fiscala a statului in care se realizeaza veniturile.
UniCredit Romania, parte a grupului UniCredito, are in oferta un credit imobiliar si ipotecar, in doua variante - Standard si Plus -, destinat comunitatii romanesti din Italia. Pentru accesarea unei finantari, solicitantul trebuie sa faca dovada veniturilor obtinute in Italia, in baza unor contracte de munca, iar acestea trebuie sa fie de minimum 1000 de euro pe luna.
Banca Comerciala Romana (BCR), Piraeus Bank, Egnatia Bank, SanPaolo IMI Bank pun la dispozitie, de asemenea, finantari pentru romanii care lucreaza in strainatate. Conditiile principale pe care trebuie sa le indeplineasca solicitantul de credit sunt similare, diferentele sunt date de documentele care trebuie prezentate.
25-08-2006 www.hotnews.ro
 |
|
|
|
| |
Banca Mondiala emite prima obligatiune supranationala pe piata romaneasca |
| |
| |
Banca Mondiala va face pe piata locala o emisiune de obligatiuni denominate in valoare de 525 milioane lei ce va avea o maturitate de trei ani iar dobanda va fi de 6,5%, platita semestrial.
Perioda de subscriere a emisiunii va fi intre 30 august si 12 septembrie 2006 si va fi intermediata de societatea de brokeraj Intercapital Invest.
Aceasta obligatiune reprezinta prima emisiune straina supranationala sau de rating AAA in Romania. Banca Mondiala are cel mai ridicat rating, AAA de la agentia Standard & Poors si Aaa de la Moody’s Investors Service.
Banca Mondiala este o organizatie internationala creata in 1945 avand la ora actuala 184 de tari membre, inclusiv Romania. Principalul ei obiectiv este reducerea saraciei prin promovarea unei dezvoltari economice sustenabile.
25-08-2006 Capital
|
|
|
| |
CEC a vândut 15 sedii |
| |
| |
Consiliul de Administraţie al Casei de Economii şi Consemnaţiuni (CEC) a luat decizia de a vinde în acest an mai multe sedii din ţară pentru eficientizarea activităţii, până în prezent fiind vândute 15 dintre acestea.
"Banca noastră are în proprietate peste 950 de spaţii, de-a lungul şi de-a latul ţării. Unele dintre acestea sunt supradimensionate, altele sunt investiţii în curs, care au fost întrerupte, unele chiar de mai bine de doi ani şi, în orice caz, nu sunt necesare activităţii băncii, iar decizia de vânzare a spaţiilor care sunt excedentare a fost una de business", a declarat preşedintele CEC, Eugen Rădulescu. La sfârşitul anului 2005, reţeaua de sucursale şi filiale a CEC număra peste 1.400 de sedii.
25-08-2006 Adevarul
|
|
|
| |
Grecii de la ATE Bank au preluat Mindbank si pregatesc schimbarea conducerii |
| |
| |
Banca elena ATE Bank a anuntat preluarea pachetului de 57,125% din actiunile Mindbank pentru care a platit actionarilor aproximativ 36 mil. euro.
"Planul de afaceri este deja pregatit, finalizarea procesului urmand sa aiba loc odata cu numirea unui nou CEO (pentru Mindbank - n.r.), lucru care este de asteptat sa se produca in urmatoarele doua luni", afirma reprezentantii ATE Bank.
Planurile ATE Bank vizeaza schimbarea intregii conduceri la Mindbank si numirea unei alte echipe "executive", care va fi complet separata de membrii Consiliului de administratie al bancii. ATE Bank (Banca Agricola a Greciei), a cincea institutie de credit elena dupa valoarea de piata, a semnat contractul de achizitie in urma cu doua luni pentru preluarea pachetului majoritar.
25-08-2006 Ziarul Financiar
|
|
|
| |
Joaca de 500.000 de dolari pentru un comando romanesc |
| |
| |
Opt romani, alesi dintre 4.000 de jucatori profesionisti, se vor infrunta cu restul lumii pentru titlul de „gamer suprem“.
Jocurile video nu mai sint de mult doar o placere a copiilor. Jucatori profesionisti de diferite virste din intreaga lume le iau foarte in serios, imbinind pasiunea cu performanta, prin participarea la competitii internationale, unde cistiga premii de sute de mii de dolari.
Realitatea virtuala este, pentru multi, un stil de viata, iar Romania nu este o exceptie, fapt pe care l-a dovedit prin rezultatele obtinute in ultimii ani in acest domeniu.
Intre 28 septembrie si 1 octombrie, la Romexpo, va avea loc finala nationala World Cyber Games 2006 Romania. Aici se vor infrunta 320 de concurenti romani, selectati dintre 4.000 de impatimiti ai jocurilor video.
La final, doar opt vor merge in Italia, pentru a-si testa aptitudinile impotriva concurentilor de talie mondiala la World Cyber Games (Campionatul Mondial al Jocurilor Video - WCG) - cel mai important festival si eveniment de sport electronic din lume. In acest an, Romania se afla la cea de-a cincea participare la WCG.
25-08-2006 www.hotnews.ro
 |
|
|
|
| |
Deficit la Bursă în luna iulie |
| |
| |
Intrările nete de capital străin la Bursa de Valori Bucureşti şi Rasdaq au ajuns, la finele intervalului ianuarie - iulie, la 37,4 milioane de lei, rezultate din plasarea a 1,42 miliarde de lei şi retragerea a 1,38 miliarde de lei. Ieşirile au devansat, în iulie, plasamentele nerezidenţilor, situaţie valabilă şi pentru martie şi aprilie, în vreme ce în ianuarie, februarie, mai şi iunie s-a înregistrat excedent.
25-08-2006 Adevarul
|
|
|
| |
Carpatica Asig a facut afaceri de 13,2 mil. euro in sase luni |
| |
| |
Carpatica Asig a incheiat primul semestru cu afaceri de aproape 46,8 mil. lei (13,2 mil. euro), in crestere cu 79% fata de perioada similara a anului trecut. In euro, cresterea a fost de 85%. Carpatica Asig practica acum doar asigurari generale, dupa ce a renuntat la autorizatia de a practica asigurari de viata la inceputul acestui an, deoarece nu avea capitalul social minim impus de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor pentru aceasta activitate.
In prezent, Carpatica are 126 de unitati teritoriale, urmand sa isi extinda reteaua pana la sfarsitul anului, si aproape 4.400 de agenti. Societatea este controlata de omul de afaceri Ilie Carabulea, prin societatea Atlassib (83,01%) si Banca Carpatica (8,96%).
Alti actionari sunt societatea Transcar (6,97%) si doua persoane fizice. Carpatica Asig are un capital social de 12 mil. lei (3,4 mil. euro), care urmeaza sa fie majorat in acest an, potrivit reprezentantilor societatii.
24-08-2006 Ziarul Financiar
|
|
|
| |
Coasiguratorul principal devine administratorul intregului risc subscris |
| |
| |
O norma a Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA), publicata la sfarsitul lunii iunie, reglementeaza conditiile desfasurarii activitatii de coasigurare comunitara, ce acopera riscuri care prin natura si importanta lor necesita participarea mai multor asiguratori in vederea acoperirii lor.
Potrivit noului act normativ, operatiunile de coasigurare comunitara vor trebui sa indeplineasca o serie intreaga de conditii, printre care se numara prevederea ca administratorul intregului risc subscris este chiar coasiguratorul principal sau ca riscul subscris este situat in cadrul Comunitatii Europene.
In noul act normativ se precizeaza conditia ca riscul este subscris, in baza unui contract unic si in schimbul unei prime globale, aferenta perioadei stipulate in contract, de mai multi asiguratori, denumiti coasiguratori, fara sa existe o solidaritate intre acestia, dintre care unul este coasiguratorul principal.
De asemenea, cel putin un coasigurator trebuie sa-si aiba sediul social, agentia sau sucursala prin care participa la contractul de coasigurare intr-un alt stat membru decat cel al coasiguratorului principal, acesta fiind indrituit, potrivit noilor prevederi, sa stabileasca conditiile de coasigurare si tarifarea in contractul de coasigurare.
Trebuie precizat ca nu este considerata operatiune de reasigurare cea incadrata in clasa 13, Asigurari de raspundere civila generala, care cuprinde plata daunelor de natura nucleara sau medicamentoasa, clasificata astfel conform anexei nr. 1 a Legii 32/2000 privind activitatea de asigurare si supravegherea asigurarilor.
24-08-2006 www.hotnews.ro
 |
|
|
|
| |
GENERALI isi propune dublarea volumului afacerilor |
| |
| |
Societatea GENERALI Asigurari tinteste, pentru anul acesta, realizarea unui volum de prime brute subscrise de circa 67 mil. EUR. Daca isi atinge scopul pentru anul curent, GENERALI si-ar dubla cifra de afaceri in Romania, comparativ cu rezultatele obtinute in 2005. Obiectivul companiei pentru 2007 si 2008 este detinerea a peste patru, respectiv cinci procente din piata de profil.
GENERALI Asigurari a inregistrat, in primul semestru al anului in curs, un volum de prime brute subscrise de peste 133,7 mil. RON (38,2 mil. EUR), cresterea in moneda nationala fiind de 151,4%, comparativ cu perioada similara a lui 2005.
Pe clasa asigurarilor generale, societatea a realizat subscrieri de 115,6 mil. RON, volumul acestora majorandu-se cu 110% comparativ cu primele sase luni ale anului precedent. Segmentul asigurarilor de viata a contribuit cu 18,1 mil. RON la valoarea subscrierilor, acestea detinand o pondere de 13,53% in structura portofoliului. Cele mai bine vandute asigurari in primul semestru au fost cele de mijloace de transport terestre (49,4%), urmate de asigurarile de incendiu si calamitati naturale. Rezultatele obtinute de catre GENERALI se datoreaza si noilor produse, lansate in prima jumatate a lui 2006.
24-08-2006 www.1asig.ro
 |
|
|
|
| |
CSA majoreaza de 2,5 ori contributia la fondul victimelor strazii |
| |
| |
Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) va majora la inceputul lunii octombrie contributia asiguratorilor la Fondul de protectie a victimelor strazii de la 1%, la 2,5% din primele brute incasate din asigurari RCA. Fondul de protectie a victimelor strazii despagubeste victimele accidentelor cauzate de autori necunoscuti sau de autovehicule neasigurate prin polite RCA. Anul trecut, CSA a majorat de 20 de ori contributia la acest fond, de la 0,05% la 1%. Potrivit ordinului presedintelui CSA, asiguratorii trebuie sa vireze aceste contributii pana la data de 25 a lunii urmatoare trimestrului expirat.
24-08-2006 Ziarul Financiar
|
|
|
| |
Unul din zece şoferi îşi personalizează maşina |
| |
| |
Blăniţa de pe scaune, zecile de brăduleţi parfumaţi agăţaţi de oglindă şi ledurile colorate din interior, care fac maşina să arate ca un pom de Crăciun, nu mai satisfac dorinţa de a ieşi în evidenţă a şoferilor români. Astăzi, potrivit importatorilor auto, 1 din 10 proprietari de autoturisme apelează la firmele de tuning pentru a-şi modifica aspectul sau motorizarea maşinii. Mulţi nu ştiu însă că modificările aduse anulează garanţia maşinii, aduc uzuri premature şi pot fi extrem de periculoase.
Dacă vă "tunaţi" maşina la service-ul autorizat al importatorului de la care aţi cumpărat autoturismul nu pierdeţi garanţia, iar riscurile apariţiei unor defecţiuni sunt mici. De cele mai multe ori însă, ceea ce vrea clientul să schimbe, importatorul nu poate sau nu are voie şi atunci există acele firme de tuning care oferă o gamă mai largă de servicii şi la un preţ mai bun. Teoretic, orice modificare adusă la o maşină aflată în garanţie este interzisă de importatori. Practic, există o serie de modificări peste care se poate trece cu vederea.
Firme specializate creează aşa-numitele kituri exterioare, proiectate în cele mai mici detalii şi testate în tunele aerodinamice. Aceste kituri au rolul de a ghida curenţii de aer crescând aderenţa maşinii la viteze mari. Tuning nu înseamnă neaparat doar praguri, eleroane sau spoilere. Există şi un tuning interior care schimbă habitaclul maşinii, oferindu-i o tentă mai sport sau mai extravagantă. Modificarea sistemului audio, de exemplu, face parte tot din această categorie.
24-08-2006 Adevarul
 |
|
|
|
| |
TOP 15 - Prime brute subscrise asigurari de viata |
| |
| |
Volumul primelor brute subscrise din asigurari de viata, in primul semestru al anului in curs, s-a cifrat la aproape 154 mil. EUR (aproape 545 mil. RON), in crestere cu aproape 14% in moneda europeana comparativ cu rezultatele consemnate in perioada similara a anului precedent. Cresterea reala in moneda nationala a fost de doar 3 procente. De altfel, evolutia inregistrata pe segmentul asigurarilor de viata a fost sub media pietei asigurarilor. Astfel, daca piata a inregistrat o medie de crestere in moneda europeana de peste 28 de procente, pe segmentul asigurarilor de viata media cresterii a fost aproape jumatate din cea consemnata la nivelul intregii piete.
In acest context, si ponderea asigurarilor de viata in totalul pietei a scazut de la 21,63% din totalul subscrierilor inregistrate in primul semestru al anului precedent pana la 19,3% din piata asigurarilor la nivelul primelor 6 luni ale anului in curs.
Liderul pietei asigurarilor de viata ramane ING Asigurari de Viata, cu o cota de piata de aproape 39%, urmat de AIG Life care detine putin peste 12% din totalul subscrierilor pe acest segment, realizate in perioada analizata. ALLIANZ-TIRIAC completeaza podiumul in topul primelor brute subscrise realizand subscrieri de aproape 15 mil. EUR si atingand o cota de piata de aproape 10 procente.
De altfel, cu exceptia liderului pietei, ING Asigurari, ALLIANZ-TIRIAC a consemnat cea mai semnificativa crestere in valoare absoluta la nivelul pietei asigurarilor de viata, cu 7,5 mil. EUR peste rezultatele consemnate in anul precedent, dublandu-si practic volumul subscrierilor din aceasta clasa.
24-08-2006 www.1asig.ro
 |
|
|
|
| |
Bank Leumi, o puternica banca internationala, vine in Romania |
| |
| |
Bank Leumi, una dintre cele mai puternice banci la nivel international si liderul pietei bancare din Israel, isi extinde prezenta in zona Europei Centrale si de Est, prin lansarea Bank Leumi Romania.
In urma integrarii activitatilor de pe piata romaneasca, Bank Leumi detine, in prezent, 300 de sucursale si agentii in 22 de tari, active de aproximativ 60 miliarde USD si fonduri proprii de 3,7 miliarde USD.
”Vom majora capitalul social al bancii cu 50 milioane RON, iar prin implementarea unor strategii de afaceri inspirate de experienta internationala a grupului din care facem parte, vom realiza o majorare semnificativa a cotei de piata”, a adaugat Laurentiu Mitrache, Director General Bank Leumi Romania.
24-08-2006 www.hotnews.ro
|
|
|
| |
O treime din romani, interesati de pensiile private |
| |
| |
Aproape doua treimi din romanii interesati de pensiile private ar cumpara astfel de produse de la companii de asigurari, arata un studiu realizat de Aviva Asigurari de Viata, impreuna cu compania de consultanta in management Roland Berger si firma de crecetare de piata ISRA.
Studiul a fost realizat in luna iunie a acestui an, prin intervievarea a 800 de persoane si 300 de angajatori la nivel national. Potrivit studiului, aproape o treime din romani sunt interesati sa contribuie la fondurile de pensii private.
Cercetarea realizata de Aviva arata ca 12,6% dintre cei intervievati sunt foarte interesati de pensiile private, 16,3% sunt interesati, iar 38% sunt interesati intr-o oarecare masura.
24-08-2006 Ziarul Financiar
|
|
|
| |
Tornade autohtone |
| |
| |
Numarul tornadelor va creste in urmatorii ani, spun specialistii in meteorologie, care pun intensificarea frecventei producerii acestor fenomene pe seama schimbarii de clima si a incalzirii globale. Totodata, tara noastra se confrunta tot mai des cu astfel de intensificari extreme ale fenomenelor meteorologice.
Cea mai puternica tornada care a afectat tara noastra s-a produs in localitatea Facaieni, pe data de 12 august 2002. Fenomenul a afectat 1.500 de oameni, dintre care trei si-au pierdut viata.
24-08-2006 www.1asig.ro
|
|
|
| |
Ardaf Cluj, pierderi de 23 mil. euro la sase luni |
| |
| |
Ardaf Cluj, societate pusa sub administrare speciala de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) la mijlocul lunii iulie, a raportat pentru primele sase luni o pierdere de peste 82,4 milioane de lei (23,2 milioane de euro), potrivit raportului semestrial al companiei.
Pierderea a fost cauzata de reevaluarea rezervelor tehnice, spune Radu Cocea, administratorul special desemnat de CSA pentru a conduce societatea in aceasta perioada.
Ardaf avea la sfarsitul primului semestru rezerve tehnice brute in valoare de 157,7 milioane de lei (peste 44,5 milioane de euro), dublu fata de prima jumatate a anului trecut. Companiile de asigurari constituie rezerve tehnice pentru a-si putea respecta obligatiile viitoare potentiale fata de asigurati.
24-08-2006 Ziarul Financiar
|
|
|
| |
Verde prelungit în intersecţii, din 2007 |
| |
| |
Peste 100 de intersecţii din Bucureşti vor fi reconfigurate, până la sfârşitul anului 2007, în cadrul unui proiect ce va costa 20 milioane de euro. Scopul: optimizarea circulaţiei şi descongestionarea traficului.
Intersecţiile vizate aparţin inelului principal de circulaţie şi axei nord-sud, traseul urmând să fie Mihai Bravu - Iancu de Hunedoara - ştefan cel Mare - Nicolae Titulescu - Panduri - Grozăveşti - Piaţa Sudului - Calea Văcăreşti - Mihai Bravu. Proiectul presupune modernizarea echipamentelor existente şi instalarea unei televiziuni cu circuit închis, care să monitorizeze întreg traficul din intersecţii.
"Când aglomeraţia în intersecţii va deveni foarte mare, iar RATB-urile vor întârzia mult, culoarea verde pentru maşini va fi prelungită de la 50 de secunde la 60 sau 70", a afirmat Gheorghe Udrişte. De asemenea, mijloacele de transport în comun vor fi dotate cu GPS-uri, pentru ca intervenţia să fie cât mai rapidă. "Este vorba de un sistem de corelare în regim de culoare verde. Concret, dacă vei pleca dintr-o intersecţie pe verde, la următoarele trei vei prinde aceeaşi culoare", a spus comisarul Valentin Iana, de la Biroul de Organizare şi Sistematizare a Circulaţiei din cadrul Brigăzii Poliţiei Rutiere.
24-08-2006 Adevarul
 |
|
|
|
| |
BCR vrea sa vanda mai multe credite pentru nevoi personale |
| |
| |
BCR aplica reduceri de pana la doua puncte procentuale din dobanzile la creditele pentru nevoi personale, lansand o campanie de promovare a acestui tip de produse care va dura pana la 29 septembrie. Noile dobanzi vor fi valabile cel putin in primele sase luni de la contractare, fiind vorba de credite cu dobanda revizuibila semestrial. Astfel, la creditul nenominalizat in lei Divers Extra BCR , dobanda scade la 10% in cazul creditelor luate pe termen scurt, respectiv la 10,5% in cazul celor pe termen mediu si lung. Suma maxima care poate fi imprumutata este de 10.000 de euro, pe maximum 10 ani.
Pentru creditul nenominalizat in lei garantat cu garantii reale mobiliare/imobiliare - MaxiCredit Extra BCR - dobanda promotionala este de 9% pe termen scurt, respectiv de 9,5% pe termen mediu si lung. Suma nu poate depasi valoarea de garantie a imobilului ce urmeaza a fi admis in garantie sau 90% din valoarea depozitelor colaterale/certificatelor de depozit/titlurilor de stat aduse in garantie. Termenul pentru care se acorda acest tip de credit este de maximum 20 de ani. La varianta de credit in valuta garantat - MaxiCredit Super BCR - dobanda coboara la 9,4%, respectiv la 9,5%.
24-08-2006 Ziarul Financiar
 |
|
|
|
| |
Steaua României străluceşte în Europa |
| |
| |
După exact un deceniu de aşteptare, fotbalul românesc respiră din nou aerul tare al Europei. În seara zilei de 23 august, pe fostul stadion "23 august", Steaua a învins cu scorul de 2-1 pe Standard Liege, reuşind să se califice în grupele Ligii Campionilor la capătul unui meci care ne-a purtat de la agonie la extaz până în ultima secundă. Focurile de artificii care au luminat cerul Capitalei au salutat o victorie decisă de forţa colectivului, dar şi de inspiraţia lui Cosmin Olăroiu care, având de ales între prospeţimea lui Vali Badea şi experienţa lui Daniel Opriţa, a optat pentru prima variantă. Atacantul adus în această vară de la Vaslui a făcut meciul vieţii, reuşind să perforeze cu sânge rece de două ori poarta vicecampioanei Belgiei.
Oli, pe care fostul său patron de la Poli Timişoara îl cataloga drept un antrenor de locurile 3-4, a devenit al doilea tehnician care califică o echipă românească în grupele celei mai tari competiţii intercluburi din lume, după Tiţi Dumitriu, cel care a realizat această performanţă de trei ori în deceniul trecut, tot cu Steaua. Gigi Becali are motive să-şi frece mâinile de bucurie.
Numai accederea în grupe asigură clubului 3,65 milioane de euro din partea UEFA, la care se pot adăuga bani frumoşi pentru fiecare punct câştigat sau din drepturile de televiziune, publicitate şi vânzarea biletelor la cele trei meciuri care se vor disputa pe teren propriu. Calificarea le-a adus fotbaliştilor din Ghencea o primă de o sută de mii de dolari fiecare, cea mai mare din istoria fotbalului de club românesc. Jucătorii aşteaptă acum tragerea la sorţi, programată astăzi, în urma căreia, la Bucureşti, ar putea ajunge echipe precum Barcelona, Chelsea, Arsenal sau Milan. Aseară, pe străzile Capitalei, suporterii erau în extaz, iar la "Golden Blitz", cârciuma prezidenţială, era mare agitaţie.
24-08-2006 Adevarul
 |
|
|
|
| |
Schimbare de director la Porsche Broker |
| |
| |
Mugur Prundea, director general la Porsche Broker, va intrerupe colaborarea cu societatea de brokeraj in asigurari la inceputul lunii septembrie. Prundea, 38 de ani, lucreaza la Porsche Broker de peste 3 ani. El a mai lucrat la societatile de brokeraj in asigurari Gras Savoye, Asigest, AB Broker sau London Brokers. Porsche Broker este a doua societate de pe piata brokerajului in asigurari, din punctul de vedere al contractelor intermediate.
In 2005, societatea a plasat contracte de asigurare in valoare de aproape 75,6 milioane de lei (20,8 milioane de euro) si a realizat un profit net de aproape 6,5 milioane de lei (1,8 milioane de euro), potrivit raportului Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor.
23-08-2006 Ziarul Financiar
|
|
|
| |
Grupul TENDER vinde actiuni ARDAF |
| |
| |
Compania TENDER SA, actionarul majoritar al ARDAF, a vandut, in sedinta de vineri, 18 august a.c., un pachet de 2,15 milioane de actiuni, reprezentand 0,42% din capital, cu o valoare de tranzactionare de aproape 420.000 RON. Actiunile au fost schimbate la un pret mediu de 0,195 RON pe unitate.
In prezent, ARDAF este in plin proces de majorare a capitalului social, pana la finele lunii septembrie acesta urmand sa ajunga la valoarea de 231,26 mil. RON. ARDAF a fost pusa sub administrare speciala de catre Comisia de Supraveghere a Asigurarilor pe data de 18 iulie a.c. Compania a subscris, in primul semestru al anului in curs, un volum de prime brute de peste 122,6 mil. RON.
23-08-2006 www.1asig.ro
|
|
|
| |
România, la coada listei ţărilor informatizate |
| |
| |
Economist Intelligence Unit (EIU), divizia de informaţii de afaceri a Economist Group, a dat publicităţii un clasament al nivelului de pregătire pentru societatea informaţională (e-readiness) în anul 2006, care plasează România pe locul 49 din 68 de state analizate. În plan regional, România ocupă locul 10, în urma Bulgariei, dar în faţa Rusiei, chiar dacă EIU consideră România una dintre pieţele de tehnologie a informaţiei cu cel mai mare ritm de creştere din Europa de Est. EIU consideră că România are potenţialul de a deveni a doua mare piaţă de telecomunicaţii din Europa de Est, oferind un potenţial semnificativ de creştere atât la capitolul telefonie fixă, cât şi la capitolele telefonie mobilă şi internet.
23-08-2006 Adevarul
|
|
|
| |
Leii in exces au inecat piata monetara |
| |
| |
Dobanzile in piata monetara au coborat din nou la 1% pe an, pe fondul mentinerii unui exces de lei. In conditiile in care dobanzile au fost la nivelul celei platite de BNR la facilitatea de depozit pe o zi, apetitul jucatorilor pentru tranzactionare a scazut sensibil, iar dealerii spun ca ziua a fost "moarta". Jucatorii au preferat sa pastreze lichiditati, in conditiile in care maine incepe o noua perioada de constituire a rezervelor minime, iar sfarsitul de luna aduce si o cerere de fonduri mai mare din partea clientilor corporativi, care au de facut plati la buget. De altfel, dealerii se asteapta ca spre sfarsitul saptamanii piata sa se echilibreze, iar dobanzile sa revina la niveluri apropiate de dobanda de politica monetara a BNR, de 8,75% pe an.
La inceputul saptamanii, BNR a atras un depozit pe o luna de 4,6 miliarde de lei. Volumul de lichiditati plasate de banci a fost insa mai mic decat cel intrat in piata saptamana trecuta, cand a ajuns la scadenta un depozit de 5 miliarde de lei. Dealerii au preferat insa sa pastreze lei in exces, decat sa ajunga din nou fara lichiditati, asa cum s-a intamplat la sfarsitul lui iulie.
23-08-2006 Ziarul Financiar
 |
|
|
|
| |
100 de jucatori pe piata asigurarilor din Romania |
| |
| |
"Anul 2007 va reprezenta o explozie a patrunderii firmelor de asigurari din Uniunea Europeana in Romania", considera Bogdan STAN, Chief Executive Officer, ASITRANS. "Astfel, daca se respecta modelul tarilor care au devenit membre ale UE inaintea Romaniei, estimam ca numarul companiilor de asigurari straine care vor actiona pe piata asigurarilor din Romania, fara a avea reprezentante locale, va fi de circa 100", precizeaza Bogdan STAN.
In prezent, pe piata romaneasca a asigurarilor opereaza 39 de societati de profil, dupa ce ABG Insurance a reprimit licenta de a subscrie polite, in urma unei majorari de capital. Cel putin trei dosare de autorizare a unor companii de profil se afla, in prezent, in analiza la Comisia de Supraveghere a Asigurarilor, investitorii fiind din tari precum Franta si Israel.
23-08-2006 www.1asig.ro
|
|
|
| |
Un software 100% romanesc se vinde pe piata germana |
| |
| |
EBS Romania a semnat un acord de parteneriat cu compania germana KBIT GbR pentru localizarea sistemului software de gestiune Clarvision ERP pe piata germana.
Dupa ce in luna martie EBS Romania a devenit Microsoft Gold Certified Partner, semnarea acestui acord de parteneriat reprezinta o alta miscare strategica importanta a companiei in anul 2006, se subliniaza intr-un comunicat de presa remis www.SMARTfinancial.ro.
Acordul de parteneriat prevede infiintarea companiei Clarvision GmbH care se va ocupa de strategia de produs in ceea ce priveste sistemul ERP in Germania. Deja exista un client-"pilot" care va implementa Clarvision, si anume Universitatea de Stiinte Tehnice Aplicate din Berlin.
Localizarea sistemului Clarvision ERP (traducerea interfetei si adaptarea la legislatia germana) vor incepe efectiv din luna septembrie, urmand ca de anul urmator sa demareze productiv procesele de promovare-vanzare-implementare pe piata germana.
EBS Romania face parte din grupul de firme EBS, cu sediul in Cluj-Napoca. Compania are peste 130 de angajati si este Microsoft Gold Certified Partner.
23-08-2006 www.hotnews.ro
 |
|
|
|
| |
Economia a absorbit două treimi din consumul total de energie electrică |
| |
| |
Producţia de energie electrică a ţării noastre a crescut în perioada 1 ianuarie-30 iunie 2006 cu un procent de 5,5%, faţă de perioada similară a anului trecut, ajungând astfel la valoarea de 31,364 miliarde kWh. Cel mai mare consumator de energie electrică s-a dovedit a fi economia, care a înghiţit 20,231 miliarde kWh, reprezentând 63,4% din cantitatea totală. Populaţia a consumat 4,515 miliarde kWh, în timp ce pentru iluminatul public au fost necesari doar 316,7 milioane kWh.
Consumul propriu tehnologic în reţele şi staţii s-a cifrat la 3,977 miliarde kWh, reprezentând 12,4% din total producţie, în creştere cu 6,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Potrivit datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică, principalele resurse de energie primară s-au cifrat, în primele cinci luni, la 21,193 milioane tone echivalent petrol, din care 12,474 milioane tone din producţia internă, restul fiind asigurat din import.
Cea mai mare cantitate de energie a fost produsă în termocentralele clasice - 18,393 miliarde kWh (în creştere cu 9,6% faţă de 2005) şi în hidrocentrale - 10 miliarde kWh (mai puţin cu 0,7%). Centrala nuclearelectrică de la Cernavodă a produs o cantitate de 2,97 miliarde kWh, cu 2,8% mai mare faţă de primul semestru al anului trecut. În perioada analizată, România a importat o cantitate de energie electrică de 569,3 milioane kWh şi a exportat 2,893 miliarde kWh.
23-08-2006 Adevarul
 |
|
|
|
| |
BNR se teme ca nu se va putea baza prea mult pe aprecierea leului in lupta cu inflatia |
| |
| |
Leul ar urma sa inregistreze o "relativa accelerare" a procesului de apreciere in termeni reali de-abia spre jumatatea anului viitor, potrivit celui mai recent raport asupra inflatiei publicat de BNR.
Banca Nationala a identificat mai multe riscuri ca aprecierea leului sa continue sa fie prea lenta pentru a putea ajuta mai mult dezinflatia. Totusi, pe termen scurt, BNR ia in calcul posibilitatea ca perceptia investitorilor straini asupra riscului pe care il implica plasamentele pe piata locala sa se imbunatateasca in mod consistent ca urmare a adoptarii in septembrie a deciziei favorabile intrarii Romaniei in UE la 1 ianuarie 2007.
Decizia respectiva ar urma sa atraga intrari substantiale de capital sub forma investitiilor directe si a imprumuturilor externe, pe langa fluxurile de tip speculativ. De altfel, BNR mizeaza in buna masura pe aprecierea leului ca ajutor pentru continuarea dezinflatiei, inclusiv prin efectul de temperare a preturilor marfurilor din import, respectiv a preturilor la petrol si gaze naturale.
23-08-2006 Adevarul
 |
|
|
|
| |
Posesorii de carduri continuă să fie fraudaţi |
| |
| |
Tranzacţiile pe internet reprezintă, alături de cele efectuate la POS-uri, o sursă continuă de posibile fraude, atâta vreme cât site-urile sunt, în general, semisecurizate, iar posesorii de carduri sunt neinformaţi sau neatenţi.
"Este bine ca un deţinător de card să caute site-uri securizate, pe care să apară sigla Verified by Visa sau MasterCard Secure Code. Cel care tranzacţionează pe site-uri fără să ţină cont de gradul de securizare se expune pericolului de a-i fi interceptată tranzacţia şi de a i se păstra datele", atrage atenţia Marin Mitroi, director general la RomCard.
Atât comerciantul, cât şi posesorul de card pot fi protejaţi prin sistemul 3D Secure. Autenticitatea identităţii celor două părţi este, astfel, certificată, iar posesorului de card i se cere să furnizeze o parolă personală atunci când plăteşte on-line pentru bunurile cumpărate cu card. Patru bănci, BCR, BRD, Raiffeisen şi Banca ţiriac, au contracte de înrolare atât a posesorilor de card, cât şi a comercianţilor, certificate de RomCard, iar Alpha Bank, C.E.C. şi Romextera – numai pentru partea de emitere. "În România există, în prezent, aproximativ 200 de comercianţi securizaţi", spune directorul RomCard.
23-08-2006 Adevarul
 |
|
|
|
| |
Piata asigurarilor dupa primul semestru: batalia pentru cote de piata continua in dauna profitului |
| |
| |
Majoritatea companiilor de asigurari au continuat lupta pentru cote de piata in al doilea trimestru al acestui an, ceea ce s-a reflectat in cresterea semnificativa a primelor brute subscrise, dar si in scaderea profitului sau deteriorarea situatiei financiare a unor asiguratori. Arsenalul de lupta al companiilor este compus din extinderea teritoriala rapida, cresterea numarului angajatilor si practicarea unor tarife mai mici decat concurenta, mai ales la asigurarile auto.
In asigurari generale, prima companie era la sfarsitul lunii iunie Allianz-Tiriac, la fel ca la sfarsitul primului trimestru. Compania a vandut polite de asigurari generale in valoare de 138 de milioane de euro in sase luni, cu 34% mai mult decat in perioada similara a anului trecut. Majoritatea politelor vandute sunt de asigurari auto (Casco si raspundere civila), business pe care se bazeaza, de altfel, cea mai mare parte a companiilor de asigurari.
Pe locul doi in topul companiilor de asigurari generale la sfarsitul primului semestru a ramas Asirom, societate controlata de omul de afaceri Ioan Niculae. Asirom a raportat prime brute subscrise din asigurari generale in valoare de 81,6 milioane de euro (288,7 milioane de lei), in scadere fata de afacerile inregistrate in primele sase luni din 2005, de circa 82,6 milioane de euro (302,7 milioane de lei).
Omniasig, companie membra a grupului austriac Vienna Insurance, a reusit sa revina in top 3, dupa ce la sfarsitul primului trimestru locul i-a fost luat de Astra-Uniqa. Omniasig a vandut in primele sase luni polite de asigurare in valoare de 64 de milioane de euro (227 de milioane de lei), in crestere cu 17% in euro fata de perioada similara a anului trecut.
Pe locul patru se afla acum compania Asiban, controlata de patru banci: BRD-SocGen, BCR, Banca Transilvania si CEC, cu participatii de 25% fiecare. Asiban a incheiat primul semestru cu afaceri de 51,8 milioane de euro din asigurari generale. Astra-Uniqa a coborat doua pozitii, pana pe locul cinci, cu prime brute subscrise de 51,6 milioane de euro din asigurari generale, dublu fata de aceeasi perioada a anului trecut.
O schimbare importanta s-a produs la coada clasamentului companiilor care activeaza pe piata asigurarilor generale, comparativ cu sfarsitul primului trimestru: AIG Romania a iesit din top 10, fiind depasita de BT Asigurari. AIG Romania, filiala locala a celui mai mare grup de servicii financiare din lume, American International Group, a inregistrat in primul semestru afaceri de aproape 18 milioane de euro, mai putin decat BT Asigurari, care a raportat prime brute subscrise de 24,4 milioane de euro din asigurari generale. Totusi, cele doua companii activeaza pe segmente de piata diferite. Daca AIG lucreaza doar cu clienti corporate, BT Asigurari se bazeaza foarte mult pe retail. La baza cresterii afacerilor companiei din Transilvania cu peste 170% in primul semestru, comparativ cu perioada similara a anului trecut, au stat investitiile masive in extinderea retelei teritoriale si triplarea numarului de angajati.
22-08-2006 Ziarul Financiar
 |
|
|
|
| |
Vin fondurile de pensii private |
| |
| |
Marile banci si societati de asigurare se pregatesc sa ocupe felii importante din noua piata Ianuarie 2007 este data la care vor incepe sa functioneze si in Romania fondurile de pensii private. Cu o intarziere de sase ani fata de Polonia, de exemplu, angajatii romani vor putea alege sa economiseasca intr-un fond de pensii cu administrare privata, care le va asigura venituri decente dupa pensionare.
Banci precum Raiffeisen, BRD sau BCR, societati de asigurare ca ING, Allianz, Interamerican sau Generali vor fi, mai mult ca sigur, printre actorii principali pe piata fondurilor de pensii private. Acestea nu vor fi insa singurele societati cu drept de infiintare a astfel de fonduri. Concurenta va veni, ca si in cazul fondurilor deschise de investitii, de la administratorii privati. Am stat de vorba cu Eugen Voicu, presedintele celei mai vechi societati de administrare a investitiilor din piata romaneasca, SAI Certinvest SA.
Exista o lege a fondurilor de pensii private, acum se lucreaza la elaborarea normelor de aplicare a legii, in septembrie se vor aproba aceste norme, iar in ultimele trei luni ale anului se vor constitui societatile de administrare si se vor infiinta fondurile propriu-zise.
Unii au inceput cu pensiile private obligatorii, noi incepem cu cele facultative, cu nivelul trei adica. Nivelul doi sunt pensiile private obligatorii, iar nivelul unu sunt pensiile de stat. Nu conteaza asa de mult ca se incepe cu pensiile facultative. Va functiona pe baza unui prospect de emisiune, numit si schema de pensii. Seamana mult cu un fond deschis de investitii, cu deosebiri desigur. Un fond de pensii poate oferi, de exemplu, protectie de invaliditate, deci va functiona si ca o forma de asigurare.
De asemenea, administratorii fondurilor de pensii vor avea limitari in legatura cu expunerile pe instrumentele financiare cu grad de risc mai ridicat, cum sunt actiunile. Ca si in cazul fondurilor deschise de investitii, fondurile de pensii vor fi de mai multe tipuri, cu diferite grade de risc, care se vor adresa, prin urmare, unor categorii diferite de populatie.
Trebuie spus si ca nu orice societate poate administra astfel de fonduri, capitalul minim prevazut de lege fiind 1,5 milioane de euro. Se cotizeaza cu maximum 15% din venitul brut anual al unei persoane. Statul ofera un avantaj fiscal pentru o suma de pana la 400 de euro pe an, platita jumatate de angajat, jumatate de angajator.
22-08-2006 www.hotnews.ro
 |
|
|
|
| |
Băncile îşi amortizează sediile noi în maximum un an |
| |
| |
Sistemul bancar din România se dezvoltă într-un ritm de invidiat, astfel încât, la nivelul ţării, se deschide cel puţin câte o unitate teritorială pe zi. Dezvoltarea reţelei de unităţi este susţinută de profiturile ridicate ale activităţii băncilor în România, dar şi de termenul redus, de circa un an, de recuperare a investiţiei, care pleacă de la 150.000 de euro per unitate. În acelaşi timp, numărul celor care lucrează în sector a crescut în ultimul an cu 10%, depăşind 200.000 de salariaţi, dar nu fără a se înregistra pobleme precum (ne)plata orelor suplimentare. Sindicatele din bănci se aşteaptă la saturarea pieţei în doi ani, când sunt posibile astfel restructurări importante.
Băncile din România continuă să raporteze profituri în creştere şi să-şi consolideze prezenţa teritorială la tot pasul. Direcţiile de dezvoltare se bazează pe potenţialul de creştere în toate zonele, de la marile aglomerări urbane până la oraşele mici şi chiar mediul rural, pornind de la gradul mic de intermediere financiară în România.
22-08-2006 Adevarul
 |
|
|
|
| |
Schimbare in conducerea Unita |
| |
| |
Mircea Arsene, membru in Consiliul de Administratie al societatii de asigurare Unita, spune ca intentioneaza sa renunte la aceasta functie, din cauza unor probleme de sanatate. Arsene a fost numit in CA al Unita la inceputul lunii aprilie, inlocuindu-l pe Daniel Stan. Odata cu Daniel Stan a fost inlocuit din functie si Dan Odobescu, directorul general la Unita, in locul lui fiind numit Iulian Dumitru, care a fost director general adjunct la Omniasig. Mircea Arsene este director al sucursalei Omniasig Iasi. Companiile Unita, Omniasig, Omniasig Asigurari de Viata si Agras fac parte din grupul austriac Vienna Insurance (fost Wiener Staedtische). Unita a inregistrat in 2005 afaceri de peste 251 de mil. lei (69,3 mil. euro), in crestere cu 40% fata de rezultatul din 2004. Profitul net al companiei a fost de 0,3 mil. lei (0,08 mil. euro), fata de o pierdere de peste 5,8 milioane de lei (1,4 mil. euro) in anul anterior.
22-08-2006 Ziarul Financiar
|
|
|
| |
Topul bancilor romanesti s-ar putea modifica spectaculos in aceasta toamna |
| |
| |
Privatizarea CEC si fuziunea HVB-Tiriac-Unicredit - ambele preconizate a avea loc in aceasta toamna - vor modifica substantial "geografia" sistemului bancar autohton. Daca la nivelul Europei de Est cel mai puternic grup bancar dupa nivelul activelor bancare este Unicredito (86,2 miliarde euro), urmat de Erste Bank (48,7 miliarde euro), in Romania lucrurile stau altfel.
Topul bancar autohton e dominat de catre Erste Bank, care, prin preluarea BCR, si-a asigurat o cota de piata de circa 25,6 %. Cu active de peste 9 miliarde de euro (din totalul de 37 de miliarde, cate detine intregul sector bancar), BCR- Erste este de departe liderul bancilor romanesti.
La mare distanta se situeaza francezii de la Banca Romana de Dezvoltare - Groupe Societe Generale, care au active de peste 5 miliarde de euro, ceea ce reprezinta circa 15 la suta din totalul activelor bancare. Raiffeisen ocupa in continuare locul al treilea, cu active de 3,2 miliarde euro, iar pe locul patru ii gasim pe olandezii de la ING Bank, ale caror active ating 2,27 miliarde euro.
Banca Transilvania a ajuns pe locul 5, urmata la mica distanta de CEC, Alpha Bank, Bancpost si HVB. In cazul HVB - Tiriac -Unicredit, este foarte posibil ca,dupa incheierea procesului de fuziune, entitatea nou creata sa urce pe pozitia a treia sau a patra din clasament.
Reamintim ca, din noiembrie 2005, HVB si Banca Tiriac fac parte, alaturi de UniCredit Romania, din reteaua centrala a UniCredit Grup. Cele trei banci au impreuna active de aproape 3 miliarde euro.
22-08-2006 www.hotnews.ro
 |
|
|
|
| |
Pericol de inundatii! |
| |
| |
Ministerul Mediului avertizeaza ca astazi si maine vor avea loc ploi abundente, furtuni si, izolat, caderi de grindina, in mai multe zone ale tarii. Atentionarea Administratiei Nationale de Meteorologie a fost trimisa, deja, catre 23 de prefecturi din tara. In zilele de luni si marti, in toata tara, vremea va deveni instabila, cu averse insotite de descarcari electrice. Local, cantitatile de apa vor depasi 25 - 30 de litri pe metrul patrat, iar izolat vor depasi 60-70 litri pe metru patrat.
Despre modalitatile prin care pot fi diminuate efectele negative ale riscurilor catastrofale se va discuta cu ocazia celei de-a III-a Editii a ICAR - The International CAtastrophic Risks Forum. ICAR Forum este organizat, in colaborare, de Ministerul Administratiei si Internelor, Media XPRIMM si Banca Mondiala si se va desfasura in Bucuresti intre 2-3 octombrie a.c., la Centrul International de Conferinte ROMEXPO.
22-08-2006 www.1asig.ro
|
|
|
| |
Sistemele Apple - o afacere de nişă pe piaţa românească |
| |
| |
Analiştii de pe Wall Street semnalau, anul trecut, conturarea unui fenomen de migrare a utilizatorilor Windows către Apple şi apreciau că tendinţa se va menţine şi în 2006, estimând, la vremea respectivă, că numărul total de utilizatori Windows care vor cumpăra Mac ar putea depăşi 1,3 milioane. Pe piaţa românească, tendinţa mondială nu pare să se fi făcut, încă, resimţită.
"În România, această tendinţă aproape că nu se simte, pentru că Apple nu este prezent, încă, la modul foarte consistent", este de părere Gabriel Mardarasevici, general manager Ness Romania. Astfel, potrivit datelor furnizate de Laurenţiu Popescu, general manager al IDC România, piaţa totală s-a ridicat, anul trecut, în România, la 607.000 de PC-uri vândute, dintre care Apple a avut 610 calculatoare.
22-08-2006 Adevarul
|
|
|
| |
Peste jumatate din creditele romanilor au scadente lungi |
| |
| |
Creditele pe termen lung contractate de populatie au ajuns sa intreaca in premiera soldul finantarilor pe termen scurt si mediu incepand din lunile mai-iunie. Nu este insa efectul unei cresteri puternice a creditului ipotecar, ci mai degraba reactia pietei la presiunea restrictiilor impuse de BNR creditului de consum in special.
Daca in urma cu un an creditele pe termen lung acordate de banci persoanelor fizice de-abia reprezentau 64% din soldul creditelor pe termen scurt si mediu, in mai 2006 raportul s-a inversat, pentru ca in iunie rasturnarea de situatie sa devina evidenta: de aceasta data creditele cu scadenta scurta insumau 82% din totalul creditelor pe termen lung.
Extinderea scadentelor pentru asa-numitele credite de nevoi personale a fost printre primele solutii gasite de banci pentru a permite unui numar mare de clienti sa se incadreze in conditiile BNR privind venitul necesar obtinerii unui imprumut mai mare astfel incat efortul rambursarii sa fie suportabil.
De asemenea, dobanzile la creditele pe termen lung au ramas in general mai scazute, mai ales in cazul finantarilor in lei, ceea ce a incurajat orientarea clientelei spre acest tip de imprumuturi.
22-08-2006 Ziarul Financiar
 |
|
|
|
| |
IRASIG si-a majorat capitalul social |
| |
| |
Compania de asigurari IRASIG si-a majorat capitalul social cu peste 2,8 mil. RON. Capitalizarea asiguratorului a ajuns astfel la peste 8,2 mil. RON. Cresterea a fost efectuata prin emisiunea a 28.184.800 de actiuni cu valoare nominala de 0,1 RON. In urma operatiunii, societatea FINMACHT detine 83,22% din capitalul IRASIG, in timp ce Compania Hoteliera INTERCONTINENTAL Romania are o participatie de 15,15%.
In ultimul timp, o serie de companii de dimensiuni mici, precum Asigurari GLOBAL, ASIMED, DELTA Addendum, EUROASIG si-au majorat capitalul social pentru a respecta reglementarile in domeniu ale Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor. Potrivit acestora, societatile autorizate sa incheie asigurari generale trebuie sa aiba o capitalizate de minimum 8 mil. RON.
22-08-2006 www.1asig.ro
|
|
|
| |
LogicaCMG îşi ofertează rivalul |
| |
| |
Firma anglo-olandeză de servicii IT LogicaCMG PLC a oferit, ieri, aproximativ 1,3 miliarde de euro pentru preluarea rivalului scandinav WM-data AB în scopul consolidării poziţiei sale pe piaţă. Oferta firmei anglo-olandeze a primit deja sprijinul consiliului director de la WM-data, inclusiv a fondatorului Thord Wilkne şi a altui acţionar important, compania Investor AB, care împreună controlează 23,2% din capital şi 53,2% din drepturile de vot la WM-data.
Logica a precizat că aproximativ 80% din preţul tranzacţiei va fi plătit prin emiterea de noi acţiuni, iar restul de 20% în numerar. Analiştii apreciază că Logica a oferit un preţ mult prea mare, iar sinergiile rezultate de pe urma fuziuni sunt limitate, având în vedere că LogicaCMG are o prezenţă redusă în zona scandinavă.
22-08-2006 Adevarul
|
|
|
| |
Asigurarea creditelor a triplat afacerile Garanta |
| |
| |
Asigurarile de credite si garantii au dus afacerile Garanta la 39,7 mil. lei (peste 11,2 mil. euro) la sfarsitul primului semestru, in crestere cu 189% fata de perioada similara a anului trecut. Profitul brut la sfarsitul lunii iunie era de 3 mil. lei (0,85 mil. euro).
Mai mult de jumatate din primele brute subscrise provin din asigurari de credite. Acestea sunt polite cumparate de banci, care, prin plata unei prime, se asigura impotriva riscului de nerambursare a creditelor. Comparativ cu primul semestru al anului trecut, afacerile Garanta pe acest segment au crescut de patru ori, pana la circa 20,2 mil. lei (5,7 mil. Euro).
21-08-2006 Ziarul Financiar
|
|
|
| |
Testul de legislaţie, obligatoriu la suspendarea permisului |
| |
| |
Testul de verificare a cunoaşterii legislaţiei rutiere va fi obligatoriu dacă permisul de conducere a fost reţinut, în urma unei contravenţii care prevede suspendarea pentru 30, 60 sau 90 de zile. Până acum, această verificare era necesară doar pentru cei care doreau reducerea termenului de suspendare. În plus, verificarea cunoaşterii regulilor de circulaţie de către contravenienţi va fi susţinută în faţa poliţiştilor de circulaţie, şi nu în cadrul şcolilor de şoferi, aşa cum se procedează acum. Acestea sunt câteva din prevederile Regulamentului de aplicare a Noului Cod Rutier care va intra în vigoare în septembrie. În prezent, acest act normativ se află supus dezbaterii publice, fiind afişat pe site-ul Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Verificarea cunoaşterii regulilor de circulaţie constă într-un test-grilă cu 15 întrebări. Pentru a fi promovat, sunt necesare 13 răspunsuri corecte.
Conform acestui proiect, doar în cazul în care permisul este reţinut pentru cumul de puncte nu este necesară testarea cunoştinţelor pentru restituirea carnetului. În momentul în care o persoană cumulează cel puţin 15 puncte de penalizare, în termen de 10 zile, va primi o înştiinţare de la Poliţia Rutieră. Aceasta va conţine atât amenda respectivă, cât şi faptul că permisul de conducere trebuie predat la poliţie în cel mult cinci zile. În cazul în care nu este respectat acest termen, perioada de suspendare creşte automat cu 30 de zile.
21-08-2006 Adevarul
 |
|
|
|
| |
Banca Mondiala - emisiune de obligatiuni de 525 milioane lei in Romania |
| |
| |
Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare (BIRD), divizie a Bancii Mondiale, va lansa pe piata romaneasca, in perioada 30 august -12 septembrie 2006, o emisiune de obligatiuni denominate in moneda nationala, in valoare de 525 de milioane lei, care va fi intermediata de ABN Amro Bank si societatea de brokeraj Intercapital Invest.
Aceste obligatiuni reprezinta prima emisiune straina supranationala sau de rating maxim "AAA" in Romania, sub legislatia si sistemele de decontare locale, precizeaza un comunicat al ABN Amro Bank. Obligatiunile au o maturitate de trei ani, cu o dobanda de 6,5 la suta, care va fi platita semianual.
Banca Mondiala are cel mai ridicat rating, "AAA" de la agentia Standard & Poor's si "Aaa" de la Moody’s Investors Service.
21-08-2006 www.hotnews.ro
|
|
|
| |
Noi majorari de capital pe piata asigurarilor |
| |
| |
Actionarii companiilor de asigurari continua sa vina cu bani de acasa pentru a respecta reglementarile Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor cu privire la capitalul social minim. Societatea de asigurari Gerroma, detinuta de persoane fizice, si-a majorat recent capitalul cu 3 milioane de lei (0,85 milioane de lei euro), pana la 8 milioane de lei lei (2,2 milioane de lei euro), prin aport in numerar al actionarilor. Doar doi din cei sase actionari ai societatii au participat la majorare, respectiv Ion Ionita, care detine 75,15% din titluri, si Mariana Ionita, cu 20,28% din titluri. Gerroma a avut in 2005 afaceri de 2,2 milioane de lei lei (0,6 milioane de lei euro) si o cota de piata pe asigurari generale de 0,06%.
Alta societate de asigurari care si-a majorat recent capitalul este Irasig. Actionarii societatii au adus 2,8 milioane de lei lei (0,8 milioane de lei euro), in urma acestei operatiuni capitalul fiind de peste 8,1 milioane de lei lei (2,3 milioane de lei euro). Societatea este controlata de Finmacht SA (83,2%), Compania Hoteliera Intercontinental - CHI (16,1%) si alti actionari. Finmacht detine 5% din CHI, companie controlata de familia Paunescu. Irasig este o societate de dimensiuni reduse, care a incheiat anul trecut cu prime brute subscrise din asigurari generale in valoare de 0,8 milioane de lei (peste 0,2 milioane de lei euro).
21-08-2006 Ziarul Financiar
 |
|
|
|
| |
Se pregăteşte o altă scumpire a gazelor naturale |
| |
| |
Cu toate că a comunicat public că în acest an nu se va mai produce o altă scumpire a preţului gazelor naturale, Autoritatea de Reglementare în domeniul Gazelor Naturale (ANRGN) va lua o decizie referitoare la o eventuală majorare în jurul datei de 15 septembrie, în funcţie de evoluţia cotaţiilor internaţionale ale ţiţeiului, a declarat preşedintele ANRGN, Stefan Cosmeanu.
"Este posibil să majorăm preţul gazelor în ultimul trimestru, dar deocamdată nu se pune problema. Data finală la care se va lua o decizie în acest sens este 15 septembrie şi vom majora numai în funcţie de evoluţiile preţului internaţional al petrolului", a spus Cosmeanu. Ultima majorare a preţurilor gazelor naturale a avut loc la 1 iulie, când creşterea a fost de 1,54% pentru populaţie. Scumpirea de la 1 iulie este a treia operată de la începutul acestui an.
La 1 ianuarie, din cauza importurilor, tarifele gazelor naturale au fost majorate cu 17%. Modificarea tarifelor operată la 1 aprilie a adus o creştere în medie cu 3,6% pentru consumatorii casnici. Scumpirea preţurilor finale la consumatori a fost determinată de creşterea uşoară a preţului la import, de recalcularea anuală a tarifelor de transport, dar şi de evoluţia favorabilă a cursului de schimb valutar, care a temperat majorarea semnificativă a tarifelor, explică Autoritatea de Reglementare. Preţul pentru gazul din producţia internă pentru al treilea trimestru al acestui an rămâne la acelaşi nivel ca în trimestrul al doilea, respectiv 330 lei/1.000 mc.
21-08-2006 Adevarul
 |
|
|
|
| |
Note mai bune pentru patru banci romanesti |
| |
| |
Agentia de evaluare Fitch a revizuit pozitiv raitingurile acordate bancilor autohtone BRD-GSG, Bancpost, Banca Comerciala Ion Tiriac (BCIT) si Unicredit pentru imprumuturile luate de acestea pe termen lung in valuta.
Revizuirea a fost determinata de modificarea plafonului de tara al Romaniei, concomitent cu modificarea acestuia in cazul altor 39 de state. Calificativul acordat Romaniei a fost imbunatatit de la „BBB-” la „BBB+” in urma schimbarii metodologiei de calcul a acestuia.
Prima banca din sistem va beneficia de un calificativ mai bun din partea agentiei de evaluare internationala dupa preluarea ei de catre Erste Bank.
Ratingul BCR nu a fost revizuit odata cu acela acordat celor patru banci mentionate mai sus. Potrivit lui Beck, ratingul BCR nu a fost revizuit deoarece acesta nu este constrans de ratingul de tara, avand in vedere ca institutia de credit nu beneficiaza de sustinerea unei banci-mama.
21-08-2006 www.hotnews.ro
|
|
|
| |
Protectia impotriva dezastrelor - o experienta scrisa |
| |
| |
Eugene N. GURENKO, Lead Insurance and Risk Management Specialist, Capital and Risk Markets, Financial Sector Operations and Policy Department, in cadrul Bancii Mondiale, moderatorul celei de-a doua zile a lucrarilor ICAR Forum a publicat, impreuna cu Rodney LESTER, Senior Adviser, Financial Sector Operations & Policy Deparment si cu alti doi specialisti renumiti din cadrul Bancii Mondiale, volumul intitulat "Earthquake Insurance In Turkey, History of the Turkish Catastrophe Insurance Pool".
Lucrarea prezinta in detaliu etapele implementarii programului de protectie impotriva dezastrelor prin asigurare TCIP (Turkish Catastrophe Insurance Pool) de la faza de proiect, trecand prin descrierile tehnice, principiile operationale pana la evidentierea problemelor aparute in stabilirea unui program la nivel national. Totodata, cartea descrie experienta TCIP ca pe o lectie din care asiguratorii tarilor in curs de dezvoltare, interesati de managementul riscului de catastrofa la nivel national, pot invata.
Toti cei interesati de problematica riscurilor catastrofale il vor putea intalni pe Eugene N. GURENKO cu ocazia ICAR Forum 2006, care va avea loc in perioada 2-3 octombrie 2006, in Bucuresti, Romania, la Centrul International de Conferinte ROMEXPO.
21-08-2006 www.1asig.ro
 |
|
|
|
| |
Grawe a facut un profit de 1,5 mil. euro in sase luni |
| |
| |
Compania de asigurari de viata Grawe a incheiat, in primele sase luni, contracte de asigurare in valoare de 22,6 milioane de lei (6,4 milioane de euro), in crestere cu 71,7% fata de primele subscrise in intervalul ianuarie-iunie 2005. Potrivit datelor societatii, valoarea daunelor platite in primele sase luni a fost de peste 0,4 milioane de lei (0,12 milioane de euro). La finele lunii iunie, profitul brut al Grawe Romania Asigurare a atins nivelul de 5,3 milioane de lei (1,5 milioane de euro), cu 83,8% mai mult fata de perioada similara a anului 2005. Conducerea companiei si-a propus ca in acest an volumul primelor subscrise sa creasca cu cel putin 30% fata de rezultatele anului 2005, cand Grawe a raportat venituri de 35,31 milioane de lei (peste 9,7 milioane de euro).
21-08-2006 Ziarul Financiar
|
|
|
| |
Comunitatea imobiliară europeană vine la Bucureşti |
| |
| |
Specialiştii din domeniul imobiliar din România şi din mai multe ţări europene se vor întâlni luna viitoare, la Bucureşti, în cadrul Congresului Internaţional Imobiliar, primul eveniment de acest tip organizat în ţara noastră. Mersul pieţei imobiliare româneşti până la integrare, dar şi modul în care ar putea să evolueze piaţa autohtonă în perioada postintegrare sunt câteva dintre problemele pe care participanţii la congres vor să le dezbată.
De asemenea, mai mulţi investitori din domeniu îşi vor anunţa proiectele ce urmează să apară pe piaţă în următoarea perioadă. "De altfel, anul 2006 a reprezentat prima intrare masivă pe piaţa românească a fondurilor de investiţii, precum şi o creştere spectaculoasă a numărului de tranzacţii de acest gen", a precizat Ruxandra Cleciu, preşedintele Asociaţiei Române a Agenţiilor Imobiliare, organizatorul evenimentului.
21-08-2006 Adevarul
|
|
|
| |
Euro ramane peste 3,52 lei |
| |
| |
Euro se mentine peste nivelul de 3,52 lei, in conditiile in care jucatorii speculatori si-au inchis la sfarsitul saptamanii o parte din pozitiile deschise pe pietele din regiune. Leul a ramas conectat la evolutia celorlalte monede din regiune, forintul maghiar si zlotul polonez inregistrand, de asemenea, scaderi in fata euro. BNR a calculat vineri un curs de 3,5261 lei/EURO, cu 0,34 bani mai mult decat in ziua precedenta. Cursul oficial al dolarului a urcat cu 0,58 bani, pana la 2,7492 lei/$. Piata valutara interbancara s-a deschis in cotatii de 3,52/3,5250 lei/EURO. Pe piata monetara locala dobanzile au ramas la niveluri scazute, de1%-3% pe an pentru scadentele scurte, pe fondul excesului de lichiditate.
Euro a castigat teren in prima parte a zilei, pe fondul ordinelor de cumparare, urcand pana la 3,5280/3,5330 lei. Ulterior au aparut in piata interese de vanzare de valuta, astfel incat cotatiile au coborat pana la 3,5230/3,5280 lei/EURO, la inchidere. Zlotul a pierdut vineri teren in fata euro, cursul urcand pana la 3,8870 zloti/euro, cel mai inalt nivel de la inceputul lunii. Pe piata maghiara, euro s-a intarit pana la 277 de forinti, cel mai inalt nivel de la sfarsitul lui iulie. De la inceputul lunii, cotatiile oscileaza intr-o banda ingusta, intre 3,51 si 3,54 lei, avand un suport in partea inferioara din partea ordinelor de marcare a profitului. Cresterea cotatiilor este limitata in partea superioara de intrarile mai mari de valuta pe casele de schimb, odata cu venirea in tara a romanilor plecati la munca in strainatate.
21-08-2006 Ziarul Financiar
 |
|
|
|
| |
Astra s-a transformat în Astra Uniqa |
| |
| |
Astra Uniqa este noua titulatură pe piaţa asigurărilor din România a companiei Astra. Schimbarea titulaturii a fost aprobată de Astra şi Uniqa Group Austria în cadrul Adunării Generale Extraordinare a Asociaţilor, desfăşurată la jumătatea acestei săptămâni, marcând o nouă etapă a parteneriatului dintre cele două companii.
Potrivit raportărilor financiare, Astra-Uniqa a înregistrat, în primele şase luni ale anului 2006, prime brute subscrise totale în valoare de 51,96 milioane de euro, în creştere cu 91,6% faţă de perioada similară a anului trecut.
18-08-2006 Adevarul
|
|
|
| |
BCR Asigurari de Viata, afaceri de 21 mil. lei in S1 |
| |
| |
BCR Asigurari de Viata a subscris, in primul semestru (S1), un volum de prime de 21 mil. lei (5,83 mil. euro). Societatea a fost infiintata la finele anului 2005. Pana la infiintarea companiei, activitatea de asigurari de viata in cadrul grupului financiar BCR a revenit BCR Asigurari.
Potrivit datelor BCR Asigurari, in perioada ianuarie-iunie 2005 societatea a consemnat venituri din polite de viata in suma de 45,85 milioane de lei. BCR Asigurari de Viata a platit, in primul semestru al acestui an, daune de 140.000 de lei si a obtinut un profit brut de 2,64 milioane de lei. Pentru primul an de activitate, managementul companiei si-a propus subscrierea de prime de asigurare in suma de 35 de milioane de lei.
18-08-2006 Ziarul Financiar
|
|
|
| |
ASITRANS subscrie din ce in ce mai mult prin brokeri |
| |
| |
Volumul primelor subscrise de catre compania ASITRANS prin intermediul brokerilor de asigurare, in primul semestru al anului in curs, reprezinta 27% din total, in crestere fata de cei 22% subscrisi in perioada similara a lui 2005.
ASITRANS Asigurari a subscris, in primul semestru al anului in curs, aproape 35 mil. RON (9,83 mil. EUR), realizand astfel o crestere nominala in moneda nationala cu peste 127% fata de rezultatele consemnate in perioada similara a anului precedent.
Compania ASITRANS si-a propus, drept obiectiv principal pentru anul 2006, intarirea relatiilor cu reprezentantii pietei de brokeraj in asigurari, pe baza unui parteneriat de tip "win-win-win".
"Optiunea de a dezvolta parteneriate cu brokerii de asigurari este de natura strategica si apreciem ca, in viitorul apropiat (2007), aportul profesionistilor din companiile de brokeraj partenere va reprezenta circa 40 % din cifra de afaceri a ASITRANS", a declarat Bogdan STAN, Director General al companiei.
Valoarea primelor intermediate pe piata de brokeraj din Romania se ridica la un sfert de miliard de euro, ceea ce semnifica faptul ca 20,5% din piata asigurarilor a "trecut", in 2005, prin mana acestora.
18-08-2006 www.1asig.ro
 |
|
|
|
| |
Restanţe la împrumuturile în franci elveţieni |
| |
| |
Românii au deja restanţe la împrumuturile în franci elveţieni, deşi acest produs financiar a fost lansat cu numai un an în urmă. Potrivit directorului general al Biroului de Credit, Serban Epure, valoarea restanţelor la creditele în franci elveţieni se situa, la sfârşitul lunii iulie 2006, la echivalentul a aproximativ 44.000 RON. Creditele în franci elveţieni au fost lansate în 2005 de OTP Bank şi Porsche Bank şi sunt considerate foarte avantajoase, cel puţin pe termen scurt, datorită dobânzii promoţionale de 4,99% în primii doi ani, semnificativ mai scăzută decât în cazul creditelor în alte valute.
18-08-2006 Adevarul
|
|
|
| |
Dobanzile au cazut din nou la 1%-3% pe an |
| |
| |
Dobanzile pe piata monetara au coborat ieri, brusc, pana la 1%-3% pe an la depozitele pe o zi, dupa ce a ajuns la scadenta un depozit de 5 mld. lei, atras de BNR in urma cu o luna.
La jumatatea saptamanii, dobanzile au facut un prim pas de coborare, pe plafonul de 6%-7% pe an la depozitele pe termen scurt, de la nivelul de 8%-10% la care se stabilizasera de saptamana trecuta. Dealerii spun ca lichiditatea in piata ar trebui sa se regleze, dupa licitatia BNR, pentru atragerea de depozite la o luna, programata la inceputul saptamanii viitoare.
18-08-2006 Ziarul Financiar
|
|
|
| |
GRAWE se pregateste de o achizitie |
| |
| |
Compania de asigurari GRAWE intentioneaza sa se extinda prin intermediul unei achizitii. "In prezent, suntem in negocieri mai multe societati de asigurari, atat de viata, cat si composite, iar o decizie va fi luata in scurt timp", a declarat Peter KASYK, Director General al GRAWE.
La inceputul anului, conducerea GRAWE se arata "interesata de achizitia unei companii cu o cota de piata de 3-4% din segmentul non-viata". Asiguratorul de origine austriaca nu se afla la prima achizitie pe piata romaneasca de profil. Astfel, in ianuarie 2005, GRAWE a preluat SARA Merkur, fuziunea dintre cele doua fiind finalizata in martie 2006.
GRAWE a subscris, in primul trimestru al anului in curs, un volum de prime de peste 12,5 mil. RON (3,53 mil. EUR), compania situandu-se pe pozitia a saptea in clasamentul asiguratorilor de viata.
18-08-2006 www.1asig.ro
|
|
|
| |
Bancile pompeaza milioane de euro in municipalitati |
| |
| |
Piata finantarilor pentru municipalitati devine tot mai atractiva pentru bancheri, dupa ce pe sectoarele traditionale - corporatiile si clientii individuali - concurenta puternica lasa putin loc pentru miscari semnificative.
Doua banci - Raiffeisen Bank si Dexia Kommunalkredit Bank (Dexia-Kom) - au anuntat ieri finalizarea a doua proiecte de finantare pentru muncipalitati in valoare cumulata de 85 de milioane de lei (peste 24 de milioane de euro).
Raiffeisen Bank, in parteneriat cu divizia sa de investitii, Raiffeisen Capital&Investment, a acordat un imprumut de 35 de milioane de lei (aproape 10 milioane de euro) pentru Primaria Bistrita. Fondurile vor putea fi trase in transe succesive, pana cel mai tarziu in iunie 2009.
18-08-2006 Ziarul Financiar
|
|
|
| |
AGRAS va avea un nou Presedinte |
| |
| |
Compania de asigurari AGRAS, parte a VIENNA Insurance Group, va cere aprobarea actionarilor pentru mutarea sediului firmei, schimbarea emblemei companiei si alegerea unui nou administrator, in cadrul Adunarii ordinare si extraordinare a actionarilor din 28 august a.c. Astfel, va fi supusa aprobarii actionarilor demisia administratorului societatii, Costel EREMIA, si va fi ales inlocuitorul sau in functia de Presedinte al Consiliului de Administratie.
Potrivit unor surse din piata, conducerea AGRAS va fi realizata de catre Hannes FAHRNBERGER, care va detine cumulativ si functia de Director de Vanzari in cadrul OMNIASIG. De asemenea, va mai fi ales un nou Director General Adjunct, pozitie care nu exista in prezent in organigrama companiei. In acelasi timp, se va supune votului actionarilor mutarea sediului social in strada Alexandru PHILIPPIDE nr. 9b, Bucuresti.
Ordinea de zi mai cuprinde aprobarea imputernicirii lui Constantin TOMA, Membru al Consiliului de Supraveghere al societatii, de a negocia salariile membrilor consiliului de administratie.
In primul semestru al anului in curs, AGRAS a subscris prime in valoare de 18,43 mil. RON (5,17 mil. EUR), obtinand un profit net de aproape 276.000 RON (77.500 EUR).
18-08-2006 www.1asig.ro
 |
|
|
|
| |
Energy Holding s-a vindut |
| |
| |
Compania a fost preluata de Societe Bancaire Privee, banca elvetiana, contra unei sume necunoscute.
Energy Holding, companie furnizoare de energie electrica in Romania si in Europa de Sud-Est, a fost preluata de Societe Bancaire Privee (SBP), o banca elvetiana din Geneva, a anuntat ieri Energy Holding.
Acordul de preluare a fost semnat la 7 august, urmind ca tranzactia sa fie definitivata in termen de 30 de zile. Partile au convenit ca detaliile financiare ale tranzactiei sa ramina confidentiale. SBP va prelua 95% din capitalul Energy Holding de la Energy Consult ECSA Elvetia, urmind sa devina dupa o perioada singurul asociat al companiei.
De asemenea, managementul companiei Energy Holding va ramine neschimbat, la fel si planurile propuse de actuala echipa manageriala pe termen scurt sau mediu. Energy Holding este unul dintre cei mai importanti traderi regionali de energie electrica.
18-08-2006 Ziarul Financiar
|
|
|
| |
Asirom, amendata cu 6,6 mil. euro |
| |
| |
Asirom a platit o amenda de 23,1 mil. lei (6,6 mil. EURO) Agentiei Nationale de Administrare Fiscala in luna iulie, arata un raport remis de asigurator bursei RASDAQ.
Reprezentantii Asirom spun ca au fost amendati pentru faptul ca au contabilizat anumite cheltuieli ca fiind deductibile in perioada 1999-2004.
"Anul trecut, Ministerul Finantelor a realizat un control la Asirom si a stabilit aceasta amenda. Cea mai mare parte a acestei amenzi se refera la contabilizarea cheltuielilor cu cadourile pe care societatea le oferea asiguratilor in campaniile RCA si pe care noi le consideram deductibile, dar despre care ANAF spune ca nu sunt deductibile", sustine Boris Schneider, director general al Asirom.
17-08-2006 Ziarul Financiar
|
|
|
| |
Contributii pentru pensii, in afara Romaniei |
| |
| |
De la data aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, persoanele care indeplinesc conditiile pentru a deveni participanti la scheme de pensii facultative si intreprinderile din Romania pot vira contributii catre fonduri de pensii administrate de administratori autorizati intr-un alt stat membru al Uniunii Europene sau apartinand Spatiului Economic European. Aceasta propunere apare in Proiectul de Norma privind participantii la un fond de pensii facultative.
Acesta, elaborat in baza Legii 204/2006 privind pensiile facultative, este disponibil si la adresa www.csspp.ro, sectiunea Dezbatere Publica. Persoanele interesate sunt invitate sa studieze continutul documentelor si sa formuleze catre Comisie eventuale propuneri si observatii pana pe data de 12 septembrie a.c.
17-08-2006 www.1asig.ro
|
|
|
| |
BCR ofera depozite la termen cu scadenta la 36 de luni |
| |
| |
Banca Comerciala Romana (BCR) a anuntat miercuri lansarea de depozite la termen, in lei si in valuta, cu perioada de scadenta la 36 de luni. Dobinda la aceste depozite este variabila si se aplica diferentiat in functie de marimea depozitului. Dobanda se va plati semestrial.
Conform unui comunicat al bancii, noul depozit la termen, in lei, are o dobanda variabila, cuprinsa intre 8,25% si 8,50% pe an, calculata in functie de marimea depozitului si va fi platita tot semestrial. Pentru depozitul in valuta dobanda este fixa si se aplica diferentiat in functie de marimea depozitului, ea fiind cuprinsa intre 4,25% si 4,95% pe an.
Banca Comerciala Romana gestioneaza active in valoare de peste zece miliarde de euro. Banca are in prezent 442 sucursale si agentii in intreaga tara. Numarul clientilor a ajuns in prezent la peste patru milioane, dintre care 90% sint clienti persoane fizice.
17-08-2006 www.hotnews.ro
|
|
|
| |
Reducerea cheltuielilor aduce Agras pe plus |
| |
| |
Agras, societate specializata pe asigurari agricole, a inregistrat in primele sase luni un profit net de circa 78.000 de euro (276.000 de lei), fata de o pierdere de 1,2 mil. euro (peste 4,4 mil. lei) in perioada similara a anului trecut, potrivit datelor Bursei de Valori Bucuresti.
La sfarsitul anului trecut, Agras a trecut printr-un proces de restructurare, in urma caruia portofoliul de asigurari non-agricole a fost transferat societatii Unita, care detine 75% din actiunile Agras. "Din data de 30 noiembrie practicam doar asigurari agricole. Acestea s-au dovedit a fi mai profitabile decat asigurarile Casco sau RCA, care aduc multe daune", afirma Cristina Cobzaru, contabil-sef la Agras.
17-08-2006 Ziarul Financiar
|
|
|
| |
Nova Bank, fara licenta de functionare |
| |
| |
Banca Nationala a Romaniei (BNR) a retras licenta de functionare a Nova Bank (fosta banca Unirea), dupa o perioada de un an si patru luni in care institutia de credit a activat in regim de decontare speciala, au declarat surse bancare. Purtatorul de cuvant al BNR, Mugur Stet, a declarat ca nu poate confirma, dar nici infirma aceasta informatie.
Nova Bank este fosta banca Unirea, al carei actionar majoritar era Banca Populara Romana. Institutia de credit a fost preluata in 2003 de societatea elvetiana Alpur Invest, controlata de investitori rusi.
Banca a inregistrat anul trecut pierderi de 13,8 milioane de lei, de peste doua ori mai ridicate decat in 2004, iar activele se ridicau la 29,1 milioane lei, fata de 44,6 milioane lei in decembrie 2004.
17-08-2006 www.hotnews.ro
|
|
|
| |
AVIVA, va lansa noi produse |
| |
| |
Compania de asigurari AVIVA a subscris, in primul semestru al anului, prime brute in valoare de 29,84 mil. RON (8,3 mil. EUR) cu 32,99% mai mult ca in aceeasi perioada din 2005, cand valoarea afacerilor a fost de 22,44 mil. RON (6,2 mil. EUR).
AVIVA avea, la finele lunii iunie, active in valoare de 118,6 mil. RON (33,24 mil. EUR), acestea majorandu-se cu 70,73% fata de aceeasi perioada din 2006.
"AVIVA a avut o evolutie remarcabila in primele 6 luni ale anului, castigand doua pozitii in ierarhia asiguratorilor de viata, o crestere de peste 30% a primelor brute subscrise si de peste 70% a activelor sunt rezultate care vorbesc de la sine dovedind soliditatea companiei", a declarat Adrian ALLOTT, Director General Adjunct.
17-08-2006 www.1asig.ro
|
|
|
| |
Statul se împrumută pe riscul populaţiei |
| |
| |
Creditele pe termen lung pe care societăţile cu capital majoritar de stat le-au ridicat de la băncile comerciale au crescut spectaculos în ultimele 12 luni. Consecinţele pe care le pot avea aceste împrumuturi asupra bugetului de stat, considerate riscante de către analiştii financiari, le vom suporta noi, contribuabilii.
În primul rând, multe dintre aceste societăţi se împrumută doar ca să supravieţuiască ori pentru a nu lăsa pe drumuri câteva mii de angajaţi. Însă rambursarea ratelor aferente acelor împrumuturi va avea prioritate între plăţile curente ale respectivelor companii, bugetul statului rămânând în coada listei. În majoritatea cazurilor, datoriile neonorate la buget rămân veşnic agăţate, iar pierderile astfel acumulate se transferă către marea masă a contribuabililor.
Soldul total al împrumuturilor pe termen lung angajate de societăţile statului a crescut de aproape nouă ori din iunie 2005 până în iunie 2006, respectiv de la 192 milioane RON la 992 milioane RON. Conform unor analişti, cele mai multe şi voluminoase împrumuturi sunt acordate societăţilor care, de regulă, se regăsesc şi în topul marilor datornici la bugetul de stat. "Sunt împrumutate sectoarele în care există cel mai mare necesar de investiţii, respectiv industriile energofage, mari consumatoare de energie", declară Liviu Voinea, cercetător în cadrul Grupului de Economie Aplicată.
17-08-2006 Adevarul
 |
|
|
|
| |
Leul se intareste din nou |
| |
| |
BNR a calculat ieri un curs de 3,5252 lei pentru un euro, cu 0,33 bani mai putin decat in ziua anterioara. Dolarul a pierdut 1,6 bani, pana la 2,7570 lei, dupa ce a inregistrat deprecieri in fata euro pe pietele internationale.
Piata valutara interbancara s-a deschis ieri in cotatii de 3,5225/3,5275 lei pentru un euro. In primele ore ale sedintei de tranzactionare jucatorii au cumparat valuta, euro castigand usor teren, pana la un maxim al zilei de 3,53/3,5350 lei. Dupa publicarea la jumatatea zilei a datelor privind inflatia in Statele Unite, care a fost sub asteptarile pietei, jucatorii speculatori si-au reorientat plasamentele din dolari in monede emergente.
17-08-2006 Ziarul Financiar
|
|
|
| |
OECD analizeaza riscurile |
| |
| |
Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OECD) va avea un vorbitor de exceptie in cadrul Editiei de anul acesta a ICAR 2006. Reprezentantul organizatiei este Alberto MONTI, Principal Administrator, Insurance Financial Affairs Division.
OECD ofera un cadru in care guvernele isi compara experientele politice, cauta raspunsuri la problemele comune, identifica practicile bune si isi coordoneaza politicile interne si internationale. Printre politicile promovate de OECD se numara: obtinerea celei mai mari cresteri economice durabile cu mentinerea stabilitatii financiare, contribuind astfel la dezvoltarea economiei mondiale, precum si la expansiunea economica in statele membre si expansiunea comertului mondial pe baze multilaterale.
17-08-2006 www.1asig.ro
|
|
|
| |
VA Tech, acţionată în instanţă |
| |
| |
Hidroelectrica va acţiona în instanţă firma VA Tech, solicitând penalităţi pentru întârzierea punerii în funcţiune a unui grup de la hidrocentrala Porţile de Fier, urmând să fie reprezentată de casa de avocatură ţucă, Zbârcea&Asociaţii. Potrivit directorului general al Hidroelectrica, Traian Oprea, procesul se va desfăşura după regulile arbitrajului internaţional de la Paris, iar locaţia va fi stabilită în Elveţia sau în România.
Acţiunea vizează plata de penalităţi, ca urmare a întârzierii punerii în funcţiune a unui grup de producţie a electricităţii, valoarea exactă a penalităţilor urmând să fie stabilită în instanţă. În luna aprilie, ministrul economiei şi comerţului, Codruţ Sereş, a anunţat că diferendul cu VA Tech vizează penalităţi de circa patru milioane de dolari.
17-08-2006 Adevarul
|
|
|
| |
BCR Asigurari de Viata, interesata de pensii private |
| |
| |
Adunarea Generala a Actionarilor (AGA) societatii de asigurari BCR Asigurari de Viata, convocata pentru data de 28 august 2006, va decide, daca compania va avea ca obiect de activitate si administrarea fondurilor de pensii facultative.
AGA de la BCR Asigurari de Viata va decide si in privinta modificarii actului constitutiv al societatii, cu privire la capitalul social si raspunderea actionarilor, prin introducerea prevederii conform careia actionarii nu pot beneficia de drepturi preferentiale sau de alte privilegii si este interzisa limitarea drepturilor acestora sau impunerea de obligatii suplimentare, se arata in Convocatorul publicat in Monitorul Oficial.
BCR Asigurari de Viata a fost infiintata in 2005, de catre Banca Comerciala Romana (BCR), impreuna cu alte patru entitati afiliate. Capitalul social al companiei este de 21,93 mil. RON. Cea mai mare pondere in capitalul social al BCR Asigurari de Viata o detine BCR, cu 96% din actiuni, in timp ce BCR Asigurari, FINANCIARA SA, BCR Leasing si BCR Securities au subscris cate 1% din actiuni.
17-08-2006 www.1asig.ro
 |
|
|
|
| |
Violeta Ciurel, numita director de relatii internationale la ING |
| |
| |
Violeta Ciurel, fost director general pentru pensii in cadrul grupului olandez ING, a fost promovata la inceputul acestei luni in functia de director general de relatii publice si internationale al grupului olandez.
Inainte de a pleca la Amsterdam in toamna anului 2004, Ciurel a fost timp de cinci ani director general la ING Asigurari de Viata, fiind unul dintre primii oameni pe care grupul i-a angajat in momentul in care a intrat pe piata romaneasca.
Ciurel spune ca o parte foarte importanta a activitatii ei vor fi relatiile cu Comisia Europeana, lobby-ul pentru imbunatatirea legislatiei si pentru tot ceea ce are impact asupra grupului olandez.
Chiar daca nu mai este director general pentru pensii, Ciurel si-a pastrat functia de consultant pentru guverne in ceea ce priveste reforma pensiilor. Ea spune ca acum este implicata in mai multe proiecte legate de pensii, printre care unul realizat de Banca Mondiala, Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica, grupul ING si alte institutii.
16-08-2006 Ziarul Financiar
 |
|
|
|
| |
Vama face primul pas pentru administrarea accizelor |
| |
| |
Vama va prelua, în perioada următoare, de la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, supravegherea tranzitului de produse accizabile pe teritoriul României, urmărind atât evidenţa tranzitului de la antrepozitele autorizate la destinaţii, cât şi supravegherea fiscală.
Potrivit directorului Autorităţii Naţionale a Vămilor, Gelu Diaconu, încasările statului din accize ar putea creşte, în urma acestei măsuri, în primul semestru al anului 2007, cu circa 30%. Într-o a doua etapă, probabil din 2008, vama ar putea prelua în totalitate administrarea accizelor, cu înregistrarea agenţilor economici, colectarea accizelor şi controlul fiscal. Preşedintele ANAF, Sebastian Bodu, recunoaşte că Autoritatea vamală are un sistem informatic bine pus la punct, mai bun decât cel al administraţiei fiscale, şi, în plus, şi în Europa, în marea majoritate a statelor, vama este cea care se ocupă de administrarea accizelor.
Implementarea programului SEED, care asigură interconectarea cu sistemul european de schimb de informaţii în domeniul accizelor, va trece în sarcina vămii, în timp ce ANAF-ul rămâne să se ocupe de sistemul VIES, legat de gestionarea intracomunitară a TVA. Pentru implementarea ambelor sisteme, Ministerul Finanţelor a primit steguleţ roşu de la Comisia Europeană.
16-08-2006 Adevarul
 |
|
|
|
| |
Aviva a vandut polite de 8,4 mil. euro in jumatate de an |
| |
| |
Compania de asigurari de viata Aviva a vandut in primul semestru al anului polite de asigurare in valoare de peste 29,8 mil. lei (8,4 mil. euro), mai mult cu 33% in lei fata de perioada similara din 2005. In euro, cresterea este de peste 37%.
Activele companiei au crescut cu aproape 71%, pana la 118,6 mil. lei (33,5 mil. euro). Compania nu a facut public rezultatul financiar pentru primele sase luni.
Aviva a incheiat anul trecut cu afaceri de peste 48,9 mil. lei (13,5 mil. euro) si o pierdere de 12,4 mil. lei (3,4 mil. euro).
Potrivit directorului general adjunct al companiei, Adrian Allott, Aviva va intra in acest an pe piata pensiilor administrate privat si va lansa noi produse de asigurare de viata.
16-08-2006 Ziarul Financiar
|
|
|
| |
Participantii la fondurile de pensii, reglementati |
| |
| |
Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private supune dezbaterii publice Norma privind participantii la un fond de pensii facultative. Astfel, participantul la un astfel de fond este persoana care indeplineste conditiile de eligibilitate si care contribuie sau/si in numele careia s-au platit contributii, avand astfel un drept viitor la o pensie facultativa.
Acest proiect, elaborat in baza Legii 204/2006 privind pensiile facultative, este disponibil si la adresa www.csspp.ro, sectiunea Dezbatere Publica. Persoanele interesate sunt invitate sa studieze continutul documentelor si sa formuleze catre Comisie eventuale propuneri si observatii pana pe data de 12 septembrie a.c.
16-08-2006 www.1asig.ro
|
|
|
| |
AVAS se lupta ca Niculae sa nu delisteze Asirom |
| |
| |
Autoritatea Nationala pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) spune ca se va lupta in instanta pentru ca actionarul majoritar al Asirom, omul de afaceri Ioan Niculae, sa nu delisteze compania de pe piata bursiera.
AVAS doreste astfel sa-si protejeze valoarea pachetului de 6,38% pe care il detine la compania de asigurari.
Razvan Orasanu, presedintele AVAS, considera ca printr-o eventuala delistare ar scadea pretul actiunilor si astfel statul ar incasa mai putin. "Actionarul majoritar al Asirom vrea sa delisteze compania astfel incat noi sa incasam mai putin. Ne vom opune in instanta pentru ca statul sa obtina un pret mai bun", spune Orasanu.
Asirom este controlata de omul de afaceri Ioan Niculae care detine prin intermediul grupul de firme Interagro 50% din actiunile companiei de asigurari.
16-08-2006 Ziarul Financiar
|
|
|
| |
Astra si-a dublat afacerile in primul semestru |
| |
| |
Astra Asigurari a incheiat prima jumatate a anului cu afaceri de aproape 52 mil. euro, in crestere cu 92% fata de aceeasi perioada a anului trecut, potrivit datelor furnizate de asigurator.
Compania si-a schimbat recent denumirea in Astra-Uniqa. Grupul austriac Uniqa detine 27% din actiunile companiei de asigurari, restul titlurilor fiind controlate de omul de afaceri Dan Adamescu, prin intermediul societatii Nova Trade.
Asigurarile generale reprezinta peste 99,3% din portofoliul companiei. Cresterea afacerilor in primele sase luni s-a bazat pe politele de asigurare de raspundere civila auto obligatorii, care au adus mai mult de jumatate din primele brute subscrise. Astra-Uniqa a vandut polite RCA in valoare de 27,8 mil.
16-08-2006 Ziarul Financiar
|
|
|
| |
Riscurile - o amenintare permanenta |
| |
| |
Jane TOOTHILL, Senior Vice President in cadrul companiei GUY Carpenter din Marea Britanie, va sustine in cadrul Editiei de anul acesta a ICAR Forum o prezentare cu tema "Risks associated with the use of natural catastrophe models". Cunoscutul broker in reasigurari GUY Carpenter este la prima participare la ICAR Forum, fiind insa o prezenta constanta la editiile FIAR.
16-08-2006 www.1asig.ro
|
|
|
| |
Statul vinde terenuri tinerilor sub 35 de ani |
| |
| |
Există o lege în România ce dă dreptul tinerilor sub 35 de ani, care nu posedă o locuinţă, să-şi construiască o casă pe un teren intravilan al primăriei din oraşul în care locuiesc. Terenul era dat în folosinţă cu titlu gratuit de către autorităţile locale pe perioada existenţei construcţiei. Recent, această lege (15/2003) a fost modificată dând acum posibilitatea tinerilor să-şi cumpere terenul atribuit de primărie, la preţul stabilit de un evaluator autorizat. Această modificare reprezintă în fapt o nouă portiţă oferită consiliilor locale care decid vânzarea terenurilor pentru a împroprietări preferenţial pe cine are "punctajul" mai mare. În ultimii trei ani, dintre cei care s-au înghesuit la ghişeele primăriilor pentru a pune mâna pe un astfel de teren, puţini au avut succes.
Pe de-o parte edilii au invocat lipsa unor loturi disponibile, iar pe de altă parte situaţia juridică neclară a terenurilor a făcut ca legea să nu poată fi aplicată. Numai în Bucureşti, la primăriile de sector au fost depuse aproximativ 6.000 de solicitări. Norocoşi s-au dovedit a fi doar cei din sectorul 2 al Capitalei, care chiar au primit terenurile pe care şi-au construit deja case.
Cu toate că această modificare s-a produs anul acesta, în luna mai, majoritatea primăriilor habar nu aveau, iar cele informate au tăcut mâlc. Iniţiatorul modificării legii, senatorul PSD Aurel Simionescu, susţine că "s-a dorit normalizarea situaţiei în care tinerii erau practic semiproprietari. Din păcate, primăriile nu au mediatizat această facilitate, deşi ele ar fi fost primele instituţii care ar fi câştigat din taxele şi impozitele pe terenurile respective", a declarat senatorul.
16-08-2006 Adevarul
 |
|
|
|
| |
Majorare de capital de 1,4 mil. euro la Delta Asigurari |
| |
| |
Delta Asigurari si-a majorat capitalul social cu 5 mil. lei (peste 1,4 mil. euro), pana la 13 mil. lei (3,7 mil. euro), prin aport in numerar al actionarilor. In urma acestei operatiuni, actionarul majoritar, off-shore-ul Tabor Projects Limited, inregistrat in Marea Britanie, si-a majorat participatia de la 87% la circa 92% din capitalul social.
Conform informatiilor vehiculate pe piata, in spatele off-shore-ului s-ar afla omul de afaceri Sorin Ovidiu Vantu. Alti actionari ai Delta Asigurari sunt Asociatia Salariatilor Petrom, cu 7,9% din actiuni, si persoane fizice: Gheorghe Supeala, Sorin Ovidiu Freciu si Marian Tudoroiu, care detin participatii nesemnificative. Gheorghe Supeala este presedintele Consiliului de Administratie al Delta Asigurari, iar Sorin Ovidiu Freciu este editor-sef adjunct la postul de televiziune The Money Channel, detinut de Sorin Ovidiu Vantu.
16-08-2006 Ziarul Financiar
|
|
|
| |
Banca C.R. Firenze Romania ofera doua noi credite imobiliare |
| |
| |
Banca C.R. Firenze Romania a anuntat marti lansarea a doua credite imobiliare cu o perioada de finantare de pana la 30 de ani: creditul Special Casa si creditul Firenze Casa. Potrivit reprezentantilor bancii, dobanda pentru ambele credite este de 9 % pentru creditul luat in lei si de 7% pentru cel in euro. Aceasta dobanda este variabila in raport cu evolutia pietei si cu politica bancii.
Conform unui comunicat de presa al bancii, pentru acordarea acestor credite se pot lua in calcul nu numai salariile ci si alte venituri cum ar fi cele din practicarea diferitelor profesii, dividente, chirii declarate la Administratia Financiara, drepturi de autor etc.
Creditul Special Casa este destinat construirii de locuinte sau pentru finalizarea, modernizarea, consolidarea si extinderea acestora de catre persoanele fizice. Creditul pentru construirea, terminarea sau extinderea locuintei se poate acorda pe o perioada de maxim 30 de ani si poate fi garantat cu viitoarea locuinta daca solicitantul contribuie cu venituri proprii de cel putin 35% din suma.
Creditul pentru modernizarea sau consolidarea locuintei se ramburseaza in maxim 25 de ani si se poate garanta cu locuinta.
16-08-2006 www.hotnews.ro
 |
|
|
|
| |
Un nou proiect de norme pentru pensiile private |
| |
| |
Romanii vor putea contribui la fonduri de pensii facultative administrate de societati din Uniunea Europeana dupa data aderarii, arata un proiect de norme legislative privind pensiile private, publicat pe site-ul Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private. Potrivit proiectului, sunt eligibili pentru a participa la un fond de pensii facultative (pilonul III al sistemului de pensii) persoanele angajate potrivit Codului muncii, functionarii publici, persoanele care isi desfasoara activitatea in functii elective, cele care obtin venituri din activitati independente, profesionale sau agricole si altii. Persoana care adera la un fond de pensii facultative incheie un contract scris cu administratorul fondului, dupa ce a fost informata despre drepturile si obligatiile partilor, precum si despre riscurile unui fond de pensii.
Vor putea administra fonduri de pensii facultative societatile de asigurari, cele de administrare a investitiilor si societati constituite pentru acest scop. Potrivit estimarilor autoritatilor, fondurile de pensii facultative vor functiona de la inceputul anului viitor.
16-08-2006 Ziarul Financiar
 |
|
|
|
| |
13 contracte SAPARD, reziliate |
| |
| |
Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a reziliat în ultimele două luni 13 contracte de finanţare pentru programul SAPARD, unul din principalele motive fiind nerespectarea termenului de execuţie. "Majoritatea acestor depăşiri de termen pentru măsurile de finanţare private sunt cauzate de managementul defectuos al proiectelor în ceea ce priveşte etapele de implementare", se arată într-un comunicat al agenţiei. Un număr de 10 contracte reziliate au vizat finanţarea prin Măsura 3.4 Diversificare economică, iar restul privind Măsura 3.1 - Exploataţii agricole şi 1.1 Industrie agroalimentară.
16-08-2006 Adevarul
|
|
|
| |
Erorile managerilor, asigurate cu minimum 10.000 euro |
| |
| |
Companiile se vor inghesui sa incheie polite de asigurare de raspundere profesionala a managerilor dupa aderarea la Uniunea Europeana, ca urmare a extinderii responsabilitatilor directorilor de companii, estimeaza jucatorii din piata asigurarilor.
Acest tip de asigurare acopera pierderile financiare cauzate de administratori si directori executivi actionarilor, investitorilor si altor terti, printre care si angajatii, ca urmare a unor decizii de management gresite.
Un impuls important pentru piata asigurarilor de raspundere a managerilor vor fi prevederile din proiectul de modificare a legii societatilor comerciale, care spune ca "membrii consiliului de administratie isi vor exercita mandatul cu prudenta si diligenta unui bun administrator", ceea ce ar putea determina sefii firmelor sa incheie asigurari de raspundere profesionala.
15-08-2006 Ziarul Financiar
|
|
|
| |
Profit de 2 mld. EUR pentru ING Group |
| |
| |
Profitul net al ING Group s-a majorat cu 29,9% in comparatie cu perioada similara a anului trecut, ajungand astfel la peste 2 mld. EUR. De asemenea, rezultatul net pe actiune a crescut cu 29,2% comparativ cu cel de-al doilea trimestru al anului 2005, de la 0,72 EUR la 0,93 EUR. Aceste rezultate confirma trendul pozitiv inregistrat de ING Group in prima parte a anului, majorari semnificative ale veniturilor inregistrandu-se atat in activitatile bancare, cat si in cele de asigurari. Astfel, veniturile din activitatile bancare au crescut cu 9,4% si au ajuns la 3,59 mld. EUR, in timp ce veniturile din primele de asigurare de viata au ajuns la 10,45 mld. EUR, majorandu-se cu 5,5%. Rezultatele pentru primele sase luni ale acestui an au fost atinse printr-o crestere organica la nivelul grupului, fara a fi realizate achizitii majore.
15-08-2006 www.1asig.ro
|
|
|
| |
Românii şi-au dublat împrumuturile bancare |
| |
| |
Soldul împrumuturilor acordate populaţiei de către băncile comerciale în luna iunie 2006 este aproape dublu faţă de cel înregistrat în ianuarie. Dacă, la începutul anului, creditele pe termen scurt, mediu şi lung însumau 7,7 miliarde RON, în luna iunie s-a ajuns la peste 12,7 miliarde RON, potrivit datelor publicate, ieri, pe site-ul Băncii Naţionale a României.
Cea mai spectaculoasă creştere este cea înregistrată la categoria împrumuturilor pe termen lung, adică pentru mai mult de 10 ani. Dacă în ianuarie soldul acestora era de 3,7 miliarde RON, în iunie a crescut până la 8,4 miliarde RON. Pentru termen scurt (până la 5 ani), populaţia a ridicat din bănci, în ianuarie, împumuturi în valoare totală de 1,3 miliarde RON, iar în iunie - de 1,8 miliarde RON. Doar volumul creditelor pe termen mediu (între 5 şi 10 ani) a înregistrat o uşoară scădere, de la 2,59 miliarde RON, în ianuarie, la 2,45 miliarde RON, în iunie.
15-08-2006 Adevarul
|
|
|
| |
Asitrans se lupta sa atinga o cota 2% din piata |
| |
| |
Asitrans a inregistrat in primul semestru prime brute subscrise in valoare de 35 mil. lei (aproape 10 mil. euro), in crestere cu 131% fata de perioada similara a anului trecut. In acelasi timp, profitabilitatea companiei a scazut.
"Cresterea nu a fost generata doar de asigurarile RCA, ci de aproape toate tipurile de asigurari. Aceasta crestere s-a datorat extinderii retelei teritoriale si faptului ca am mizat pe relatia cu brokerii", a declarat Bogdan Stan, director general la Asitrans.
Asigurarile de raspundere civila auto obligatorii (RCA) reprezinta 43% din portofoliul companiei. Primele brute subscrise aferente politelor RCA au crescut cu 350% fata de primele sase luni ale anului trecut, pana la 15,1 mil.
15-08-2006 Ziarul Financiar
|
|
|
| |
BitDefender va lansa o noua tehnologie pentru securitatea datelor |
| |
| |
Divizia BitDefender din cadrul companiei SOFTWIN a lansat spre testare versiunea Beta a tehnologiei Antirootkit, care va fi inglobata in viitoarea sa linie de produse pentru servere si statiile de lucru.
Un program de tip rootkit este un set de instrumente software realizat cu scopul de a ascunde procese care ruleaza, fisiere sau informatii despre sistem, permitand astfel unui "intrus" accesul in sistem. Astfel de programe pot rula pe mai multe sisteme de operare, precum Linux, Solaris sau Microsoft Windows.
Rootkit-urile modifica de multe ori parti din sistemul de operare sau se instaleaza ca parti componente ale acestuia.
Specialistii considera ca, incepand de anul viitor, un produs de securitatate a datelor, fara tehnologia antirootkit nu va mai fi in masura sa protejeze calculatoarele in fata acestor amenintari. In plus, aplicatiile rootkit sunt realizate astfel incat administratorul de sistem sa nu observe ca exista un utilizator neautorizat al sistemului.
15-08-2006 www.hotnews.ro
|
|
|
| |
Noi abonamente cu minute gratuite |
| |
| |
Romtelecom va lansa, la 1 septembrie, două abonamente pentru clienţii persoane fizice: Confort 300 şi Confort 400. Acestea vor include 300 şi, respectiv, 400 de minute naţionale, intrajudeţene şi interjudeţene, gratuite, în reţeaua companiei. Preţul unui abonament Confort 300 va fi 11,20 de euro/lună (fără TVA), iar al unui abonament Confort 400 - de 12,30 euro/lună (fără TVA).
Abonamentele sunt valabile pentru toţi clienţii persoane fizice, care deţin o linie telefonică individuală, conectată într-o centrală telefonică digitală. Tot din toamnă, companiile care utilizează serviciile Romtelecom au la dispoziţie trei noi opţiuni pe care le pot adăuga abonamentului telefonic de bază: Biz Talk 500, Biz Talk Share 3.000 şi Biz Talk Share 4.000.
15-08-2006 Adevarul
|
|
|
| |
Creditele, motorul cresterii BCR Asigurari |
| |
| |
BCR Asigurari a subscris in primul semestru prime brute in valoare de 50,5 mil. euro (178,8 mil. lei), in crestere cu 39% in euro fata de primele sase luni din 2005.
Asigurarile de credite au reprezentat motorul cresterii afacerilor companiei. Aceste polite sunt cumparate de banci pentru a se acoperi impotriva riscului de nerambursare a creditelor. BCR Asigurari a vandut polite de asigurare a creditelor in valoare de aproape 21,2 mil. euro (75 mil. lei) in primul semestru, mai mult cu 165% in euro comparativ cu perioada similara a anului trecut. Asigurarile de credite reprezinta 41,91% din portofoliul BCR Asigurari.
Incepand cu acest an, compania practica doar asigurari generale, dupa ce si-a trasferat portofoliul de asigurari de viata unei societati de profil infiintate anul trecut de grupul BCR.
15-08-2006 Ziarul Financiar
|
|
|
| |
Scad preţurile la calculatoare |
| |
| |
Magazinele Flanco şi Flamingo au redus preţurile la configuraţiile de calculatoare care utilizează platformele apărute în 2005. Calculatorul Diablo 6666 Pro I, dotat cu memorie Ram DDR2/667MHz de 1GB, placă de baza cu chipset Intel, MSI P965Neo-F, placă video NX7300GT cu 256M (frecvenţă procesor 350 MHz, frecvenţă memorie DDR2/667MHz), hard disc 200GB serial ATA2 cu 8MB cache, unitate optică DVDaRW Sony, se vinde, în luna august, la un preţ de 2.699 RON (preţ cu TVA inclus).
15-08-2006 Adevarul
|
|
|
| |
Asigurari GLOBAL si-a majorat capitalul social |
| |
| |
Compania Asigurari GLOBAL si-a majorat capitalul social cu 3 mil. RON, pana la nivelul de 8 mil. RON. Majorarea a fost realizata prin emisiunea a 300.000 de actiuni noi, cu o valoare nominala individuala de 10 RON. Emisiunea de actiuni a fost subscrisa in totalitate de societatea GENERALCOM, care a devenit detinatoarea unei participatii de 83% din capitalul asiguratorului.
15-08-2006 www.1asig.ro
|
|
|
| |
Euro se intoarce spre 3,53 lei |
| |
| |
BNR a atras ieri de pe piata monetara interbancara depozite la o luna de 1,8 mld. lei (ceva mai mult de jumatate de miliard de euro), la o dobanda de 8,75% pe an. La licitatia organizata de BNR au participat 11 banci din sistem, ofertele lor fiind acceptate integral. Pe piata monetara se acumulase un exces de lichiditati, dupa ce la sfarsitul saptamanii trecute a ajuns la scadenta un depozit de aproape 4,2 mld. lei, atras de BNR in urma cu o luna. Banca centrala nu a acceptat nicio oferta la licitatia organizata la jumatatea saptamanii trecute pentru vanzarea de certificate de depozit, astfel ca in piata mai erau inca aproape 540 mil. lei.
Dobanzile pe piata au oscilat ieri intre 8,5% si 9,5% pe an, pentru depozitele pe o zi, unii jucatori acceptand sa plateasca chiar 9% pe an - peste nivelul dobanzii de politica monetara - pentru a atrage finantari. La sfarsitul saptamanii va ajunge la scadenta un depozit de 5 mld. lei (1,4 mld. euro), atras de BNR in urma cu o luna, conditii in care dobanzile ar putea sa coboare usor. Dealerii spun insa ca spre sfarsitul perioadei de constituire a rezervelor minime obligatorii (la jumatatea saptamanii viitoare) ar putea sa apara din nou in piata o cerere mare de lichiditati, care sa puna presiune pe cresterea dobanzilor.
BNR a calculat ieri un curs de 3,5237 lei pentru un euro, cu 0,82 bani peste nivelul de la sfarsitul saptamanii trecute. Dolarul a castigat 1,68 bani, urcand pana la 2,7668 lei, dupa ce a marcat aprecieri pe pietele internationale in fata euro. Piata valutara interbancara s-a deschis in cotatii de 3,5160/3,5210 lei pentru un euro, usor sub nivelul inchiderii de vineri. In prima parte a sedintei de tranzactionare jucatorii au cumparat valuta, astfel incat cotatiile au urcat usor, pana la 3,5220/3,5270 lei/euro, la pranz. Dupa anuntarea cursului oficial cotatiile au mai crescut usor, pana la 3,5250/3,53 lei pentru un euro, nivel la care piata s-a stabilizat.
15-08-2006 Ziarul Financiar
 |
|
|
|
| |
Vin din nou ploile! |
| |
| |
Ministerul Mediului a avertizat autoritatile din opt judete ca in urmatoarele doua zile vor fi precipitatii abundente, intensificari de vant, posibile vijelii si izolat grindina. Este vorba de Arad, Bihor, Caras-Severin, Gorj, Hunedoara, Maramures, Mehedinti si Timis. In vestul tarii, dar si in zona de munte, cantitatile de apa vor depasi 30 de litri pe metrul patrat si pot ajunge pana la 60-70 de litri pe metrul patrat. Avertizarea Ministerului Mediului se incadreaza in codul galben, ceea ce inseamna ca astfel de fenomene pot deveni periculoase. In acest context, reducerea riscurilor, precum si a efectelor catastrofelor naturale sunt unele dintre cele mai importante roluri ale administratiei publice.
15-08-2006 www.1asig.ro
|
|
|
| |
Daunele auto au redus profitul Allianz-Tiriac din asigurari generale |
| |
| |
Allianz-Tiriac, liderul pietei asigurarilor, a incheiat primul semestru cu un profit operational din asigurari generale de 4 milioane de euro, ceea ce reprezinta jumatate din profitul inregistrat in primul semestru din 2005, potrivit datelor din raportul semestrial publicat de grupul german Allianz. Raportul nu prezinta informatii despre profitul din activitatea de asigurari de viata.
La sfarsitul anului trecut, compania a raportat un profit net de aproape 10 milioane de euro din activitatea de asigurari de viata si generale.
Reprezentantii Allianz-Tiriac sustin ca principala cauza a acestei evolutii este cresterea ratei daunei la asigurarile auto. Asigurarile auto Casco, RCA si Carte Verde reprezentau, la sfasitul anului trecut, 75% din portofoliul companiei.
Din cauza cresterii daunalitatii pe segmentul asigurarilor auto, compania al schimbat in acest an modalitatea de calcul a tarifelor pentru asigurarile Casco si RCA. Astfel, cotatia de prima nu va mai depinde doar de valoarea masinii (in cazul asigurarilor Casco) sau de capacitatea cilindrica a motorului (la asigurarile RCA), ci de mai multe elemente, cum ar fi varsta asiguratului, ocupatia, localitatea de resedinta, istoricul amenzilor sau starea civila.
Conform unor date prezentate de companie, in 2005 rata daunei la asigurarile Casco pentru persoane fizice a fost de 103%, adica daunele platite au fost cu 3% mai mari decat primele incasate de companie. In acelasi timp, frecventa daunei a fost de 65%, adica doi din trei clienti cu polita Casco au inregistrat daune. De altfel, mai multe companii de asigurari care merg pe pierdere sau care obtin profituri reduse spun ca acest lucru se datoreaza cresterii daunalitatii pe segmentul asigurarilor auto.
14-08-2006 Ziarul Financiar
 |
|
|
|
| |
Subscrieri de 227 mil. RON pentru OMNIASIG |
| |
| |
Volumul primelor brute subscrise de catre compania de asigurari OMNIASIG in primul semestru al anului in curs se ridica la 227 mil. RON, cresterea nominala inregistrata in moneda nationala fiind de 13,17% comparativ cu perioada similara a lui 2006.
Asigurarile de tip CASCO, cu subscrieri de 73,95 mil. RON si peste 40.000 de polite predomina in portofoliul OMNIASIG, cu o cota de 32,56%. Acest segment a inregistrat, fata de semestrul I al anului 2005, o crestere de 25,89%.
O pondere semnificativa in activitatile companiei este detinuta de catre asigurarile RCA, care au realizat un volum de prime brute subscrise de aproape 68,4 mil. RON, fiind incheiate un numar de peste 335.000 de polite.
14-08-2006 www.1asig.ro
|
|
|
| |
Romania, in zona neagra a bancomatelor |
| |
| |
Mai multe banci americane nu le permit clientilor lor sa retraga bani de la bancomatele din Romania, se arata intr-un articol din cotidianul american ''LA Times''. De cele mai multe ori, clientii nici macar nu sunt informati in acest sens.
Insa, cand suna la banca sa intrebe de ce le-a fost blocat cardul, li se explica faptul ca Romania figureaza pe lista tarilor unde riscul tranzactiilor frauduloase este mare si ca blocarea cardului sau interzicerea efectuarii unei operatiuni este un mod de protejare a clientului, se arata in articolul citat.
In general, este vorba despre banci americane mici - precum Patelco Credit Union din San Francisco, First Hope Bank din New Jersey sau Alabama Credit Union.
14-08-2006 www.hotnews.ro
|
|
|
| |
Operatorii de supermarketuri se bat pentru City Park Mall |
| |
| |
Grupul olandez Spar, unul dintre lanţurile de retail cunoscute în lume, va fi şi operatorul de supermarket al mallului City Park din Constanţa. "Trebuie să recunosc că nu a fost o alegere deloc uşoară, deoarece majoritatea operatorilor internaţionali şi locali de supermarket prezenţi în România şi-au manifestat interesul faţă de mall", a declarat Adrian Sandu, reprezentantul Neocity Group, dezvoltatorul proiectului imobiliar. Investiţia se ridică la aproximativ 50 milioane euro şi urmează să intre pe piaţa constănţeană de retail în vara anului viitor.
14-08-2006 Adevarul
|
|
|
| |
MEDLIFE investeste in infrastructura |
| |
| |
Compania de servicii medicale MEDLIFE va primi finantari totale de 13 mil. USD din partea International Finance Corporation (IFC), divizia de investitii in sectorul privat a Bancii Mondiale, pentru dezvoltarea de clinici regionale si spitale private in mai multe orase mari.
"Finantarea IFC va permite extinderea serviciilor MEDLIFE si in alte regiuni din Romania, finantand partial dezvoltarea de clinici si spitale private cu pana la 45-50 de paturi in orase precum Constanta, Timisoara, Brasov, Iasi si Cluj-Napoca, in urmatorii doi-trei ani", informeaza oficialii IFC.
Locatiile proiectelor au fost deja cumparate si vor fi dezvoltate in sistem greenfield, cu exceptia clinicii din Timisoara, unde cladirea deja exista si va fi renovata. Valoarea totala a proiectelor este estimata la circa 26 mil. USD.
14-08-2006 www.1asig.ro
|
|
|
| |
BCR Asigurari de Viata intra pe pensii private |
| |
| |
BCR Asigurari de Viata intentioneaza sa administreze fonduri de pensii facultative, actionarii societatii urmand sa discute introducerea acestei activitati in actul constitutiv la sfarsitul acestei luni, in cadrul unei adunari generale ordinare.
Potrivit autoritatilor, primele contributii la fondurile de pensii facultative (pilonul III al sistemului de pensii) vor putea fi facute de la inceputul anului viitor.
Administratorii acestor fonduri de pensii pot fi societatile de asigurare, cele de administrare a investitiilor sau societati constituite pentru acest scop.
Conform legislatiei, societatile care vor administra fonduri de pensii facultative trebuie sa aiba un capital social de minimum 1,5 mil. euro. Capitalul social trebuie majorat cu 0,2% pentru fiecare milion de euro in plus la active, in cazul in care valoarea totala a activelor depaseste 200 mil.
14-08-2006 Ziarul Financiar
|
|
|
| |
BRD cere mandat actionarilor sa vanda obligatiuni in limita a 500 mil. euro |
| |
| |
Actionarii BRD - Groupe Societe Generale, cea mai mare banca listata la Bursa si a doua banca din Romania dupa valoarea activelor, vor discuta, la inceputul lunii septembrie, mandatarea Consiliului de Administratie sa realizeze emisiuni de obligatiuni in limita unui plafon de 500 de milioane de euro sau echivalentul in lei.
Conducerea bancii va putea realiza in perioada 2006-2007 una sau mai multe emisiuni de obligatiuni in limita plafonului stabilit de actionari.
BRD urmeaza sa publice astazi rezultatele financiare pe primul trimestru, conform calendarului de raportare financiara de la Bursa de Valori.
14-08-2006 Ziarul Financiar
|
|
|
| |
Fostul director al Euroasig a ajuns sef la Petroas |
| |
| |
Ovidiu Voinea, fost presedinte si director general al societatii de asigurare Euroasig, a fost numit sef la societatea de asigurari Delta Addendum (fosta Petroas), dupa plecarea lui Octavian Murea. Voinea, 36 de ani, a mai lucrat la societatile Agras si Grupul de Asigurari Roman (Grup AS). Delta Addendum este o societate de dimensiuni reduse, care a avut in 2005 afaceri de 4,1 milioane de lei (peste 1,1 mil. euro) si cota de piata de 0,12% pe asigurari generale. Societatea are un capital social de 8 mil. lei (2,3 mil. euro) si este controlata de Delta Asigurari de Viata (circa 71%), Romexterra Bank (16%) si persoane fizice.
Locul lui Voinea la Euroasig a fost luat de Alina Popa, numita director general interimar prin decizia Adunarii Generale a Actionarilor. Euroasig a avut prime brute subscrise de 427.000 de euro anul trecut.
11-08-2006 Ziarul Financiar
|
|
|
| |
Descentralizare la cărţile de muncă |
| |
| |
Angajatorii care au sedii secundare în diferite judeţe pot ţine cărţile de muncă şi la inspectoratele de muncă din aceste judeţe, conform unei decizii a guvernului. Până acum, legislaţia prevedea ca acestea să fie ţinute numai la inspectoratul de muncă în raza căruia se afla sediul central.
Potrivit modificărilor aduse Legii 130/1999, carnetele de muncă ale salariaţilor, persoanelor fizice, societăţilor comerciale cu capital privat, asociaţiilor cooperatiste, asociaţiilor familiale, fundaţiilor şi organizaţiilor patronale şi sindicale se păstrează şi se completează de inspectoratele unde se află sediul angajatorului.
11-08-2006 Adevarul
|
|
|
| |
Omniasig a plasat polite de 64 mil. euro in primul semestru |
| |
| |
Omniasig, societate de asigurari membra a grupului austriac Vienna Insurance (fost Wiener Staedtische), a inregistrat prime brute subscrise de aproape 227 de milioane de lei (64,1 milioane de euro) in primul semestru, mai mult cu 13% in lei fata de perioada similara a anului trecut.
Dintre primele cinci companii de pe piata asigurarilor, si-a mai anuntat rezultatele pe primul semestru Asirom, care a inregistrat prime brute subscrise de 357 de milioane de lei (peste 100 de milioane de euro).
Ritmul de crestere al afacerilor Omniasig s-a redus in primul semestru al acestui an, fata de primele sase luni din 2005, cand cresterea primelor brute subscrise a fost de 33%.
Daca in 2005 Omniasig era al treilea jucator de pe piata asigurarilor, la sfarsitul primului trimestru aceasta pozitie a fost cedata companiei Astra Asigurari.
Potrivit datelor furnizate de companie, politele casco au adus Omniasig subscrieri de aproape 74 de milioane de lei (20,9 milioane de euro) in prima jumatate a anului, urmate de politele RCA - 68,4 milioane de lei (19,3 milioane de euro). Pe segmentul politelor Carte Verde compania a subscris prime brute de peste 12,7 milioane de lei (3,6 milioane de euro). Asigurarile de credite si garantii au generat venituri din prime de 16,2 milioane de lei (4,6 milioane de euro), in scadere fata de primele sase luni ale anului trecut, cand aceste venituri au fost de 7,7 milioane de euro.
Indemnizatiile brute platite de societate in aceasta perioada au fost de 129 de milioane de lei (36,5 milioane de euro). In 2005, Omniasig a raportat afaceri de 421,6 milioane de lei (116 milioane de euro) si un profit net de peste 5,4 milioane de lei (1,5 milioane de euro).
11-08-2006 Ziarul Financiar
 |
|
|
|
| |
O noua avertizare! |
| |
| |
In zilele de joi, 10 august a.c. si vineri, 11 august a.c., in mai multe zone ale tarii vor avea loc ploi abundente, furtuni si, izolat, caderi de grindina. Avertizarea vine din partea Administratiei Nationale de Meteorologie.
Astfel de fenomene vor avea loc in sudul, estul si centrul tarii, precum si la munte.
Sunt vizate judetele Arges, Bacau, Bistrita Nasaud, Brasov, Braila, Buzau, Botosani, Calarasi, Covasna, Dambovita, Dolj, Galati, Giurgiu, Gorj, Harghita, Iasi, Ialomita, Ilfov, Mures, Mehedinti, Neamt, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Valcea,Vaslui, Vrancea, precum si municipiul Bucuresti.
Local, cantitatile de apa vor depasi 30-35 l/mp in Oltenia, Muntenia, Moldova, sudul si estul Transilvaniei, iar izolat, in Carpatii Meridionali si Orientali, 60-70 l/mp. Acesta este contextul in care devine evident ca protectia cetatenilor trebuie sa reprezinte o prioritate, prin crearea unui sistem de asigurare care sa permita alocarea unor surse de finantare imediate si suficiente pentru acoperirea pierderilor produse de catastrofele naturale.
O solutie in acest sens poate fi protectia populatiei prin asigurare.
11-08-2006 www.1asig.ro
 |
|
|
|
| |
Curent mult, ieftin, dar riscant |
| |
| |
Centralele pe carbune nu mai au timp de revizii si nu-si pot constitui stocurile pentru iarna pentru ca merg la capacitate maxima. Termocentralele pe lignit merg la intreaga capacitate de mai multe saptamini si, din aceasta cauza, nu mai au timp sa se pregateasca pentru sezonul rece.
El pare totusi ceva mai linistit in privinta stocurilor: din cantitatea de 350.000 de tone de lignit necesara pentru iarna, exista in stoc aproximativ 300.000 de tone.
Centralele pe lignit au costuri mai mici decit cele pe hidrocarburi si de aceea produc si energie la preturi mai mici. Din acest motiv, statul le-a obligat sa suplimenteze cantitatea de energie electrica ieftina vinduta catre populatie. Insa pretul mic este dublat de riscul de exploatare: fara revizii, probabilitatea unor opriri accidentale ale centralelor este mult mai mare.
11-08-2006 www.hotnews.ro
|
|
|
| |
INTERAMERICAN, cel mai mare randament la asigurari unit-linked |
| |
| |
INTERAMERICAN Romania a inregistrat, in primele sase luni ale anului, cel mai ridicat randament, atat in ceea ce priveste fondurile de investitii administrate in moneda nationala, cat si fondurile unit-linked in EUR. Cele trei programe de investitii in RON, RONSAFE, RONMEDIUM, RONPLUS, lansate in ianuarie 2006, au avut evolutii pozitive, cea mai mare valoare a randamentului fiind inregistrata de fondul RONPLUS, 10,23%. Programul de risc scazut RONSAFE a realizat un randament de 3,49%, urmat fiind de RONMEDIUM, programul de risc mediu, a carui evolutie a fost de 1,55%.
Produsul de asigurare de viata de tip unit-linked - Investitia Ta - pune la dispozitia clientilor, pe langa cele 3 fonduri de investitii denominate in lei, inca 4 fonduri de investitii in EUR - INTERSAFE, INTERMEDIUM, INTERPLUS, INTEREXTRA, lansate in septembrie 2004.
Pentru acestea, INTERAMERICAN a inregistrat, atat in 2005, cat si in primele 6 luni ale anului 2006, cele mai ridicate randamente din piata. INTERAMERICAN este, de altfel, singura companie de asigurari care a inregistrat, in perioada ianuarie - iunie 2006, randamente pozitive in cazul fondurilor unit linked denominate in EUR. In aceasta perioada, cea mai mare crestere pentru fondurile de investitii atasate politelor de asigurare, denominate in Euro, a fost de 2,78% (fondul INTERSAFE). Celelate randamente pozitive ale programelor INTERAMERICAN in Euro au fost de 2,41% (INTEREXTERA) si 1,94% (INTERPLUS). Programul INTERMEDIUM este singurul care a inregistrat o evolutie negativa, cu un randament de -4,28%, datorita contextului defavorabil pentru investitiile in obligatiuni corporatiste in Europa.
Produsul Unit Linked oferit de INTERAMERICAN da posibilitatea clientilor sa investeasca in 7 fonduri de investitii, in EUR si in RON, cu grade de risc diferite, in orice combinatie doresc. Obiectivul investitional al acestor programe de investitii este de a obtine o crestere a activelor pe termen mediu si lung. Investitiile sunt directionate conform optiunilor clientului catre fondurile puse la dispozitie de catre INTERAMERICAN, care investesc atat in tara, cat si in strainatate.
In Romania, doar cinci companii ofera acest tip de asigurari. Alaturi de INTERAMERICAN, sunt prezente pe aceasta piata, ALLIANZ-TIRIAC, AVIVA, ING Asigurari de Viata si KD Life. De asemenea, in acest an, si-au mai exprimat intentia de a intra pe piata unit-linked AIG Life, GENERALI, OMNIASIG Life si OTP Garancia Asigurari.
11-08-2006 www.1asig.ro
 |
|
|
|
| |
Bancile au peste 18 milioane de clienti individuali |
| |
| |
La jumatatea anului, bancile comerciale contabilizau 18,145 milioane de clienti persoane fizice, in crestere cu 88 de mii fata de luna precedenta. Comparativ cu datele raportate la jumatatea lui 2005, numarul clientilor inregistreaza insa o scadere semnificativa, cu 28%, de la 25,349 milioane. Chiar si dupa aceasta scadere, numarul clientilor raportat de banci este mare, comparativ cu populatia totala a tarii. Statisticile sunt influentate de faptul ca, in lipsa unor sisteme informatice, bancile contabilizau de mai multe ori acelasi client, in cazul in care acesta avea deschise mai multe conturi. Pe de alta parte, datele sunt influentate si de obisnuinta clientilor de a lucra cu mai multe banci in paralel, ceea ce face ca acestia sa fie raportati de mai multe ori.
Potrivit datelor BNR, bancile au peste 10.700 de clienti dintre companiile de stat, respectiv aproape 950.000 de clienti dintre companiile cu capital privat.
11-08-2006 Ziarul Financiar
|
|
|
| |
BTT a trecut la AVAS |
| |
| |
Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului este noul acţionar majoritar al Biroului de Turism pentru Tineret (BTT), după ce a preluat 87,9% din acţiunile firmei de la Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS). Pachetul de 4,7 milioane de acţiuni, cu o valoare totală de 11,9 milioane lei, a fost transferat de la RAAPPS la AVAS în baza unei hotărâri de guvern din luna iunie care reglementează transferul pachetului de acţiuni deţinut de stat la anumite societăţi.
"AVAS va exercita toate drepturile şi va fi ţinută de toate obligaţiile ce decurg din calitatea de acţionar în numele statului la BTT SA", se arată într-un comunicat al BTT remis, joi, Bursei de Valori Bucureşti. BTT derulează în special activităţi specifice agenţiilor de turism şi are în portofoliu hotelul Forum din Costineşti. Anul trecut, BTT a raportat venituri de 5,2 milioane lei şi o pierdere de 680.000 lei.
11-08-2006 Adevarul
|
|
|
| |
EUROASIG si-a majorat capitalul social |
| |
| |
Societatea de asigurari EUROASIG si-a majorat capitalul social cu suma de 3 mil. RON (peste 850.00 EUR), pana la o valoare de 8,03 mil. RON (peste 2,28 mil. EUR). Majorarea de capital a fost realizata prin aportul companiei BKP Trust Invest si s-a produs prin emiterea de actiuni cu valoare nominala de 10 RON. BKP Trust Invest si-a marit, astfel, numarul de actiuni detinute la EUROASIG, de la 298.040 actiuni la 598.040 actiuni.
Ca urmare a acestor operatiuni, strucuta actionariatului societatii de asigurari EUROASIG este: BKP Trust Invest (74,4721%), BKP Trading Impex (25,5275%), precum si persoane fizice.
11-08-2006 www.1asig.ro
|
|
|
| |
Băncile nu se înghesuie la cota Bursei din România |
| |
| |
Titlurile emitenţilor bancari listaţi la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) s-au situat, constant, în topul preferinţelor investitorilor, fie ei străini sau români. Tinând cont de scandalurile din ultima vreme care au afectat cotaţiile societăţilor din sectorul petrolier, dar şi de modificările legislative care şi-au pus amprenta asupra acţiunilor societăţilor de investiţii financiare (SIF), se poate spune că sectorul bancar a câştigat teren nu doar prin performanţele lui, ci şi prin stabilitatea şi încrederea oferite investitorilor. În vreme ce pe piaţa românească activează nu mai puţin de 39 de bănci, nu avem la cota bursei decât trei companii bancare (BRD Groupe Societe Generale, Banca Transilvania şi Banca Comercială Carpatica Sibiu). şi, în afară de listarea BCR - după finalizarea procesului de privatizare -, nu se anunţă nimic nou în acest sector.
11-08-2006 Adevarul
|
|
|
| |
Averile membrilor CSA |
| |
| |
Noul presedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA), Angela Toncescu, a avut un salariu lunar de peste 2.000 de euro anul trecut, in perioada cand era director executiv la RAI Asigurari, de patru ori mai putin decat castiga acum ca sef al CSA.
Toncescu a fost director executiv la RAI Asigurari, firma detinuta de familia Tudor, din mai 2005 pana acum o luna. Salariul total incasat anul trecut de la aceasta societate a fost de circa 16.500 de euro (60.000 de lei). Toncescu si-a publicat ieri declaratia de avere pe site-ul CSA. Potrivit declaratiei, noul sef al comisiei are 28.000 de dolari in depozite la banci si 8.000 de dolari inrt-un cont curent.
10-08-2006 Ziarul Financiar
|
|
|
| |
Asigurarile agricole - o oportunitate inca ignorata |
| |
| |
"In 2005, Guvernul a cheltuit din fondul de rezerva 1.000 miliarde de lei numai pentru plata despagubirilor fermierilor ale caror culturi au fost distruse de calamitatile naturale. Despagubirile s-au dat numai celor asigurati. Din aceasta lectie trista, fermierii romani au invatat ca asigurarea este primordiala", a declarat recent Dumitru COSMESCU, Director General de Implementare Politici Agricole din cadrul Ministerului Agriculturii, Padurilor si dezvoltarii Rurale.
La nivelul intregii piete a asigurarilor, primele subscrise pentru asigurari agricole in 2005 se ridica la mai putin de 60 mil. RON, reprezentand circa 1,7% din portofoliul pietei. Desi oferta companiilor de asigurari este suficient de bogata, iar subventiile acordate de stat pentru plata primelor de asigurare au crescut in acest an la 50% din valoarea primei, foarte putini agricultori isi asigura sumele investite in infiintarea culturilor. Practic, o proportie covarsitoare din primele subscrise pentru asigurarea culturilor agricole si animalelor se refera la asigurarea marilor proprietati agricole.
10-08-2006 www.1asig.ro
 |
|
|
|
| |
Soferii, prinşi în capcanele reviziei auto |
| |
| |
Orice proprietar al unui autoturism ştie că are de făcut cel puţin două drumuri, periodic, la un service. De revizia tehnică şi schimbul de ulei nu scapă nici un şofer. Pentru dealerii şi importatorii auto, revizia periodică şi schimbul de piese reprezintă adevărata afacere. Proprietarii maşinilor nu au acces de cele mai multe ori în atelierul auto ca să nu deranjeze mecanicul. Unele service-uri au construit pereţi din sticlă sau au montat plasme, astfel încât clienţii se uită la revizie ca la meci.
Sfaturi utile:
Înainte de a alege un service pentru a face revizia, vizitează mai multe şi alege preţul cel mai bun.
Interesează-te înainte cât va dura reparaţia şi nu îţi lăsa maşina pe mâinile oricui.
După ce ai aflat preţul aproximativ, întreabă şi la alte service-uri şi alege preţul cel mai bun.
Atunci când mecanicul îţi spune că o piesă trebuie numaidecât schimbată, nu te lăsa convins până nu consulţi şi alţi specialişti.
Verifică toate piesele schimbate şi cere returnarea celor înlocuite.
10-08-2006 Adevarul
 |
|
|
|
| |
Asirom revine pe profit la sase luni |
| |
| |
Asirom, companie de asigurari controlata de omul de afaceri Ioan Niculae, a incheiat primele sase luni ale acestui an cu un profit de 2,3 mil. euro (peste 8 mil. lei), dupa ce a raportat pentru 2005 o pierdere de 10 mil. euro (36 mil. lei). Valoarea primelor brute subscrise in prima jumatate a anului a crescut cu 7,5% in euro, pana la circa 100 mil. euro (357 mil. lei).
Compania a revenit pe profit in urma punerii in aplicare a unui plan de reducere a cheltuielilor realizat impreuna cu o companie internationala de consultanta, care a dus la scaderea cheltuielilor cu 10%, sustine directorul general al Asirom, austriacul Boris Schneider.
10-08-2006 Ziarul Financiar
|
|
|
| |
Comerţul, de cinci ori mai tare decât producţia |
| |
| |
Firmele care fac comerţ cu amănuntul au realizat, în primele 6 luni din acest an, vânzări cu peste 25% mai mari decât în aceeaşi perioadă din 2005. Societăţile din industrie consemnează o creştere de doar 5,5%. Datele comunicate, ieri, de Institutul Naţional de Statistică (INS) arată că prestatorii de servicii au realizat o creştere a cifrei de afaceri de numai 4,9% în primul semestru din 2006, faţă de prima jumătate a anului trecut, timp în care angrosiştii au înregistrat vânzări cu 16,5% mai mari. În perioada analizată, producţia industrială a crescut, potrivit INS, cu 6,7%.
Cea mai accentuată creştere a cifrei de afaceri (+30,2%) au avut-o comercianţii care vând mâncare, băutură şi ţigări. În iunie, creşterea vânzărilor la această categorie de produse faţă de aceeaşi lună din anul trecut a fost de 24,4%.
Potrivit datelor centralizate la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, aproape jumătate (49,3%) din totalul societăţilor înmatriculate până în iunie 2006 au ca domeniu principal de activitate comerţul cu amănuntul sau angro. La mare distanţă se situează, pe locul al doilea în acest clasament, firmele din domeniul serviciilor (puţin peste 7%), urmate de cele din construcţii (5,6%) şi din industria alimentară (4,9%).
10-08-2006 Adevarul
 |
|
|
|
| |
Euro coboara din nou sub nivelul de 3,52 lei |
| |
| |
BNR a calculat ieri un curs de 3,5172 lei pentru un euro, cu 0,99 bani sub nivelul din ziua anterioara. Dolarul a pierdut 1,3 bani, coborand pana la 2,7332 lei.
Pe piata valutata interbancara, euro a coborat din nou sub nivelul suport de 3,52 lei, inca de la deschiderea sedintei de tranzactionare.
Dupa ce a inceput ziua la 3,5140/ 3,5190 lei, euro a castigat teren sustinut de ordine de cumparare. Astfel, cotatiile au urcat pana la un maximum al zilei de 3,5250/3,5300 lei pentru un euro. La acest nivel au aparut in piata interese de vanzare de valuta, iar euro a pierdut terenul castigat in primele ore, intorcandu-se la 3,5130/3,5180 lei, nivel la care piata s-a stabilizat.
10-08-2006 Ziarul Financiar
|
|
|
| |
Cele mai mari salarii din Romania |
| |
| |
Anul acesta, s-a pus calus la salariile top managerilor. Oferte de peste 5.000 de euro n-au facut decat firmele bogate si cele recent intrate pe piata, dar ele sunt putine. In 2007, directorii romani vor inlocui multi experti, iar salariile acestora se vor alinia la nivelul occidental.
Consultantii din marile firme de recrutare spun ca salariile nete oferite top managerilor romani n-au depasit, in ultimul an, media de 2.500 - 3.000 euro pe luna, in companii multinationale, orientate pe termen lung si competitive pe piata. Arareori ofertele au depasit 4.000 - 5.000 euro net pe luna. Tendinta este insa de crestere rapida.
Zsolt Szelecki, senior consultant la Hewitt Associates, spune ca Europa este in criza de seniori manageri. “Sunt cautati, mai ales dupa esecul recent inregistrat de mari companii din SUA.
Lipsesc manageri capabili sa pastreze echilibrul intre obiectivele pe termen scurt, care sunt unele de profit, si nevoile de crestere organizationala, pe termen lung.” Aceeasi criza se inregistreaza si la nivel de middle management.
10-08-2006 Capital
 |
|
|
|
| |
Bancile au nevoie de mai multi lei si ridica dobanzile la depozite |
| |
| |
Mai mute banci din sistem au recurs la majorari de dobanzi la depozitele in lei, pentru a obtine mai multe fonduri de la clienti, dupa ce majorarea rezervelor minime obligatorii le-a lasat fara lichiditati.
De la inceputul lunii, patru banci, de la jucatori de dimensiuni mici, cum sunt ProCredit Bank si Banca Carpatica, pana la nume importante pe piata de retail - BRD-SocGen si Banca Transilvania, s-au vazut nevoite sa-si stimuleze clientii sa economiseasca mai mult.
Ultima miscare a venit de la Banca Transilvania, care a anuntat, la inceputul saptamanii, lansarea unui nou produs de economisire - un depozit pe 210 zile, la care plateste o dobanda fixa de 8% pe an.
10-08-2006 Ziarul Financiar
|
|
|
| |
AIG a avut afaceri de 18 mil. euro in primul semestru |
| |
| |
AIG Romania, filiala locala de asigurari generale a celui mai mare grup de servicii financiare din lume, American International Group, a incheiat prima jumatate a anului cu prime brute subscrise de aproape 63 de milioane de lei (peste 17,7 milioane de euro), din care circa 43,3 milioane de lei (12,2 milioane de euro) din asigurari de daune la proprietati.
Fata de perioada similara a anului trecut, valoarea primelor brute subscrise de companie a crescut cu circa 8% in lei. Pentru acest an, compania estimeaza o crestere de 20-25% a cifrei de afaceri, a declarat Mihnea Tobescu, director general la AIG Romania. Compania lucreaza doar cu clienti corporate, care aduc prime de asigurare mari, dar si riscuri importante.
09-08-2006 Ziarul Financiar
|
|
|
| |
Astra Asigurari si-a imbunatatit oferta pentru CASCO |
| |
| |
Compania Astra Asigurari, parte a grupului austriac Uniqa, a creat produsul Euro CASCO, o varianta imbunatatita a politei Casco. Astfel, contractul reprezinta o polita de tip "toate riscurile" cu extindere in afara teritoriului Romaniei, fara plata unei prime suplimentare. Riscurile de baza incluse in polita sunt asigurarea de avarii si asigurarea de furt.
Totodata, riscul de furt extern se acorda ca o facilitate, fara plata unei prime suplimentare. Prin polita Euro Casco se mai asigura si: conducatorul si pasagerii din autovehicul, pentru cazurile de invaliditate si deces din accident; bagajele persoanelor din autovehicul in caz de distrugere sau pierdere ca urmare a unui accident.
Astra acorda bonusuri daca autovehiculul apartine unei persoane cu varsta cuprinsa intre 35 si 68 de ani sau daca apartine unei persoane de sex feminin, daca este inregistrat in zona rurala sau daca este dotat cu GPS. Totodata, se acorda bonusuri si clientilor care platesc prima de asigurare integral si anticipat, precum si celor care asigura parcuri de minimum cinci autovehicule.
Contractul include o franciza obligatorie de 10% din valoarea asigurata, pentru furt total. Astra Asigurari este in prezent cea mai mare societate din industria de profil dupa marimea capitalului social si una dintre primele companii din Romania in ceea ce priveste cifra de afaceri. Actionarii sunt Grupul Nova Trade si Grupul Uniqa.
09-08-2006 www.hotnews.ro
 |
|
|
|
| |
ASIBAN a deschis trei noi agentii |
| |
| |
Actionarii societatii de asigurari ASIBAN au aprobat decizia de a deschide trei noi sucursale in Bucuresti, Bals si Focsani. In acelasi timp, asiguratorul va desfiinta Agentia "Alba Iulia" din capitala.
Unul dintre obiectivele ASIBAN pentru 2006 este extinderea retelei teritoriale, astfel incat la finele anului, aceasta sa cuprinda 140 de unitati operationale. Potrivit Raportului anual al companiei, ASIBAN avea la finele lui 2005, 123 agentii si puncte de lucru.
Asiguratorul a subscris, in primul trimestru al anului in curs, un volum de prime brute de peste 106 mil. RON, cresterea reala in moneda nationala inregistrata comparativ cu primele trei luni ale lui 2005, fiind de 40,43%. Subscrierile pe segmentul asigurarilor de viata s-au ridicat la 14,74 mil. RON, majorarea reala fiind de 22,76%, comparativ cu perioada similara a lui 2005.
09-08-2006 www.1asig.ro
|
|
|
| |
Allianz-Tiriac a platit dividende de 3,3 mil. euro |
| |
| |
Allianz-Tiriac, primul jucator de pe piata asigurarilor, a distribuit actionarilor dividende aferente anului trecut in valoare de 12 milioane de lei (peste 3,3 milioane de euro), potrivit informatiilor furnizate de companie.
Actionarii companiei de asigurari sunt grupul german Allianz (51,62% din actiuni) si off-shore-ul Vesanio Trading Ltd. (44,01%), detinut de omul de afaceri Ion Tiriac.
Din profitul net obtinut in 2005, in valoare de 36 mil. lei (10 mil. euro), peste 4,6 mil. lei (1,3 mil. euro) au fost alocate pentru majorarea capitalului social, care a ajuns astfel la valoarea de 35 mil. lei (aproape 10 mil. euro). De asemenea, angajatii companiei de asigurari au primit participatii la profit in valoare de 3,8 mil.
09-08-2006 Ziarul Financiar
|
|
|
| |
GENERALI, din august pe piata unit-linked |
| |
| |
Compania GENERALI va incepe sa vanda, incepand cu aceasta luna, produse de asigurari de viata de tip unit-linked.
Lansarea unui astfel de produs este, potrivit oficialilor societatii, o urmare fireasca a dezvoltarii clasei de mijloc, care are nevoie de instrumente investitionale diversificate. In primul semestru al anului in curs, segmentul asigurarilor de viata a contribuit cu 18,1 mil. RON la valoarea subscrierilor GENERALI, acestea detinand o pondere de 13,53% in structura portofoliului.
In Romania, doar cinci companii ofera acest tip de asigurari: ALLIANZ-TIRIAC, AVIVA, ING Asigurari de Viata, INTERAMERICAN si KD Life. De asemenea, in acest an, si-au mai exprimat intentia de a intra pe piata unit-linked AIG Life, OMNIASIG Life si OTP Garancia Asigurari.
09-08-2006 www.1asig.ro
|
|
|
| |
Recrutare prin internet |
| |
| |
În ţările din Europa, postarea locurilor de muncă pe internet este deja una dintre principalele modalităţi de recrutare folosite de marile companii. Indicele Monster Employment, care indică evoluţia numărului de locuri de muncă postate pe internet în cinci state europene, a crescut semnificativ în luna iulie, pe fondul avansului activităţii economice în Franţa şi Germania. Această metodă a fost aplicată cu succes şi în România, iar numărul companiilor care apelează la firmele de recrutare a forţei de muncă pe internet este într-o continuă creştere. Firma de recrutare Monster ia în calcul datele din Germania, Franţa Marea Britanie, Olanda şi Suedia.
09-08-2006 Adevarul
|
|
|
| |
Actionarii Ardaf dau afara administratorii si trebuie sa aduca 51 mil. euro |
| |
| |
Actionarii ARDAF Cluj, companie pusa sub administrare speciala de catre Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA), au decis ieri majorarea capitalului social cu 181,2 mil. lei (51,5 mil. euro) prin aport in numerar, bani necesari pentru a tine firma in viata.
Initial, pe ordinea de zi a adunarii generale a actionarilor figura propunerea de majorare a capitalului cu 110 mil. lei (31 mil. euro) si renuntarea la punerea in aplicare a unei hotarari mai vechi de majorare a capitalului cu 71,2 mil. lei (20,2 mil. euro). Compania din Cluj este controlata de omul de afaceri Ovidiu Tender, prin societatea Tender SA (70,69% din actiuni), off-shore-ul cipriot Clairmont Holding Ltd.
09-08-2006 Ziarul Financiar
|
|
|
| |
Allianz-Tiriac Asigurari si-a majorat capitalul social cu 1,3 milioane euro |
| |
| |
Compania Allianz-Tiriac Asigurari, cel mai mare asigurator roman, a anuntat marti, majorarea capitalului social cu 4,62 milioane lei (1,3 milioane euro), de la peste 30,4 milioane lei la peste 35,09 milioane lei. Majorarea capitalului social s-a efectuat prin incorporarea unei parti din profitul net obtinut in anul 2005, nerepartizat, iar operatiunea a primit avizul Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor.
La sfarsitul anului trecut, Allianz-Tiriac Asigurari a raportat un profit net de peste 35 milioane lei (echivalentul a mai mult de 10 milioane de euro la cursul de schimb actual). Potrivit unui comunicat de presa al asiguratorului, mai mult de jumatate din aceasta suma a fost pastrata, la fel ca si in anii precedenti, in conturile societatii de asigurari, in vederea sustinerii planurilor de dezvoltare ale societatii.
Din punct de vedere tehnic, operatiunea de majorare a capitalului social s-a realizat prin cresterea valorii nominale a actiunilor emise de Allianz-Tiriac, de la o valoare unitara de 310 lei la 357 lei pe actiune, aportul in numerar al actionarilor societatii fiind proportional cu cota de participare la capitalul social. Ca urmare, structura actionariatului companiei nu s-a schimbat. In cadrul Allianz-Tiriac Asigurari, actionarii semnificativi sunt Allianz New Europe Holding GmbH, cu o cota de participare la capitalul social de 51,62% si Vesanio Trading Ltd., cu o cota de participare de 44,01% la capitalul social total.
09-08-2006 www.hotnews.ro
 |
|
|
|
| |
Isărescu ţinteşte o nouă inflaţie |
| |
| |
Mugur Isărescu gândeşte o nouă ţintă de inflaţie. Dacă, în urmă cu o lună, la rectificarea bugetară, guvernatorul Băncii Naţionale a României anunţa o ţintă de inflaţie de 6,8%, în aceste zile se pare că oficialul urmăreşte un nivel inferior, de 6,2%, conform unor apropiaţi ai BNR. Aceştia pun revizuirea pe seama influenţelor taxei de viciu, care, iniţial, au fost mult supraevaluate. Dacă autorităţile se aşteptau ca taxa pe viciu să contribuie la creşterea inflaţiei cu 1-1,1%, efectul scumpirilor pare, spun sursele amintite, că va fi mult mai mic.
Procesul de dezinflaţie a continuat, în primele şase luni ale acestui an, astfel că inflaţia înregistrată la sfârşitul lunii iunie, faţă de decembrie 2005, a fost de 2,67%, comparativ cu 4,1% în iunie 2005, faţă de decembrie 2004. Dacă pe primele şase luni ale anului trecut, rata medie lunară a fost de 0,7%, în aceeaşi perioadă a acestui an, inflaţia medie lunară a fost de doar 0,4%. "Deja am intrat într-o stare de normalitate, compensând, oarecum, cu inflaţia de două cifre din anii trecuţi. ţinând cont de faptul că pe şase luni inflaţia a fost de 2,67%, este foarte posibil să ne încadrăm în ţinta de inflaţie prognozată de Banca Centrală", ne-a declarat, ieri, fostul ministru al finanţelor Ionuţ Popescu.
09-08-2006 Adevarul
 |
|
|
|
| |
Bank Leumi le-Israel a preluat pachetul majoritar de actiuni al Eurom Bank SA |
| |
| |
Bank Leumi le-Israel a preluat pachetul majoritar de actiuni al Eurom Bank SA, detinute pana acum de catre Kolal BV, procesul fiind incheiat in data de 3 august.
In acest moment, Bank Leumi le-Israel este actionarul majoritar al bancii, detinand actiuni in cuantum de 99,27 la suta din capitalul social al Eurom Bank SA. Incheierea procesului a fost posibila datorita primirii aprobarilor din partea autoritatilor romane si israeliene si delistarii actiunilor Eurom Bank de pe piata de capital din Romania.
Astfel, au fost indeplinite toate conditiile stabilite in acordul semnat in data de 31 octombrie 2005.
Conform conform intelegerii dintre Bank Leumi si Kolal BV perfectata la 31 octombrie, banca israeliana urma sa plateasca pentru pachetul majoritar de actiuni al Eurom Bank SA circa 41,6 milioane dolari. Potrivit contractului dintre cele doua companii, Bank Leumi avea optiunea de a cumpara, intr-o perioada de sase luni de la incheierea tranzactiei, actiuni Eurom suplimentare, in limita stabilita de Kolal BV.
09-08-2006 www.hotnews.ro
 |
|
|
|
| |
CSSPP reglementeaza marketingul schemei de pensii |
| |
| |
Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) propune spre dezbatere publica pana la data de 1 septembrie o norma ce reglementeaza conditiile si procedura prin care se desfasoara marketingul prospectului schemei de pensii facultative.
Proiectul normativ descrie modalitatea de autorizare a agentului de marketing si reglementeaza activitatea acestuia. Agentii trebuie sa indeplineasca anumite conditii cum ar fi: studii medii, absenta mentiunilor in cazierul fiscal si judiciar. Acestia trebuie sa fie absolventi ai cursurilor de agent autorizate de Comisie.
Agentul de marketing isi desfasoara activitatea in baza unui contract de mandat incheiat cu un singur administrator. Agentul trebuie sa prezinte aspectele relevante ale fondului de pensii, sa obtina acordul participantului si sa instiinteze administratorul de incheierea contractului. Pentru mai multe detalii, va invitam sa accesati site-ul comisiei, www.csspp.ro.
09-08-2006 www.1asig.ro
|
|
|
| |
Credit pentru zonele rurale |
| |
| |
Ministerul Agriculturii va finaliza în luna septembrie negocierile cu Banca Mondială pentru un program de finanţare, cu o valoare minimă de 100 milioane de dolari, pentru introducerea cadastrului şi înfiinţarea caselor de credit rural, a declarat, ieri, ministrul agriculturii, Gheorghe Flutur.
"Numai pentru cadastru avem nevoie de 400 milioane de dolari, astfel că finanţarea de la Banca Mondială va fi majorată progresiv", a spus Flutur. Ministerul Agriculturii pregăteşte un proiect de lege al Camerelor Agricole care prevede ca în fiecare primărie să existe un specialist în cadastru.
09-08-2006 Adevarul
|
|
|
| |
RAI se bazeaza in continuare pe asigurari de calatorie |
| |
| |
RAI Asigurari, societate specializata in asigurari de asistenta turistica, a raportat pentru primul semestru al acestui an afaceri de aproape 10,8 milioane de lei (3 milioane de euro), in crestere cu 20% in lei, comparativ cu primul semestru din 2005.
Asigurarile de calatorie reprezinta mai mult de jumatate din portofoliul asiguratorului, urmate de asigurarile auto (34,35%) si alte clase de asigurari generale (10,9%). Structura portofoliului a ramas aproape nemodificata, comparativ cu prima jumatate a anului trecut.
Compania a platit in primul semestru despagubiri nete de 2,3 milioane de lei (peste 0,6 milioane de euro), in scadere cu 35% fata de perioada similara din 2005.
08-08-2006 Ziarul Financiar
|
|
|
| |
Al patrulea pachet de norme, in dezbatere |
| |
| |
Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) supune dezbaterii publice al patrulea pachet de proiecte de norme elaborate în baza Legii nr. 204/2006 privind pensiile facultative.
Acest pachet contine: Norma privind autorizarea prospectului schemei de pensii facultative si avizarea modificarilor prospectului schemei de pensii facultative, Norma privind marketingul prospectului schemei de pensii facultative si Norma privind auditorul financiar pentru fondurile de pensii facultative si administratorii acestora.
Aceste proiecte de norme sunt disponibile la adresa www.csspp.ro, Dezbatere Publica.
Persoanele interesate sunt invitate sa studieze continutul documentelor si sa formuleze catre Comisie eventuale propuneri si observatii, pana pe data de 1 septembrie a.c.
08-08-2006 www.1asig.ro
|
|
|
| |
Scumpirile au batut cresterea salariilor |
| |
| |
In prima jumatate de an, salariile romanilor s-au marit in medie cu doar 9 RON, ceea ce inseamna o crestere de 1,08% (iunie fata de ianuarie), potrivit datelor statistice oficiale. In tot acest timp, media preturilor de consum a crescut cu 2,67%, cu mult peste puterea de cumparare. Patronii spun ca vor fi nevoiti sa le acorde mai multe beneficii angajatilor, existand riscul migrarii fortei de munca spre alte meleaguri, asa cum s-a intamplat in domeniul industriei textile.
Dupa primele sase luni, salariul mediu net pe economie a ajuns sa fie 835 RON, comparativ cu 826 RON, cat era in luna ianuarie a acestui an, in timp ce saltul a fost de 2 RON fata de luna mai. Potrivit Institutului National de Statistica (INS), cresterile castigului salarial din unele ramuri ale economiei au fost determinate de realizarea unei productii mai mari, precum si de plata unor prime lunare sau din repartizarea profitului net. Totusi, acest lucru nu s-a resimtit si la nivelul industriei textile, unde lucrurile se misca in general dupa un algoritm sezonier. Astfel, pe langa primele de vacanta, angajatorii se gandesc si la pachete salariale atractive, care sa contina asigurari de viata sau medicale. Cu aceste stimulente, castigurile reale ale lucratorilor din industria usoara ar depasi cu aproximativ 300 RON media raportata de INS referitor la aceasta ramura.
Pe langa activitatile care au inregistrat plusuri la nivelul castigurilor in luna iunie, au existat altele cu scaderi drastice, asa cum s-a intamplat in domeniul intermedierilor financiare. Datele comunicate ieri de catre INS indica o diminuare cu 18,6% a castigului mediu, pana la suma neta de 2.641 RON. Constantin Paraschiv, liderul federatiei sindicale din banci si asigurari, ne-a declarat ca scaderea veniturilor, cel putin la nivelul angajatilor din domeniul asigurarilor, este in stransa legatura cu numarul mai mic de polite incheiate la nivelul lunii iunie.
08-08-2006 Adevarul
 |
|
|
|
| |
Actionarii Ardaf Cluj nu s-au inghesuit sa vina la AGA |
| |
| |
Ardaf Cluj nu a reusit sa tina ieri Adunarea Generala a Actionarilor ce avea pe ordinea de zi majorarea capitalului social al societatii cu 110 milioane de lei (peste 31 de milioane de euro), deoarece nu s-au prezentat toti actionarii, urmand ca astazi sa aiba loc o noua tentativa.
Actionarii societatii de asigurari sunt omul de afaceri Ovidiu Tender, prin intermediul Tender SA (70,69%), off-shore-ul cipriot Clairmont Holding Ltd., controlat de fondul de investitii Firebird (12,71%), Raiffeisen Zentralbank Austria (10,19%) si altii, potrivit RASDAQ.
Omul de afaceri Ovidiu Tender se afla in prezent in arest in cazul Rafo.
"In urma identificarii si verificarii actionarilor care s-au prezentat la sedinte s-a constatat ca nu sunt intrunite conditiile legale si statutare de prezenta pentru tinerea adunarilor generale la prima convocare", arata un raport al Ardaf remis ieri bursei electronice RASDAQ.
08-08-2006 Ziarul Financiar
|
|
|
| |
Un sfarsit de saptamana furtunos |
| |
| |
70 de localitati din noua judete ale tarii au fost afectate de fenomenele hidrometeorologice periculoase produse in ultimele 48 ore. Cele mai mari pagube au fost produse in judetul Buzau, unde 50 de autoturisme au fost avariate de copacii doborati de vant si peste 140 de case au fost afectate prin decopertarea acoperisurilor.
In Romania, conform statisticilor, exista 8 milioane de locuinte. Dintre acestea, in prezent, doar in jur de 5% sunt asigurate. Insa, potrivit unui recent studiu publicat de catre Institutul National de Statistica (INS), 6,2% din gospodariile din mediul urban aveau locuinta asigurata, fata de numai 1,8% dintre gospodariile din mediul rural. Reamintim ca, in aceasta perioada, se doreste implementarea unui proiect de protectie a populatiei, prin intermediul caruia toate locuintele existente pe teritoriul tarii noastre, indiferent daca sunt situate pe domeniul public sau pe cel privat, vor fi asigurate obligatoriu impotriva riscului de cutremur, inundatii sau alunecari de teren.
Proiectul de lege privind asigurarea obligatorie a locuintelor va fi supus foarte curand dezbaterii publice, prin publicarea acestuia pe site-ul MAI.
08-08-2006 www.1asig.ro
 |
|
|
|
| |
Piaţa soluţiilor de arhivare a documentelor se va dubla |
| |
| |
Arhivele prăfuite şi supraîncărcate ale instituţiilor statului, dar şi ale companiilor private nu mai au viaţă lungă, susţin reprezentanţii industriei IT care furnizează soluţii de arhivare electronică a documentelor pe piaţa românească. Dacă marile companii au înţeles deja avantajele soluţiilor de document-management, inerţia birocraţiei din instituţiile statului îşi aşteaptă rezolvarea prin legea arhivării electronice.
"Anual sunt vândute între 500 şi 1.000 de astfel de unităţi hardware, iar piaţa (software şi hardware) se ridică, în momentul de faţă, la 5 milioane de euro. Este de aşteptat ca piaţa soluţiilor de arhivare să se dubleze odată cu promulgarea legii arhivării electronice", ne-a declarat Dana Iorga, Chief Operating Officer, IT&S. Astfel, dacă până acum ritmul de creştere a pieţei era de 15-20% pe an, legea menţionată (a cărei publicare în Monitorul Oficial este aşteptată pentru anul 2007) va determina o dublare a acesteia, urmată de o creştere la cote ridicate şi pentru următorii 3-4 ani.
08-08-2006 Adevarul
 |
|
|
|
| |
Euroasig si-a dublat afacerile in primul semestru |
| |
| |
Societatea de asigurari Euroasig, controlata de grupul Balkan Petroleum, a inregistrat in primul semestru al acestui an prime brute subscrise de peste 1,8 milioane de lei (0,5 milioane de euro), dublu fata de aceeasi perioada a anului trecut. Potrivit datelor preliminare ale societatii, pierderea din primul semestru s-a redus la jumatate, comparativ cu perioada similara din 2005, pana la 150.000 de lei (circa 43.000 de euro). In aceeasi perioada, primele brute incasate de asigurator s-au ridicat la 1,47 milioane de lei (peste 0,4 milioane de lei), in crestere cu 160% fata de prima jumatate a anului trecut. Euroasig are un capital social de 8 milioane de lei (2,3 milioane de euro), controlat de societati din grupul Balkan Petroleum. Grupul este inregistrat in Marea Britanie si, potrivit informatiilor din piata, este controlat de fratii Iancu.
08-08-2006 Adevarul
|
|
|
| |
Romtelecom se apropie de Bursă |
| |
| |
Reprezentanţii Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei (MCTI) semnează, astăzi, contractul de consultanţă cu banca de investiţii Credit Suisse First Boston, pentru vânzarea pe piaţa de capital a pachetului de acţiuni deţinut de statul român la Romtelecom.
În perioada următoare, Credit Suisse va investiga interesul investiţional şi va prezenta, la cererea investitorilor individuali sau instituţionali, informaţii economice şi financiare referitoare la activitatea operatorului de telefonie fixă. În acelaşi timp, consultantul va centraliza cererile preliminare de cumpărare ale potenţialilor investitori şi va utiliza toate aceste rezultate pentru evaluarea succesului ofertei publice iniţiale (IPO). Consultantul va realiza şi o campanie de informare a investitorilor instituţionali privind procesul de ofertă publică.
Prin MCTI, statul deţine aproape 46% din acţiunile operatorului de telefonie fixă, în timp ce grupul elen de comunicaţii OTE controlează 54,01% din titluri. Valoarea acţiunilor operatorului de telefonie fixă aflate în proprietatea statului era estimată de către ministrul comunicaţiilor, Zsolt Nagy (foto), în luna martie a acestui an, la aproximativ un miliard de dolari.
08-08-2006 Adevarul
 |
|
|
|
| |
BT Asigurari si-a triplat numarul de angajati, iar incasarile au crescut cu 173% |
| |
| |
BT Asigurari, parte a grupului financiar Banca Transilvania, a raportat in prima jumatate a anului prime brute subscrise in valoare de 92,1 milioane de lei (26 de milioane de euro), in crestere cu 173% in lei fata de primul semestru din 2005. Compania de asigurare a investit mult in extindere in ultimul an, ajungand la 180 de agentii la sfarsitul lunii iunie 2006, de trei ori si jumatate mai multe decat a deschis in sase ani. De asemenea, numarul mediu al angajatilor BT Asigurari a crescut cu 229% in ultimul an, pana la 1.137 de salariati in primul semestru din 2006, fata de 346 de angajati in primele sase luni din 2005.
07-08-2006 Ziarul Financiar
|
|
|
| |
ARDAF isi va majora capitalul cu 110 mil. RON |
| |
| |
Administratorul special desemnat de catre Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) pentru compania ARDAF a convocat, pentru luni, 7 august a.c., o Adunare Generala Extraordinara a Actionarilor (AGEA) la sediul societatii din Cluj-Napoca. La aceasta pot participa toti actionarii inregistrati la Registrul Comertului pana la data de 2 august a.c.
Pe ordinea de zi a intrunirii se afla prezentarea situatiei financiare a asiguratorului pe primul semestru, precum si majorarea capitalului social cu suma de 110 mil. RON. Cu aceasta ocazie, va fi discutata si propunerea de revocare a administratorilor ARDAF, ca urmare a retregerii aprobarii pentru persoanele semnificative emisa de catre CSA. Potrivit procedurii de redresare financiara, AGEA va delega Administratorul Special pentru derularea si inchiderea operatiunii de majorare a capitalului social.
ARDAF a subscris in primul trimestru al anului in curs un volum de prime brute de peste 78,7 mil. RON.
07-08-2006 www.hotnews.ro
|
|
|
| |
ING, unul dintre cele mai puternice branduri |
| |
| |
ING a urcat, pentru al treilea an consecutiv, in clasamentul Best Global Brands 2006 al celor mai puternice companii din lume din punct de vedere al valorii brandului.
In comparatie cu anul trecut, ING a urcat inca doua locuri, ajungand astfel pe locul 85. Clasamentul este realizat de INTERBRAND, una dintre cele mai puternice firme de consultanta din lume si de prestigiosul saptamanal economic BusinessWeek. Pentru a fi luata in considerare la realizarea acestui clasament, o companie trebuie sa indeplineasca mai multe criterii printre care: sa fie o companie tranzactionata public, care sa castige cel putin o treime din veniturile sale in afara granitelor tarii de origine si care sa aiba o prezenta vizibila pe pietele externe.
INTERBRAND a calculat ca valoarea brandului ING este 3,4 miliarde de dolari, in crestere cu 9% fata de anul trecut. Dintre cele 9 companii ce ofera servicii financiare prezente in clasament, ING a ocupat pozitia a patra in ceea ce priveste cresterea valorii brandului. In Top 100 se afla doar 9 institutii financiare, cel mai bine clasate fiind CITIGROUP (11), AMERICAN Express (14) si MERRILL Lynch (21).
07-08-2006 www.1asig.ro
 |
|
|
|
| |
Cladirile vor avea, obligatoriu, certificat energetic |
| |
| |
Certificatul energetic pentru cladiri, necesar pentru toti cei care vor sa vanda, sa cumpere sau sa-si construiasca o cladire, va fi obligatoriu pentru persoanele fizice incepand din 2010, a anuntat, sambata, ministrul delegat pentru lucrari publice si amenajarea teritoriului, Laszlo Borbely.
Certificatul este ca o radiografie a cladirii din punct de vedere energetic. Un auditor termic autorizat de Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului face masuratori la pereti, in structura de rezistenta a cladirii si, pe baza masuratorilor, da un certificat privind unii parametri in legatura cu situatia cladirii, precum si sfaturi in ceea ce priveste o mai buna izolare termica. Acest certificat trebuie sa il faca proprietarul numai in cazul in care vinde sau cumpara o cladire sau o locuinta sau daca o da in chirie sau, evident, daca construieste o cladire noua, a spus Laszlo Borbely.
07-08-2006 Adevarul
|
|
|
| |
Daca BNR ar mai creste inca o data rezerva la lei, ar fi dezastru, cred analistii |
| |
| |
Inflatia scazuta si temperarea vitezei de crestere a creditului in lei permit BNR sa ia o pauza in intarirea politicii monetare, spun analistii.
Analistii nu asteapta modificari ale politicii monetare in urma sedintei BNR programata pentru miercurea aceasta. Aceasta in conditiile in care inflatia, principalul indicator urmarit de BNR, a avut o evolutie mai buna decat se anticipa in prima jumatate a anului, iar pe de alta parte, de la ultimele modificari ale conditiilor monetare nu a trecut decat putin peste o luna, astfel ca efectele nu pot fi inca exact cuantificate.
"N-ar trebui sa se intample nimic la aceasta sedinta. Inflatia este mai jos decat se anticipase, iar pana la sfarsitul anului o sa fie sub prognoza BNR", comenteaza Ionut Dumitru, seful departamentului de cercetare al Raiffeisen Bank.
07-08-2006 Ziarul Financiar
|
|
|
| |
Principalul actionar de la Banca Carpatica: Am vandut din actiuni ca sa testam si reactia pietei |
| |
| |
Tranzactiile persoanelor care in mod direct sau indirect au legatura cu managementul companiilor unde detin actiuni au ajuns sa tina capul de afis la Bursa prin numarul si frecventa cu care sunt raportate. Cele mai multe dintre tranzatii sunt vanzari ale managerilor sau principalilor actionari ai companiilor cu capital majoritar romanesc. Ilie Carabulea, actionarul majoritar de la Carpatica, alaturi de manageri de la Banca Transilvania si Flamingo au fost in ultima perioada principalele persoane initiate care au raportat tranzactii la Bursa.
Tranzactiile efectuate de cei care ar putea avea acces printre primii la informatii cu influenta directa asupra evolutiei pe viitor a societatii, inainte ca acestea sa fie facute publice, sunt urmarite in general cu interes pe pietele de capital.
Legislatia pietei de capital interzice insa persoanelor care se afla intr-o astfel de situatie sa faca tranzactii pe baza unor informatii care nu au fost facute publice la acel moment.
In acelasi timp, persoanele prezumate a avea acces la informatii privilegiate trebuie sa fie atente la momentul in timp cand deruleaza operatiuni cu actiunile societatilor respective pentru a nu fi acuzati ca au incalcat reglementarile in vigoare.
07-08-2006 Ziarul Financiar
 |
|
|
|
| |
Un sfert din cardurile din Romania sunt in capitala |
| |
| |
Cardul bancar este un produs din ce in ce mai popular, iar bucurestenii au cele mai multe carduri. Celor aproximativ 2 milioane de locuitori ai capitalei le corespund tot atatea astfel de instrumente de plata. Numarul este cu atat mai impresionant cu cat anul trecut, in Bucuresti, numarul cardurilor abia depasea un milion.
La polul opus se afla locuitorii judetului Giurgiu, unde sunt inregistrate doar aproximativ 45 de mii de carduri bancare.
La sfarsitul lunii iunie, pe piata romaneasca existau peste opt milioane de carduri valide, cu aproape doua milioane mai multe decat in perioada similara a anului 2005. Succesul de piata se datoreaza, in special, cardurilor co-branded sau de cumparaturi, care au impulsionat puternic dezvoltarea pietei de profil.
Marea majoritate a cardurilor emise pe piata romaneasca sunt destinate tranzactiilor in lei, in timp ce cardurile in valuta reprezinta doar aproximativ 3 procente din totalul instrumentelor electronice de plata.
07-08-2006 www.hotnews.ro
|
|
|
| |
HVB, Banca Tiriac si UniCredit au strans un profit de 33 mil. euro |
| |
| |
HVB Bank, Banca Tiriac si UniCredit, cele trei subsidiare de pe piata locala ale grupului italian UniCredito, au obtinut in primul semestru un profit cumulat de peste 116 milioane de lei (echivalentul a 32,7 milioane de euro).
Cele trei banci controlau in iunie active cumulate de 3,3 miliarde de euro, situandu-se astfel pe locul al treilea in topul jucatorilor din sistem, depasind la limita Raiffeisen Bank, care avea active de aproape 3,2 miliarde de euro. In prezent, doar HVB Bank si Banca Tiriac si-au unificat operatiunile, in urma fuziunii incepute in vara trecuta. Consolidarea cu UniCredit, determinata de achizitia grupului HVB de catre intalienii de la UniCredito, va incepe abia in aceasta toamna.
07-08-2006 Ziarul Financiar
|
|
|
| |
Invatand din trecut |
| |
| |
In timp ce canicula face ravagii in Europa si in America de Nord, vremea se arata extrem de capricioasa in mai multe zone ale lumii. Astfel, sud-estul Chinei a fost lovit de un puternic taifun, care a provocat evacuarea a sute de mii de oameni. In Mexic, oamenii au fost surprinsi de o furtuna violenta, in timp ce, in Africa de sud, inundatiile fac ravagii.
Desi in aceasta vara inundatiile au ocolit tara noastra, trebuie sa ne amintim ca in urma cu exact un an, puhoaiele au lovit o mare parte a teritoriului Romaniei. Pagubele produse de apele revarsate s-au ridicat la aproape 2% din PIB, efectele acestora facandu-se simtite si in prezent.
Masurile pe care trebuie sa le ia autoritatile locale si centrale in scopul diminuarii efectelor negative ale catastrofelor naturale reprezinta una dintre temele care vor fi dezbatute cu ocazia celei de-a III-a Editii a ICAR - The International CAtastrophic Risks Forum care va avea loc, in aceasta toamna, la Bucuresti. ICAR este organizat, in colaborare, de Ministerul Administratiei si Internelor, Media XPRIMM si Banca Mondiala si se va desfasura in Bucuresti intre 2-3 octombrie a.c., la Centrul International de Conferinte ROMEXPO.
07-08-2006 www.1asig.ro
 |
|
|
|
| |
Erste si-a numit oamenii in conducerea BCR |
| |
| |
Consiliul de Supraveghere al BCR va fi condus de Andreas Treichl, CEO al Erste Bank, iar in componenta sa vor mai intra Manfred Wimmer (sef al Group Programe Management al Erste Bank), Christian Coreth, responsabil cu managementul riscului in grupul austriac si Herbert Juranek, seful departamentului de IT.
Numirile noilor membri, desemnati in cadrul Adunarii Generale Extraordinare a actionarilor BCR, vor deveni efective odata cu finalizarea procesului de transfer al pachetului de 61,88% din actiunile bancii catre Erste Bank. Ei ii vor inlocui pe Gheorghe Ionescu, Jozsef Birtalan, Oliver Green si Thomas Krayenbuehl, reprezentantii statului, ai BERD si ai IFC, care au demisionat.
07-08-2006 Ziarul Financiar
|
|
|
| |
Vanzarea RCA la colt de strada duce la pierderea autorizatiei |
| |
| |
Companiile de asigurare care vand polite de asigurare obligatorie auto RCA vor ramane fara autorizatie pentru aceasta activitate daca vor mai vinde polite in spatii deschise si neamenajate corespunzator, a anuntat ieri Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA). Comisia a anuntat ca va face controale in toata tara pentru a depista companiile care vand polite RCA in conditii inadecvate, dupa ce sase companii au fost sanctionate cu avertisment scris saptamana trecuta, dupa controale efectuate in Bucuresti. Prin urmare, asiguratorii nu vor mai putea vinde polite RCA in puncte de lucru ambulante sau direct din masini, practica destul de raspandita pana de curand.
04-08-2006 Ziarul Financiar
|
|
|
| |
Fantomele Dacia Felix bantuie Ardaf |
| |
| |
Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) a decis ca Ardaf trebuie sa isi majoreze capitalul social cu 30 de milioane de euro daca vrea sa evite lichidarea. Firma lui Ovidiu Tender, actualul actionar majoritar, in perioada caruia societatea a intrat in criza financiara si care promisese majorarea capitalului are acum un concurent pentru operatiunea de “salvare”.
La CSA a ajuns o scrisoare de interes pentru majorarea capitalului Ardaf cu 40 milioane de euro de la un misterios fond de investitii: Masterfield Investment Group (MIG). Reprezentantul acestuia in Romania este Liviu Mandler, fostul presedinte al BDF.
Deocamdata, insa, datele de contact ale institutiei sunt imposibil de obtinut. Site-ul MIG nu precizeaza nici o adresa, furnizeaza un numar de telefon fantoma - numar cu apelare gratuita in SUA si robot la capatul firului - date financiare ilizibile din ani necunoscuti si nu mentioneaza actionarii. “In spate sunt inclusiv persoane publice importante din SUA, mari oameni de afaceri sau politicieni, care nu doresc intotdeauna sa fie cunoscuti”, pretinde Mandler. Pentru Ardaf, Mandler este o cunostinta mai veche. Fostul presedinte al BDF (membru fondator al Ardaf) a adus in tara grupul de investitori israelieni carora li s-a permis in 2001, printr-o ordonanta, sa cumpere datoriile BDF catre BNR si CEC, scapand-o de faliment.
Pentru Ardaf exista in prezent trei solutii, toate cu probleme: lichidarea, majorarea capitalului de catre actionarul majoritar actual (Ovidiu Tender) care a adus societatea in pragul lichidarii sau preluarea de catre un fond de investitii cu actionari si afaceri necunoscute.
Pentru prima varianta - lichidarea - o intreaga industrie a lichidatorilor isi freaca deja mainile. Numai din vanzarea cladirilor, sedii de sucursale si agentii, comisionul acestora ar depasi 500.000 de euro.
Cea de-a doua solutie - “salvarea” Ardaf de catre actionarul majoritar actual, al carui proprietar, Ovidiu Tender, se afla in inchisoare, inseamna mentinerea riscului ca situatia care a dus la prabusirea financiara a societatii sa se repete.
Ardaf a ajuns cu indicatorii de lichiditate si solvabilitate sub limitele admise, dupa o perioada in care banii asiguratilor au fost folositi si pentru achizitii imobiliare costisitoare de la societati din grupul Tender.
04-08-2006 Capital
 |
|
|
|
| |
CSSPP reglementeaza fondurile de pensii |
| |
| |
Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) a supus dezbaterii publice o serie de norme, printre care si cea care reglementeaza procedura, conditiile si efectele precum si documentele care trebuie prezentate Comisiei in situatia incetarii activitatii administratorului unui fond de pensii.
Exista doua posibilitati, aceea in care administratorul se retrage din cauza rezultatelor financiare proaste sau a unei achizitii ori fuzionari, sau din pricina retragerii autorizatiei de catre CSSPP. Cel de-al doilea caz poate surveni in cazul nerespectarii legii sau a termenelor de plata.
Toate detaliile acestui proiect de norma pot fi studiate pe site-ul comisiei, www.csspp.ro.
04-08-2006 www.1asig.ro
|
|
|
| |
ARDAF: Presedintele si ceilalti membri ai CA vor fi dati afara saptamana viitoare |
| |
| |
Membrii Consiliului de Administratie (CA) ai companiei de asigurare ARDAF vor fi revocati din functie cu ocazia unei Adunari Generale a Actionarilor, convocate pe 7 august, conform informatiilor publicate de companie in Monitorul Oficial.
Octavian Manastireanu, presedintele CA si cei doi membri Nicolae Petrisor si Sorin Ciuca vor fi revocati ca urmare a retragerii aprobarii de catre Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA), in urma cu doua saptamani, dupa dispunerea intrarii Ardaf sub administrare speciala.
Octavian Manastireanu a spus ca este foarte probabil ca actionarii sa voteze pentru revocarea sa si ca nu se va opune acestei decizii. "Din punctul de vedere al Comisiei Asigurarilor, nu mai suntem compatibili cu pozitia de administratori ai societatii.
04-08-2006 Ziarul Financiar
|
|
|
| |
Trei falimentari, retraşi de pe Bursă |
| |
| |
Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) a decis retragerea de la tranzacţionare pe piaţa valorilor mobiliare necotate a titlurilor Băncii Turco-Române, ale Eurofinances şi Hitrom Vaslui. Retragerea de la tranzacţionare va fi însoţită şi de radierea valorilor mobiliare din evidenţa CNVM, se arată într-o decizie înaintată de Comisia Bursei de Valori Bucureşti. Banca Turco-Română şi Hitrom Vaslui se află în faliment, iar Eurofinances, în procedură de dizolvare.
04-08-2006 Adevarul
|
|
|
| |
HVB-Tiriac, a patra banca de pe piata, incepe sa lucreze pe 4 septembrie |
| |
| |
De astazi intr-o luna, HVB Bank si Banca Tiriac vor functiona ca o singura banca, sub numele HVB-Tiriac, o data cu finalizarea procesului de fuziune inceput in urma cu un an.
Luni, 4 septembrie, va fi practic prima zi de operare la intreaga capacitate a noii banci, pana atunci urmand sa se incheie toate procedurile de integrare a sistemelor informatice. Pentru evitarea oricarui incident, vineri, 1 septembrie, HVB-Tiriac ar putea derula o gama restransa de operatiuni cu clientii, banca intentionand sa trimita scrisori de informare detaliata in avans.
Astfel va ajunge la final prima fuziune din sistemul bancar autohton, cele doua banci partenere avand nevoie de un an de zile pentru derularea formalitatilor legale si a procedurilor de integrare la nivelul sistemelor informatice, al portofoliilor de produse si clienti, si nu in ultimul rand la nivelul resurselor umane.
04-08-2006 Ziarul Financiar
|
|
|
| |
Mai aproape de reglementare |
| |
| |
Proiectul de lege privind asigurarea obligatorie a locuintelor va ajunge pe masa Guvernului in maximum 30 de zile. "Autoritatile au modificat proiectul legislativ referitor la asigurarea obligatorie a locuintelor, eliminand prevederea privind constituirea unei societati de reasigurare, la capitalul careia sa participe firmele de profil", a declarat, ieri, Paul Victor DOBRE, Secretar de Stat in cadrul Ministerului Administratiei si Internelor (MAI), citat de presa centrala.
Astfel, "se va crea un pool de asigurare, iar societatile vor subscrie riscurile de cutremur, inundatie si alunecari de teren in numele gestiunii comune (pool), care se va ocupa de plasarea acestora in reasigurare pe pietele internationale", precizeaza Paul Victor DOBRE.
Proiectul de lege privind asigurarea obligatorie a locuintelor va fi supus foarte curand dezbaterii publice, prin publicarea sa pe site-ul MAI. Forma finala adoptata va fi prezentata in detaliu si discutata cu ocazia Forumului International de Riscuri Catastrofale, ICAR 2006, care va avea loc, in aceasta toamna, la Bucuresti.
ICAR este organizat, in colaborare, de Ministerul Administratiei si Internelor, Media XPRIMM si Banca Mondiala si se va desfasura in Bucuresti intre 2-3 octombrie a.c., la Centrul International de Conferinte ROMEXPO. Pentru mai multe detalii legate de vorbitori, program precum si de modalitatile de inscriere accesati www.icarforum.ro.
04-08-2006 www.1asig.ro
 |
|
|
|
| |
Combustibilii centralelor vor dicta preţul încălzirii |
| |
| |
Renunţarea la preţul naţional de referinţă al energiei termice şi stabilirea de tarife locale, diferite de la zonă la alta, vor determina clasificarea consumatorilor finali în două categorii. Pe de-o parte, consumatorii privilegiaţi, al căror sistem de încălzire depinde de racordarea la o centrală pe rumeguş, cărbune sau apă geotermală, şi pentru care factura la întreţinere nu va creşte în mod spectaculos. De cealaltă parte vor fi consumatorii dependenţi de centralele pe gaze naturale sau păcură, unde costurile sunt mult mai mari. În plus, măsura luată de Executiv se dovedeşte benefică pentru primăriile bogate, care au bugete consistente în vederea asigurării subvenţiei, şi defavorizează primăriile mai sărace.
04-08-2006 Adevarul
|
|
|
| |
BCR a castigat 127 mil. euro in sase luni |
| |
| |
Banca a realizat in primul semestru un profit net cu putin peste 450 mil. lei, in scadere cu 5%, in termeni reali, fata de rezultatul inregistrat in prima jumatate a anului trecut, cand a raportat un castig de 443 mil. lei.
Exprimat in euro, profitul celei mai mari banci din Romania a crescut insa de la 121 mil. euro la aproximativ 127 mil. euro, potrivit unor surse din banca.
Rezultatul obtinut de banca in prima parte a anului reprezinta mai mult de 28% din castigul raportat pentru aceeasi perioada de Erste Bank, viitorul actionar majoritar al BCR.
Castigul consemnat de banca acopera aproape 38% din profitul inregistrat pe intreg sistemul bancar in prima jumatate a anului, respectiv peste 1,2 miliarde de lei.
04-08-2006 Ziarul Financiar
|
|
|
| |
Sectorul farmaceutic - randament de peste 20% pe Bursă |
| |
| |
Plasamentele în titlurile celor trei societăţi farmaceutice listate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) – Antibiotice Iaşi (ATB), Biofarm Bucureşti (BIO), respectiv Sicomed Bucureşti (SCD) – s-au dovedit a fi de-a lungul timpului investiţii profitabile, cu toate că deţin numai 2,4% din întreaga capitalizare bursieră.
Cine ar fi cumpărat, la începutul anului 2006, acţiuni în proporţii egale în valoare de 10.000 RON la societăţile din acest sector ar fi obţinut până în momentul de faţă un câştig absolut al portofoliului de peste 20%, mai precis de 2.184 RON. În acelaşi timp, indicele BET-Compozit, care monitorizează evoluţia tuturor emitenţilor listaţi la cota Bursei, s-a apreciat cu 14,93%, în vreme ce indicele BET-FI, care reflectă evoluţia titlurilor Societăţilor de Investiţii Financiare (SIF), a scăzut cu 8,46%.
Prin raportare la titlurile emitenţilor din celelalte sectoare, nu se poate spune însă că acţiunile societăţilor farmaceutice sunt mai sigure.
04-08-2006 Adevarul
|
|
|
| |
CASCO mai scump pentru soferii “tineri si nelinistiti” |
| |
| |
Cei mai tineri soferi vor plati pentru CASCO cu pana la 75% mai mult decat in prezent. Cei in varsta, cu risc scazut de a produce accidente, vor plati chiar mai putin decat pana acum, cu pana la 15%.
Daca ai pana in 35 de ani, esti mai imprudent si probabil va trebui sa platesti mai mult pentru polita de asigurare facultativa auto. Asta spun statisticile. Cu cat orasul tau este mai aglomerat, cu atat va trebui sa scoti in plus din buzunar. Asta spun asiguratorii. Si acesta nu este singurul criteriu pe care asiguratorii il vor introduce.
Cresterea daunelor peste masura a determinat Allianz-tiriac sa modifice sistemul de calcul al politelor CASCO, incepand cu luna iulie. Compania este prima din piata cu un soft actuarial online care permite calcularea pretului fiecarei polite in functie de varsta si resedinta soferului. In viitor, punctajul potentialului client va include detalii precum istoricul amenzilor si chiar profesia conducatorului auto, pe langa elementele care tin de modelul masinii. Ideea este de a trece la o oferta de preturi in care profilul de risc al soferului va juca rolul esential. De asemenea, se are in vedere ajustarea sistemelor de bonus mallus, precum si cele de fransize.
O persoana de 25 de ani, a carei daunalitate depaseste 200%, va plati mai mult decat una de 35 de ani si mult mai mult decat una de 65. Frecventa daunelor Allianz-tiriac s-a situat anul trecut la aproximativ 65%. Grosso modo, doi din trei asigurati au inregistrat daune. In realitate, 80% nu au inregistrat nici macar o dauna. “Exista in schimb asigurati cu patru accidente in acelasi an. Nu putem lucra in pierdere. O majorare uniforma a preturilor ar fi dus insa la penalizarea celor 80% fara daune”, explica Constantinescu. Media europeana a frecventelor de dauna se situeaza in jurul a 15%.
Incepand cu anul viitor, Generali Asigurari are in vedere restructurarea tarifelor la CASCO in functie de profilul de risc al fiecarui beneficiar. La BCR Asigurari, pentru asigurarea unor masini de peste 100.000 de euro, trebuie sa ai minimum 30 ani. Asirom a restructurat tarifele CASCO in functie de criterii precum rata daunei si experienta in conducere a soferului. In plus, s-a prevazut excuderea din asigurare a autovehiculelor mai vechi de zece ani.
04-08-2006 Capital
 |
|
|
|
| |
Cum sa-ti gasesti casa pe internet |
| |
| |
Cautarea unei locuinte pe site-urile imobiliare este mai rapida si mai eficienta decat rasfoitul ziarelor. Dupa maximum o ora de navigat pe net, puteti avea o baza de date serioasa, cu informatii despre case si apartamente, cu conditia sa stiti unde sa cautati.
De ce sa cititi mii de anunturi inghesuite si amestecate in ziare, cand puteti avea o lista de maximum doua pagini, dupa o cautare exacta a imobilelor, pe zonele care va intereseaza, tipul de imobil si chiar pretul maxim pe care sunteti dispus sa il platiti? Exista site-uri cu toate tipurile de anunturi imobiliare - de la terenuri la apartamente si vile -, dar si site-uri foarte specializate, mai putin cunoscute de public, care contin anunturi numai de apartamente noi sau case in ansambluri rezidentiale.
O buna informare se poate face verificand “incrucisat” cat mai multe site-uri. Veti descoperi ca mai mult de jumatate din oferte se gasesc pe mai multe site-uri, dar partea buna este ca, punandu-le cap la cap, veti descoperi ca proprietarii si agentiile imobiliare pun pe net descrieri usor diferite si, uneori, chiar preturi diferite la aceeasi proprietate. Acest lucru ajuta la strangerea a cat mai multor informatii si, implicit, la viitoarea negociere. De exemplu, aceeasi casa dintr-o zona limitrofa Capitalei sa gaseste pe internet si la 70.000 euro, dar si la 80.000 euro, ceea ce inseamna ca proprietarul ar putea vinde chiar la 68.000 euro. Se poate intampla si invers: intr-un moment de crestere a preturilor, un anunt valabil pentru o garsoniera cu 38.000 euro, in luna septembrie, sa treaca de 40.000 euro sau sa nu mai fie valabil, tranzactia fiind deja realizata. Astfel de “accidente” se intampla insa rar si doar pe segmentele cele mai dinamice.
Cele mai vizitate sunt site-urile imobiliare generale - www.imobiliare.ro, www.agentiaimobiliara.ro si www.imobiliare.net, dar cei care doresc sa vada numai ofertele de ultim moment, este obligatoriu sa consulte www.anuntul.ro (site-ul ziarului “Anuntul Telefonic”), unde sunt “sterse” anunturile mai vechi de o saptamana.
04-08-2006 Capital
 |
|
|
|
| |
Toti romanii vor cotiza pentru a-si asigura locuintele |
| |
| |
De anul viitor, asigurarea locuintelor impotriva cutremurelor, inundatiilor si alunecarilor de teren va deveni obligatorie, potrivit unui proiect de lege ce urmeaza sa ajunga in curand pe masa guvernului. O locuinta din chirpici va putea fi asigurata cu suma de 10.000 euro, prima anuala platita de proprietar fiind de 10 euro. In cazul locuintelor cu pereti din beton sau caramida, valoarea de asigurare urca pana la 20.000 euro, cu o prima de 20 de euro pe an. Proprietarii de apartamente de bloc pot opta si pentru asigurarea locuintei prin intermediul asociatiilor de proprietari. Nivelul primelor nu va ramane batut in cuie si ar putea sa fie modificat periodic, insa numai dupa ce solicitarea asiguratorilor va fi avizata de catre CSA. Cine a incheiat o asigurare facultativa nu va mai trebui sa cotizeze si la noul sistem.
Dupa mai multe incercari esuate de introducere a obligativitatii asigurarii locuintelor, parteneriatul dintre autoritati si companiile de asigurare a reusit sa functioneze, astfel ca toti romanii vor cotiza pentru a-si asigura locuintele.
Noul sistem va fi finantat intr-o prima faza de catre stat cu suma de aproximativ 300 milioane de euro, potrivit schemei de asigurare prezentate, ieri, de catre Victor Paul Dobre, secretar de stat in cadrul Ministerului Administratiei si Internelor (MAI). De altfel, constituirea "pool-ului" este o modificare adusa mai vechiului proiect de lege ce prevedea infiintarea unei societati de reasigurare - Compania de Reasigurare Impotriva Dezastrelor - la capitalul careia urmau sa participe firmele de profil. Noua asociatie va avea statut de societate comerciala, cu un capital social minim de 8 milioane RON.
03-08-2006 Adevarul
 |
|
|
|
| |
EuroAsig si-a schimbat conducerea |
| |
| |
Ovidiu Voinea, presedinte si director general al companiei de asigurare EuroAsig, si-a dat demisia din aceste functii, a anuntat compania. Conform oficialilor companiei, "Ovidiu Voinea a decis sa se retraga de la conducerea societatii Euroasig", dupa aproape doi ani petrecuti la sefia firmei. Locul acestuia a fost luat deocamdata de Alina Popa, numita director general interimar prin decizia Adunarii Generale a Actionarilor. De asemenea, Tiberiu Maier a fost numit director general adjunct al EuroAsig. Compania a avut prime brute subscrise de 427.000 de euro anul trecut, ocupand locul 26 din cele 33 de companii active pe segmentul de asigurari generale.
03-08-2006 Ziarul Financiar
|
|
|
| |
Majorare de capital la ASIMED |
| |
| |
| |